"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"





CAFRINCO


   Era pe la începutul anilor '60. Într-un oraş din România, era o cofetărie cu numele de Mocca la doi paşi (reali) de alta numită Macul Roşu. Cum această vecinătate nu le făcea bine niciuneia, s-a luat hotărârea ca Mocca să fie transformată în cafenea. Era prima deschisă în oraş. A avut un succes extraordinar. Era plină permanent. Clienţii, avocaţi, scriitori, ziarişti, actori, etc., în general lume bună. (Inclusiv câte un urechist cu ochi albaştri de la secu'). Mai târziu pe la sfârşitul anilor '70 ca tot ce este bun, s-a stricat. Au proliferat derbedeii, infractorii, curvele şi tot felul de lume slabă. 
   Dar povestea noastră este de prin anii '60. Erau patru tineri prieteni. Un contabil şef, un ziarist, un  tehnician meteorolog şi unul din radiocomunicaţii. Se întâlneau de câteva ori pe săptămână la Caffè Mocca la un filtru mic din cafea atunci măcinată, o frişcă mică (aceea adevarată din lapte) şi un coniac mic (Zarea 3 stele produs după reţeta originală). Totul costa 5 Lei din care 20 de bani bacşiş...
   Într-o zi fiind sătui de veşnica ceaşcă de cafea cu frişcă, le-a venit o idee. Un amestec care sperau ei să mai schimbe gustul meniului... Cafeneaua dispunea de nişte pahare înalte de cca 300 mL, care iniţial erau destinate unor sucuri de fructe preparate pe loc. Cum aparatul respectiv s-a stricat, paharele stăteau degeaba pe un raft. Aşa că au cerut patru pahare goale în care au pus: o ceaşcă cu cafea filtru rece (150 mL), un coniac (50 mL), o îngheţată de vanilie (din aceea făcută cu ouă şi lapte nu din prafuri) şi o frişcă mică (50 mL, din lapte nu din vegetale ca acum...) ingrediente pe care le-au amestecat bine. Au cumpărat şi patru paie (de orez,  din plastic încă nu apăruseră) şi au trecut la degustare. 
   Au fost atât de încântaţi de gust şi aromă încât au repetat experienţa de multe ori în zilele şi lunile următoare. I-au dat şi un  nume format din primele două litere ale ingredientelor: CAFRINCO. Cum şi alţi clienţi au văzut "produsul" au învăţat şi ei să-l prepare, asta până când după vre-o 4 ani  le-a venit  ideea şi celor din conducerea cafenelei, dar rezultatul a fost net inferior. (Comerţul socialist... mde... nu că ăsta de acum ar fi mai breaz...).

   Am regăsit reţeta într-un vechi carneţel şi în amintirea celor patru prieteni (doi trecuţi la cele veşnice, unul dispărut în lumea largă şi unul încă pe pământul României) v-am prezentat-o şi dvs.
Dacă aveţi curiozitatea şi curajul s-o încercaţi, Poftă bună!

Notă: În acea vreme nu se ştia nimic despre existenţa Cafe Frappe-ului, apărut cu mulţi ani mai târziu.



Un comentariu: