"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"





Cât de proaspete sunt ouăle


   O problemă destul de mare este calitatea şi prospeţimea ouălor. În ultimul timp, mai ales în preajma sărbătorilor,  s-a constatat că unii producători şi nu puţini, mint cu privire la data ştampilată pe ou, care ar trebui să reprezinte exact ziua producerii lui. Din păcate în fuga după profit, de cele mai multe ori data nu reprezintă adevarata zi de producţie.
   Am constatat personal o vechime de până la 6 zile faţă de data ştampilată! Iar în cele cumpărate în data de 2 Mai, de la o firmă avand nume cu rezonanţă italiană, marcate cu data de 30 Aprilie, din cele 20 bucăţi, două aveau o vechime ne-măsurabilă, la spargere a fost necesară o mască de gaze!
(Firma cu nume italian are de fapt un patron român).
   Având în vedere pericolul pentru sănătatea noastră, este bine să le verificăm întotdeauna, mai ales când vor fi consumate fierte tari, în special de copii!
   În momentul cumpărarii putem face o verificare simplă, după aspectul cojii, care trebuie sa fie netedă, fără denivelări şi crăpături. Scuturăm uşor oul la ureche şi dacă auzim gălbenuşul mişcându-se înăuntru, înseamnă că oul este vechi de cel puţin 10 zile.
   Acasă, putem aprecia foarte simplu prospeţimea ouălor, folosind metoda densităţii lor, pe care le scufundăm în apă. 
   Avem nevoie de un vas transparent, din sticlă sau plastic, cu apă de la robinet, în care vom scufundă ouăle.
In funcţie de poziţia lor, putem aprecia dacă sunt proaspete sau nu (Fig1).


Fig. 1

      O probă mai precisă se poate face folosind apă în care am dizolvat sare. Cantitatea necesară este de 12 gr. sare la 100 mL apă.  Se introduc ouăle în vas şi apreciem distanţa faţă de fundul vasului ca în Fig2.



Fig. 2




Un comentariu: