arta-culinară-românească

- Blogul este în construcţie...

2011-12-31T14:04:00.000+02:00

Blogul este în permanentă construcţie.
.
...Zilnic pun cîteva cărămizi...

Pîna la finalizare ..."my mutze"...o să vă ţină de urît...

De la şpriţ la carcalete

2011-12-23T13:21:00.126+02:00

   Apariţia şpriţului, (din limba germană - spritzer = a stropi, a uda), se pare că a apărut pe filieră ardelenească, prin secolul XIX. Dar primul oraş "cucerit" de şpriţ, a fost Bucureştiul. Se spune că şpriţul a proliferat într-un an când recolta de struguri a dat un vin foarte tare, care avea nevoie să fie "lungit". Cu sifon. Încă, nu apăruse domnia apei minerale.
    Compoziţia unui şpriţ diferă foarte mult, de la 3/4 vin şi 1/4 sifon, pînă la 1/3 vin şi 2/3 sifon, în acest caz fiind numit şi şpriţ de vară.
   Oricum, în ciuda opoziţiei "specialiştilor" în vin, şpriţul chiar dacă nu mai este atât de răspîndit ca odinioară, continuă să fie băut cu plăcere.

Şi acum, câteva cuvinte despre carcalete...

Apariţia acestui fel de băutură se pierde în negura anilor. Se spune totuşi, că a apărut într-o perioadă când vinurile au fost foarte seci, chiar acre şi s-a născut nevoia de a le îndulci.

Reteta clasică este : 20% sirop, 70% vin şi 10% sifon sau după plăcerea fiecăruia...

Cel mai bun se face cu sirop de vişine. Desigur că poate fi folosit şi sirop din alte fructe.

În Spania carcaletele se numeste calimocho.

Puţini oameni îşi mai aduc aminte despre un vin apărut prin anii '50, care se numea Motorină... (Vinul adevărat era furat în cea mai mare parte de tovarăşii sovietici).

Era cel mai ieftin vin. Se numea pompos Vin de masă şi era "confecţionat" din mustul numit Z. Acest must era făcut din boasca rămasă de la a doua tescuire a vinului, amestecată cu rumeguş din diverse esenţe de lemn. Mixtura obţinută era fermentată iar rezultatul era Motorina...

Desigur că "preparatul" era atât de acru şi de sec, încât nu putea fi băut decât sub formă de carcalete.

Tot din familia carcaletelui face parte şi preparatul numit Diesel. Patria acestuia se pare că este Brazilia, dar a proliferat în toată lumea, de exemplu în Mozambic fiind numit catembe.

La noi în ţară a apărut pe la începutul anilor '70, o dată cu prima fabrică de cola.

Este o compoziţie făcută din 50% vin şi 50% cola, cu gheaţă adăugată.

Gogoşele pripite

2011-11-17T08:40:00.001+02:00

Din "Cea mai nouă carte de bucate" a stră-stră-stră-bunicii mele, carte tipărită pe la 1850... (text original)
Gogoşele pripite:
   Se bate mereu făină încălzită în lapte fiert cu puţină vanilie pânăce se face ca o păpară cleioasă şi se va stâmpăra laptele; apoi se mai bate în această păpară puţin zahăr şi mai multe gălbinuşe de ou unul după altul, patru ouă la 650 (ml) de lapte.
   Dupa ce s'au bătut ouăle, aluatul să stea o jumătate de ceas. După aceasta se topeşte unt mult într'o tingire şi se pune cu lingura din aluat în unt fierbinte. Se observă că aluatul pentru gogoşele trebue să fie aşa moale, să se poată scurge.
   Servindu-le, se presară zahăr pisat mestecat cu scorţişoară.

Orez cu lapte

2011-11-16T12:33:00.001+02:00

   Orez cu lapte I: desertul copilăriei noastre, fără e-uri, fără amelioratori.
   Compoziţie: 100 gr. orez, 4-500ml lapte, un praf de sare, 2 linguri cu zahăr sau 3-4 tablete sucrazit, praf de scorţiţoară, coajă de lămâie.
   Orezul se spală bine în 3-4 ape. Îl punem la fiert în apă cu sare. Când este fiert pe jumătate, scurgem restul de apă rămas, turnăm laptele, 5-6 cm. coajă de lămâie, şi zahărul. Fierbem în continuare la foc mic, amestecând continuu, să nu se prindă. Când este fiert complet, aşezăm orezul în salatiere de porţelan sau sticlă, presărăm un praf de scorţişoară. Se serveşte cu dulceaţă de vişine, smeură, sau numai cu sirop.

Orez cu lapte II:
   În laptele cald punem 20-30 stafide, lăsăm să se moaie cca 30 minute, iar în continuare, procedăm ca la reţeta I.

Roşii pentru iarnă

2011-10-14T19:50:00.002+03:00

Putem găsi tot felul de legume şi extra-sezon, doar că acestea sunt cultivate în solarii şi sunt aduse din import, cu gustul cunoscut, de carton.

Pentru a avea peste iarnă, pînă prin Decembrie-Ianuarie roşii de gradină, avem la dispoziţie două metode.

1) Cumpărăm de la piaţa ţărănească câteva kilograme de gogonele (verzi), avînd grijă să fie curate, fără puncte negre, sau crăpături. Le învelim în hârtie de ziar bucată cu bucată şi le aşezăm într-o lădiţă sau cutie de carton, cu partea codiţei în sus. Apoi păstrăm cutia la loc răcoros, în balcon dacă este închis, dar să nu fie temperaturi negative. Verificăm la 3-4 zile starea gogonelelor şi pe măsură ce se înroşesc le punem în consum.

2) Dacă avem gradină şi dispunem de pivniţă, atunci scoatem din pământ tulpina cu gogonelele verzi, cu rădăcină şi cu puţin pământ pe ea. Apoi instalăm câteva sârme în pivniţă şi agăţăm de ele tulpinile cu rădăcina în sus. Pe măsură ce se înroşesc, le punem în consum.

Tot aşa putem păstra pentru iarnă, ardei şi gogoşari culeşi verzi.

Merele şi perele le păstrăm după metoda 1.

Vom ieşi mai ieftin, ştiind că toamna un kilogram îl cumpărăm cu 2-3 lei, iar peste iarnă cu 6-7 lei.

În plus, sunt cultivatre pe sol.

Varză murată la butoi

2011-10-14T14:02:00.001+03:00

   Pentru murat la butoi se alege numai varză de toamnă, bine îndesată, puţin turtită. Varza de toamnă este puţin mai verde decât varza de vară, are foile mai elastice şi mai subţiri. Varza de la super-market nu este bună pentru murat.
   În funcţie de nevoi, vom folosi butoaie din plastic de 60-100 L cu capac. Dacă dorim, putem să punem şi în butoiaşe din plastic de 20 L. În acest caz, varza, o vom tăia în două, deoarece gura butoiaşului este mai mică. Pentru a umple un butoiaş de 20 L avem nevoie de 6 verze mijlocii.
   Curăţăm căpăţânile de varză de frunzele exterioare. Avem grijă la cumpărare, să verificăm dacă nu cumva are melci. Dacă frunzele prezintă găurele, fiţi siguri că în interior varza are locuitori, deci sfătuiţi vînzătorul să o mănânce el...

Compoziţie: varză de toamnă, cimbru, mărar, hrean, o gutuie şi un măr jonathan. Dacă găsim punem şi o mână de boabe de porumb.

Dacă punem căpăţînile întregi, atunci scobim coceanul verzei şi punem sare. Scădem cantitatea din totalul necesar pentru lichid.

Punem pe fundul butoiului câteva crenguţe de cimbru şi mărar. Aşezăm apoi căpăţînile de varză cât mai îndesate. Printre ele punem gutuia tăiată în patru şi curăţată de seminţe, la fel mărul şi 5-6 rădăcini de hrean curăţat.

Punem la fiert apa cu sare. La 1 litru de apă, 40 gr. sare vrac ne-iodată (românească). Lichidul trebuie să acopere complet varza. Sub gura butoiului aşezăm cruciş câteva beţe din lemn (nu de brad!) şi avem grijă ca varza sa fie sub nivelul lichidului.

Butoiul poate fi păstrat în bucătărie, (temperatura optimă este de 17-19 gr. C) astfel că murarea verzei se va face mai repede. La fiecare două zile pritocim lichidul din butoi, cu ajutorul unui furtun introdus înăuntru, suflăm aer în butoi răscolind lichidul. Numai pritocind vom obţine o moare de varză limpede şi plăcută la gust. După murare, mutăm butoiul într-un loc mai răcoros.

Când începem să scoatem varza din butoi, de fiecare dată trebuie să adunăm mucegaiul format, cu ajutorul unei spumiere, iar urmele de mucegai din interiorul butoiului le ştergem cu o cârpă uscată. Trebuie să avem grijă ca varza să rămână sub nivelul lichidului, altfel se moaie. Pe măsura consumului, putem să punem peste beţele de lemn, câte o sticlă de plastic (fără etichetă!), plină cu apă, pe care o proptim cu ajutorul capacului de butoi.

După consumarea verzei, putem pune moarea rămasă, în sticle de plastic închise ermetic, păstrate la rece, pe parcursul verii vom putea acri ciorbele.

Bulion de ardei roşu

2011-10-05T14:02:00.001+03:00

   Bulionul de ardei roşu gras şi/sau gogoşar, este un adaos necesar la diferite mâncăruri cu carne, sau numai legume, papricaş, gulaş, etc.
   Ardeiul de spală bine în 2-3 ape, se curăţă de cotoare şi seminţe, se taie fâşii late de 2-3 cm şi se trec prin maşina de tocat carne.
   Compoziţie: 1 kg ardei curăţat, 30-40 gr sare (ne-iodată).
   Se pune la fiert compoziţia pînă se îngroaşă. Se pune în borcane de 300-400 ml, apoi se introduc în cuptorul de la aragaz după metoda cunoscută. Apoi se aşează într-o pătură şi se lasă la răcit încet, 24 ore.
La 1 kg de compoziţie pierderea prin fierbere este de 150-200 gr.

   De regulă gogoşarul este mai dulce decât ardeiul, astfel că după gust, se poate face bulion numai din ardei, numai din gogoşar, sau combinaţie din acestea.

Ardei roşu marinat

2011-09-28T13:22:00.000+03:00

   Pentru această conservă folosim ardei gras roşu. Se spală bine ardeii, se scurg de apă. Tăiem ardeiul fâşii de 1 cm lăţime. Pregătim un litru de amestec format din 2 părţi apă, o parte oţet din vin de 9 gr., o frunză de dafin, 50 gr. zahăr, sau mai bine 2-3 pastile de sucrazit şi îl punem la fiert. Când dă în clocot, introducem ardeiul tăiat şi îl opărim cca 5-6 minute. Scoatem ardeiul opărit, îl aşezăm în borcane de 720 ml, după gust putem adăuga şi 1-2 căţei de usturoi. Turnăm lichidul fierbinte rămas după opărire şi inchidem bine cu capacul metalic.
   Introducem borcanele în cuptorul de aragaz pentru 20 minute, apoi aşa fierbinţi le aşezăm într-o pătura şi lăsăm să se răcească încet cca 24 ore.

Acest tip de conservă poate fi ţinută la cămară 2-3 ani fără să-şi modifice gustul.

   La servire, peste ardeiul murat punem 3-4 căţei de usturoi zdrobit bine, apoi stropim totul cu 1-2 linguri de lichid din conservă şi 1-2 linguri cu ulei de măsline.

   În loc de ardei gras roşu, putem folosi ardei roşu Kapia. Acesta îl tăiem longitudinal pe cca 2 treimi din lungime şi după opărire îl aşezăm în borcane întreg, cu codiţă şi seminţe. În rest procedăm ca mai sus.

   Astept opiniile dvs.

Bame a la grec

2011-09-17T14:29:00.002+03:00

   Bamele sunt legume destul de puţin cunoscute în prezent. Nu o dată când am întrebat la piaţă de bame, am fost privit ca un extraterestru.
   Recent mergând la piaţă am dat peste un oltean care avea bame de vânzare.
   Am întrebat de preţ, s-a uitat la mine cam cu îndoială şi puţin ruşinat (mi s-a părut mie) a cerut 2 lei/kg.Am întrebat câte are. Vre-o 5 kile... Am spus dacă dai cu 1,5 lei/kg, le iau pe toate. A fost imediat de acord, chiar bucuros.
   După ce le-am achitat l-am întrebat dacă a mai avut cumpărători;
   Răspuns: nimeni, că au zis că-s otrăvitoare!...
(Lîngă noi, o cucoană care trăgea cu urechea la discuţie:  n-aş mânca aşa ceva nici să mă tai!...)
I-am dat numărul meu de telefon şi i-am spus: când mai vii sună-mă şi adu-mi 10 kg...
   Bamele sunt de provenienţă nord-africană şi s-au răspîndit în toată Europa prin intermediul bucătăriei balcanice. Înainte de revoluţie se găseau berechet, conservate la borcan, în suc de roşii.
   Bamele sunt bogate în fibre, sărace în proteine şi carbo-hidraţi. Conţin vitaminele A, B şi C, betacaroten, potasiu, calciu şi magneziu. 100 gr bame, furnizează 40 cal.
   În continuare vă prezint o reţetă de preparare:

Bame a la grec:
   Compoziţie pentru 4 porţii:
bame 600 gr; ceapă 100 gr, roşii 100 gr, bulion de roşii 50 gr, ulei ~ 80 gr, lămâie 20-25 gr, oţet 10 gr şi/sau vin sec 25 gr. sare ~7-10 gr. pătrunjel verde tocat 35-40 gr.

   Se curăţă bamele de codiţe şi vârf, apoi se pun într-un amestec de apă cu sare şi oţet. Se lasă în această soluţie cam o oră. Încălzim într-o cratiţă jumătate din cantitatea de ulei şi punem bamele scurse de lichid, pe care le înăbuşim cîteva minute. Separat punem restul de ulei şi călim ceapa tocată mărunt, pînă devine transparentă. Stingem cu bulion şi puţină apă, adăugăm sarea. Bamele călite se pun în sosul rezultat. Se adaugă şi roşiile tăiate felii subţiri. Se fierb 20 maxim 25 minute. (Nu sunt gustoase dacă fierb prea mult). După ce au fiert se pun pe un platou, se presară pătrunjel verde tocat şi felii de lămâie.
Acest preparat se serveşte rece.

Conservarea bamelor: aici ***

Bame conservate

2011-09-16T18:56:00.071+03:00

      Conservarea bamelor se face în suc de roşii. Se aleg bame tinere şi fragede. Se taie codiţa şi vârful bamelor cu atenţie, să nu se deschidă canalele cu seminţe. Bamele curăţite se spală cu multă apă şi se opăresc 2-3 minute în saramură fierbinte (la 1 litru apă se pun 30 gr sare şi 5 gr oţet). Bamele opărite se răcesc la cca 25'. Sucul de roşii se amestecă la fierbere cu 20 gr sare la litru (dacă nu este gata sărat).
   Bamele se aşează în borcane de 420-720 gr. peste care se toarnă bulionul fierbinte. Se închid ermetic cu capace şi se pun în cuptorul de la aragaz pentru 20-30 minute dupa metoda descrisă şi la alte conserve.

Bame murate:
   Se aleg bame tinere, nu prea mari. Se spală bine în apă rece, se taie codiţele şi se ţin 8-10 ore într-o soluţie făcută din 5 litri de apă, 150 gr. sare si 150 gr oţet. Astfel se elimină substanţele vâscoase din ţesuturi. Apoi se spală în multă apă şi se aşează în borcane de 720 gr. Se pun rămurele de mărar şi hrean. Se toarnă saramura fiartă şi răcită făcută din 40 gr sare şi 40 gr oţet la 1 litru de apă.
   Fermentaţia durează 10-15 zile. Bamele trebuie să aibă gust plăcut iar saramura să fie limpede.

Zarzavat pentru ciorbe

2011-09-08T12:39:00.000+03:00

   Zarzavatul este un ingredient nelipsit pentru prepararea ciorbelor. Cei care dispun de pivniţă, desigur că pot păstra peste iarnă, zarzavatul întreg, la nisip, sau la congelator.
   Pentru cei care dispun doar de o cămară, le propun o reţetă pentru conservarea zarzavatului la borcane de 300-400 gr.
   Ingrediente: 1 kg morcovi, 1 kg ardei roşu sau gogoşar, o ţelină (200-300 gr), frunze de ţelină tocate, ~100 gr, sare 30-40 gr/Kg de compoziţie. Cantităţile sunt pentru zarzavatul curăţat.

   Se opăresc în apă clocotită morcovii şi ţelina tăiată bucăţi, pînă se moaie puţin. Se taie felii ardeiul. După ce sau răcit legumele, se trec prin maşina de tocat cu găuri mari. Ardeiul se macină crud. Se amestecă într-o cratiţă, se adaugă sarea şi se pune la foc mic pentru cca 20-25 minute. Spre sfârşit se adaugă frunzele de ţelină tocate, se mai dă un clocot. Compoziţia trebuie doar prefiartă. Fierberea finală se face odată cu prepararea ciorbei.
   Compoziţia fierbinte, se pune în borcane cu capac de 300-400 gr. Se lasă gol cam 1 cm. de la gura borcanului. Se închid borcanele cu capacul, apoi se pun în cuptorul de la aragaz încălzit, pentru 25-30 de minute. Se scot şi se pun într-o pătură groasă, se lasă la răcit încet 24-36 ore.
   Zarzavatul astfel preparat rezistă la cămară şi doi ani.

Cocktail Molotov

2011-08-17T14:18:00.001+03:00

   Se povesteşte că în timpul celui de al II-lea război mondial, Churchill, în cursul unui cocktail oficial, l-a servit pe Molotov cu un "whisky & soda". Molotov a dat pe gât băutura şi ne fiind prea mulţumit de gust şi tărie, a preparat pentru Churchill un amestec din 100 ml vodka şi 50 ml suc de roşii amestecat cu piper. După ce a gustat din mixtură, Churchill (care cunoştea povestea cocktailului exploziv Molotov) ar fi exclamat: dar ăsta-i adevăratul cocktail Molotov!
   Aşa i-a rămas numele mixturii timp de câţi-va ani. Cei mai în vârstă poate îşi aduc aminte.

Acest cocktail este mai bine cunoscut sub numele de "Bloody Mary".
Paternitatea lui este controversată.
Barmanul Fernand Petiot (1900-1975) susţine că el este inventatorul. La rândul său actorul George Jessel (1898-1981) susţine că el a inventat băutura.
   Ei bine şi eu pot susţine că printre inventatori se numără şi bunicul meu din partea mamei (1896-1975), care ne povestea că pe front în primul război mondial, prin anii 1915-1916, obişnuiau să bea ţuică amestecată cu bulion de roşii!...

   Eu vă prezint o variantă a acestul cocktail, aşa cum îl prepar când am prieteni în vizită.

Ingrediente: 50 ml vodcă de calitate (eventual Stolychnaya), 75 ml suc natural de roşii, un praf de piper, o frunză de ţelină, un praf de sare după caz.
Sucul şi vodca trebuie să fie foarte bine răcite. Eu nu folosesc cuburi de gheaţă la acest amestec.
Sucul de roşii, piperul şi frunza de ţelină se amestecă bine cu blenderul, apoi se pune într-un pahar tip sondă. Peste amestec se toarnă foarte încet vodca astfel ca să rămînă cât mai multă vodcă în partea superioară a paharului.
Până la servire o ţinem la frigider.

Se poate decora cu o frunză de ţelină şi/sau o măslină.

P.S. Dacă folosiţi suc de roşii din comerţ, căutaţi din cel fără zahăr.
Zahărul dăunează la gust şi are efecte nedorite...

Prăjitură cu magiun

2011-06-19T13:32:00.000+03:00

Am găsit rătăcită prin bibliotecă o carte de bucate scrisă prin anul 1930 de către Maria Pârvulescu (directoarea revistei "Femeia Satelor").
Mi-a atras atenţia o reţetă dulce, o prăjitură cu magiun, pe care o voi prezenta în continuare, cu mici modificări.

Compoziţie: 250 gr. cartofi albi fierţi, 250 gr. făină albă 000, 100 gr. unt, 75 gr. zahăr, 1 ou, 3-4 linguri cu lapte sau smântînă, 1 linguriţă rasă cu bicarbonat de sodiu sau praf de copt, un vârf de linguriţă cu sare. 100 gr. magiun (lictar) de prune. Opţional coaja rasă de la o jumătate de lămâie.
Se păstrează puţin albuş de ou, pentru a unge suprafaţa prăjturii.

Se zdrobesc cartofii cât sunt calzi încă, aşa ca pentru pireu. Se amestecă cu restul ingredientelor şi se frămîntă bine. Se împarte aluatul în două. O parte o întindem pe mărimea tăvii de copt.
Ungem tava cu unt, tapetăm cu făină pe toată suprafaţa. Aşezăm aluatul întins, ungem deasupra magiunul într-un strat de cca 1 cm. Întindem cealaltă jumătate de aluat, apoi tăiem în fâşii subţiri de cca 1 cm. Aşezăm fâşiile cruciş peste magiun.
Se pune în cuptorul încins şi se coace cam 30 de minute. Nu trebuie să se rumenească prea tare.
Se lasă la răcit în tavă. Apoi se taie şi se pudrează cu zahăr.

Dacă nu găsiţi magiun de prune, cumpăraţi prune de la piaţă şi îl puteţi face singuri acasă.
Cum? citiţi aici***

Dulceaţă de cireşe amare

2011-06-17T12:15:00.001+03:00

Luna Iunie, este luna cireşelor. Ieri am fost la piaţă şi am găsit cireşe amare. După părerea mea, cea mai bună dulceaţă este aceea făcută din cireşe amare. Ca umplutură la clătite, nu are egal.
In continuare vă prezint reţeta clasică.

Ingrediente: 1 kg cireşe amare, 0,9 kg zahăr, o lămâie mijlocie. Opţional, o jumătate de baton de vanilie sau un plic cu zahăr vanilat.

Se curăţă cireşele de sâmburi, se pun într-un vas emailat, se adaugă zahărul şi se lasă la odihnit 3-4 ore.
Apoi se pune la foc mic. Când începe să fiarbă, se amestecă continuu cu o lingură sau paletă de lemn. (aceasta o folosim numai la prepararea de dulceţuri, gemuri, marmelade).
Când compoziţia s-a legat, se stoarce zeama de la lămâie, se pune şi batonul de vanilie şi se mai fierbe câteva minute. Verificăm legarea dulceţei, luînd într-o lingură şi dacă curge greu, este gata.
Nu trebuie legată prea tare, deoarece în timpul păstrării se întăreşte prea mult.

Turnăm dulceaţa caldă, în borcanele preîncălzite, aşezate pe o bucată de gresie, pentru a nu se sparge. Introducem borcanele în cuptorul aragazului, la foc mic şi le lăsăm 2-3 ore, ca să prindă o pojghiţă deasupra. Apoi aşa calde, le punem capacul, le aşezăm într-o pătură, învelite bine, lăsînd să se răcească încet. 24-36 ore.

Preparată astfel, dulceaţa poate fi păstrată 2-3 ani. Eu am în cămară dulceaţă şi din 2006...

Sos verde cu usturoi

2011-05-29T11:19:00.000+03:00

Un sos care se potriveşte la paste făinoase, salate, cartofi natur, etc...
Compoziţie: 200g. smântînă, 50 gr. iaurt, 10 căţei de usturoi, 2 linguri cu tarhon (sau pătrunjel, mărar, asmăţui) tocat, 1 linguriţă cu vârf cu muştar, o lingură ulei de măsline, zeama de lămâie, sare, piper după gust.

Tocăm mărunt usturoiul, amestecăm cu muştarul şi uleiul apoi sare, piper după gust. Amestecăm bine.
Se adaugă smântîna şi iaurtul, apoi verdeaţa tocată cât mai mărunt, batem totul foarte bine, iar la urmă punem zeama de lămâie, sare şi piper dacă mai este nevoie.

Tocană de ceapă

2011-04-10T10:10:00.002+03:00

   O mâncare de post cu un gust plăcut.
Ingrediente: 6 cepe mari, 3 linguri cu ulei, o linguriţă cu boia dulce, 1 căţel de usturoi, 2 linguri cu apă, sare.

   Se curaţă ceapa, se taie felii subţiri, se căleşte în ulei împreună cu usturoiul tocat, pînă se face sticloasă. Se adaugă sarea, boiaua, apa şi se fierbe câteva minute pînă scade apa.

   Se poate acri cu puţin oţet, cei care nu ţin post pot pune o linguriţă cu smântînă.
Se serveşte cu mămăliguţă caldă.

Mălai copt

2011-04-03T11:56:00.073+03:00

   În urmă cu ceva timp un cititor al blogului a fost interesat de o reţetă tradiţională de malai copt.
   Am găsit în notele scrise de mama mea o asemenea reţetă, dupa care făcea mălai copt. În paranteză fie spus, acest lucru se întîmpla prin anii 1947-48 în perioada când "prietenii-eliberatori" ruşi au jefuit complet România la care s-a adăugat şi seceta din acea perioadă, românii primind cadou de la URSS o foamete cumplită.
Mulţi ani după aceea nu am mai putut să văd în ochi vre-o bucăţică de mălai copt...

Ingrediente: 300 gr. mălai, 1 L apă fierbinte, 1 linguriţă cu zahăr, 2 linguriţe cu sare, o lingură cu ulei, 1 ou.

   Se pune la fiert apa cu zahărul şi sarea, când fierbe, adăugăm încet mălaiul, amestecînd continuu. Când compoziţia se întăreşte puţin, turnăm mămăliga într-o tavă unsă în prealabil cu ulei, o aranjăm pe toată suprafaţa tăvii, apoi ungem pe deasupra cu oul bătut, pentru a prinde o culoare frumoasă, maro-auriu.
Încingem cuptorul pînă la 150-160 grade, apoi reducem focul la jumătate şi introducem tava cu mălai. Se ţine la copt 40-50 de minute. Încercăm cu o scobitoare mălaiul şi dacă scobitoarea iese curată înseamnă că este copt.
   Se serveşte lîngă lapte dulce, lapte acru, iaurt, etc.
Pe vremea de care am pomenit, se făcea o zeamă lungă din marmeladă lungită cu apă şi cam asta era masa de amiază!...

Mujdeiul nostru...

2011-03-07T14:21:00.003+02:00

Mujdeiul nostru cel mult mirositor şi atît de bun...
Folosirea mujdeiului de usturoi se pierde în negura vremii. Se ştie că dacii zdrobeau usturoiul şi amestecat cu apă sau vin, îl foloseau ca medicament (cf. istoricului roman Dioscorides). Ungeau gardurile, prispele caselor şi ferestrele pentru a-i apăra de lupi şi de alte rele. Sigur că îl şi mâncau...
Denumirea de mujdei este atît de veche că nu mai ştie nimeni de unde vine acest cuvânt. Unii cred că vine de la "must de ai", alţii mai firoscoşi că ar proveni din franceză "mousse d'ail"... Probabil că ţăranii români din cele ma îndepărtate sate vorbeau curent franceza... Oricum această denumirea de mujdei este găsită prin scrieri vechi româneşti.

Cum se prepară:
Cea mai simplă variantă, usturoiul zdrobit într-un mojar de lemn, îl amestecăm cu apă, sare şi este gata.
În variantele mai sofisticate, se amestecă cu apă, oţet şi sare; sau apă, oţet, sare şi ulei. La mujdei nu este indicat uleiul de măsline. Este mai bun cu ulei de floarea soarelui.
O alta variantă, după zdrobire turnăm încet ulei şi-l batem ca pe o maioneză. Spre sfârşit, incorporăm şi zeamă de lămâie sau oţet.
Usturoiul îl putem săra înainte de zdrobire, în acest fel lasă mai mult must.

În postul paştelui putem găsi ulei din sâmburi de bostan. Amestecat în mujdei, dă un gust deosebit.
Dar acest ulei nu-l putem bate ca la maioneză.

În Grecia se prepară un fel de aperitiv cu usturoi numit skordalia (skordo=usturoi); la noi scordolea, mai pe româneşte - usturoiată.

Se prepară astfel: se pune la muiat în apă 2-3 felii de pâine, se zdrobesc 7-8 căţei de usturoi, se macină 10-15 nuci. Apoi se stoarce uşor pâinea, se amestecă cu usturoiul şi nuca. Se amestecă turnînd încet ulei de măsline. La urmă se încorporează şi 1-2 linguri cu zeamă de lamâie. Mai de mult, se punea în preparat carne de raci, mărunţită.

Prin Dobrogea orice mâncare de peşte cu usturoi se numeşte scordolea.

Cartofi prăjiţi

2011-02-02T13:22:00.000+02:00

Zilele trecute au sunat la uşă doi prieteni. Aveau cîte o sticlă cu vin sub braţ. M-am bucurat că i-am văzut, dar nu prea aveam ceva bun să-i servesc.
Mi-am adus aminte de întîlnirile din tinereţe, cînd mergeam la braserie la Împăratul Romanilor şi comandam 2-3 sticle cu vin "de Regiune" (12,50 lei/l) două sifoane (1leu) şi un platou de cartofi prăjiţi cu parmezan (10 lei). Chelnerul ne aducea un platou plin, pus în mijlocul mesei. Noi, cu cîteva scobitori, ne serveam direct din platou, beam "şpriţ" şi povesteam pîna ne apuca ora închideri...
Drept aducere aminte m-am hotărît să-i servesc cu cartofi prăjiţi.

Am curăţat cîţi-va cartofi roz, i-am tăiat pai, i-am spălat, apoi i-am şters bine cu un şervet. Am încins o cratiţă cu ulei de floarea soarelui şi o linguriţă cu untură de porc. Cand uleiul a fost încins am introdus cartofii şi i-am prăjit pînă au prins o culoare aurie. Cartofii apoi se scurg de ulei, se pun pe un platou, se sărează, se pipărează foarte uşor şi se rade deasupra caşcaval.

În continuare am procedat ca în introducere...
Poate încercaţi şi voi.

Alegerea vinului

2011-02-02T10:51:00.008+02:00

Alegerea sortimentului de vin în funcţie de preparate nu este la mâna oricui. La marile restaurante există o persoană calificată în acest domeniu - somelierul.
În mod obişnuit, românul pune pe masă cam ce vin are la îndemînă. Cu toate acestea alegerea unui vin potrivit la felul de mîncare servit, poate să ne aducă laude din partea musafirilor.
Pentru a scrie despre soiurile, calităţile şi servirea vinurilor ne-ar trebui un sait întreg.
Aici ne vom rezuma doar la cîteva sfaturi generale.
Vă prezint o listă cu tipurile de vin potrivite pentru un anumit preparat. Desigur lista este informativă, dar cu ajutorul ei, putem alege fie vinul direct menţionat fie unul asemănător calitativ.
Pe de altă parte, dacă avem un anumit soi de vin, putem opta pentru preparatul care se potriveşte la acesta.

Carne de vită: Caberbet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Chardonnay.
Carne de viţel: Chardonnay.
Carne de miel: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Chardonnay.
Carne de porc: Merlot, Riesling, Pinot Noir, Rose, Chardonnay.
Carne de pasăre: Pinot Noir, Merlot, Riesling, Traminer, Fetească Albă.
Carne de raţă, gîscă: Merlot.
Carne de curcan: Merlot, Riesling, Traminer, Fetească Albă.
Peşte: Chardonnay, Pinot Gris, Fetească Albă.
Somon: Chardonay, Riesling, Pinot Noir.
Ton: Chardonnay, Riesling, Pinot Noir, Merlot.
Carne de căprioară: Cabernet Sauvignon.
Creveţi: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling.
Brînzeturi: Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Riesling.
Midii: Cabernet Sauvignon.
Preparate cu mult orez: Chardonnay, Fetească Albă.
Paste făinoase: Merlot, Chardonnay, Fetească Albă.
Desert cu ciocolată: Merlot.
           cu brînză: Riesling, Muscat.
           cu fructe: Riesling, Traminer, Muscat, Şampanie albă (Vin spumant).
           cu smeură, mure, afine: Muscat, Fetească albă, Şampanie albă (Vin spumant).

Miel copt în spuză

2011-01-20T11:37:00.005+02:00

Miel copt în spuză, o reţetă veche de cînd lumea, dar scumpă în zilele noastre. Se poate prepara cu ocazia unor excursii în grup.
Am preparat şi m-am desfătat cu acest deliciu, o adevărată mîncare împărătească, de mai multe ori înainte de 1989, de două ori prin anii '90 şi încă o dată prin 2005...
Prepararea trebuie începută dimineaţa devreme, avînd în vedere complexitatea reţetei.

Compoziţie:
1 miel mare (noaten) de cca. 25-30 kg, 5-6 căpăţîni de usturoi (~100 gr.), 50 gr. piper măcinat, 100 gr. sare, cimbru măcinat, 10 gr. nucşoară măcinată, 5-6 frunze de dafin, 3 litri vin sec.

După sacrificare, se jupoaie pielea de pe miel se spală bine şi se pune la scurs, la umbră.
Se taie mielul pe burtă, se scot toate măruntaiele, se taie capul de la gît şi picioarele de la genunchi. Acestea nu se folosesc.
Ficatul, creierul, rinichii şi inima se pot prepara separat sau tocate se pot introduce în burta mielului.
Eu nu am agreeat prepararea la un loc cu mielul; le-am preparat ca o gustare pînă se face friptura.
Mielul se spală bine în interior se scurge şi se şterge cu un prosop.
Pregătim un baiţ din vin, 50 gr. sare, cimbru, 25 gr. piper, nucşoara şi usturoiul tocat.
Aşezăm mielul într-o covată din lemn sau plastic, turnăm baiţul în interior dar şi exterior şi îl lăsăm 2-3 ore la macerat. Din cînd în cînd mai frecăm mielul cu baiţul din covată.
În tot acest timp, se face o groapă în pămînt, de vreo 80-90cm adîncime, 1 metru lăţime şi cu 30cm mai lungă decăt mielul. Aranjăm pe fundul gropii un strat de pietre cît mai late, apoi tapetăm şi pereţii tot cu pietre, facem un foc în groapă cu lemn tare, stejar, fag, curpeni de viţă, etc (în nici-un caz conifere).
Trebuie să se facă un strat de jar de 60-70 cm grosime.

Se prepară şi un noroi din pămîntul scos din groapă, sau mai bine din lut.
Cînd jarul este gata, scoatem mielul din covată, îl aranjăm în pielea lui, frecăm bine pe interior şi exterior cu baiţ, restul de sare si piper, apoi baiţul rămas îl turnăm în burta mielului. Coasem cu o aţă tare pielea, în jurul mielului, obţinînd un fel de cocon. Cu noroiul (lutul) preparat, ungem pe toate părţile coconul într-un strat gros de 1-2 cm.

Scoatem jarul din groapă, lăsînd un strat de 20 cm, aşezăm mielul cu cusătura în sus, răsturnăm pietrele de pe margine peste miel (atenţie că sunt fierbinţi...), apoi introducem din nou jarul în groapă, peste miel. Peste jar punem un strat de pămînt gros de 15-20 cm, bine bătut.
Peste stratul de pămînt se mai face un foc, care să producă un strat de jar de 10-15cm.

Coptul durează cam 3 - 3 1/2 ore.

Se scoate cu grijă mielul, se pune pe cîteva crengi, se taie cusătura, se scoate carnea din piele, se aşează în covata curată.

Ca aperitiv se bea un păhăruţ cu ţuică de vre-o 45', apoi se mănîncă fierbinte şi se "udă" cu un vin sec sau demisec.

P.S. Stingeţi focul şi astupaţi groapa înainte de a vă apuca să devoraţi mielul...

Pâinea noastră...

2011-01-13T14:17:00.002+02:00

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi... fără e-uri şi amelioratori...

Cam aşa ne-am ruga noi... Din păcate ruga noastră din ce în ce mai des rămîne în van.
Eu cumpăram pâine cu secară de la o firmă care o făcea destul de bună. Nu era întotdeauna foarte crescută, dar avea un gust bun.
Pe etichetă scrie: făină de grîu, făină de secară, malţ de secară, sare iodată, drojdie, apă.
Numai că, de vre-o două săptămîni, aspectul s-a schimbat, este mai pufoasă, rămînînd aşa cam vre-o 3-4 zile, ceace m-a pus pe gînduri. Am făcut o mică investigaţie şi am aflat că afară e vopsit gardul şi înăuntru... diverşi amelioratori. Bineînţeles ne-semnalaţi pe etichetă.

Aşa că mi-am adus aminte de maşina de făcut pâine (foto) pe care am cumpărat-o cu vreo trei ani în urmă, dar am folosit-o foarte rar. Am hotărît să fac singur pâinea.Am cumpărat făină albă 000, tărîţe de grîu şi cu greu (nu se prea găseşte) făina de secară.

Am pus maşina la lucru, folosind următoarea reţetă:

Făină albă 000: 480 gr.
Făină de secară: 60 gr.
Tărîţe de grîu: 60 gr.
Apă călduţă: 380 ml.
Ulei de măsline: o lingură rasă.
Sare: o linguriţă.
Drojdie praf două linguriţe rase. (Am muiat-o în apă calduţă).

Am pus maşina la lucru şi am selectat o coacere mai intensă.
A ieşit o pâine foarte bună, fără e-uri şi amelioratori dar şi mai ieftină.

Firma în cauză a mai pierdut un client.

(Ceea-ce vă doresc şi dvs...să părăsiţi producătorii tâlhari...).

Pastă de sardine

2010-12-29T14:43:00.004+02:00

Pentru tartinele de revelion, vă propun o pastă de sardine foarte gustoasă. Am făcut de Crăciun şi s-a terminat urgent...

Compoziţie: o cutie cu sardine în ulei, 2 ouă fierte tari, 50-60 gr. unt, o linguriţă cu ghimbir ras, piper şi zeamă de lămîie, dupa gust.

Tăiem ouăle bucăţele cît mai mici, cu albuş cu tot, zdrobim sardinele cu furculiţa, apoi într-un castron punem toate ingredientele, adăugăm şi uleiul din conservă cam 60% şi le amestecăm bine, pînă devine o pastă omogenă.

Ungem tartinele cu pasta de sardine şi ornăm cu feliuţe de măsline, ardei verde şi gogoşar roşu.
Dacă pregătim pentru masa de revelion, atunci tartinele să fie de mici dimensiuni (4x4 cm), cam cît o înghiţitură.

Băuturi calde: Grog, Punch, Bischof

2010-12-29T13:52:00.007+02:00

În anotimpul rece, se pretează foarte bine băuturile calde, slab alcoolice, precum grog, bischof (bişof), punch (punş) în Ardeal cunoscut sub denumirea de bole.
Grogul este o băutură de provenienţă britanică, care are în compoziţia de bază, romul negru (Jamaica).
În secolele trecute, echipajele de piraţi din Caraibe, erau serviţi cu grog (rom, ceai, lămâie) avînd un rol anti-scorbutic.

Grog - I:
75 ml. rom Jamaica 10 gr, zahăr pudră, 125 ml. apă fierbinte, o felie de lămâie.
Se toarnă într-un pahar din sticlă (termo-rezistentă) sau încalzit în prealabil, romul, zahărul apoi apa fierbinte şi felia de lămâie. Se serveşte imediat.

Grog - II:
60 ml. rom, 20 ml. lichior de cacao sau cafea, 5 gr. zahăr pudră, 1 felie de lămîie, 120 ml apă fierbinte.
Se procedează ca la prima reţetă.

Grog - III:
75 ml. rom, 5 gr zahăr tos, 10 gr. zahăr pudră, o felie de lămâie, 125 ml. apă fierbinte.
Se pune zahărul tos într-o lingură şi deasupra unei flăcări se caramelizează pînă devine maro deschis. Se introduce lingura în pahar, se toarna apa fierbinte, se amesteca pîna se topeşte caramelul, apoi se adaugă romul, zahărul pudră si lămâia.

Grog - IV:

75 ml. rom, 10 gr. zahăr pudră, o felie de lămâie, 125 ml. apă fierbinte, un pliculeţ ceai de Ceylon.

Se toarnă apa fierbinte în pahar, se pune pliculeţul cu ceai, se lasă pîna face o culoare de ceai slab, se scoate pliculeţul, apoi se adaugă restul ingredientelor.

În lipsă, romul se poate înlocui cu coniac.

Bischof (Bişof) este o băutură tradiţională în nordul Europei, făcuta din vin fiert cu mirodenii şi coajă de portocală. Se serveşte fierbinte.

Bischof - I:
1 litru de vin roşu, 100 gr. zahăr, coaja de la o portocală, coaja de la un sfert de lămâie, 1/2 linguriţă cu scortişoară, 3-4 cuişoare.
Se pune la foc să se înfierbînte, la primul clocot de ia de la foc, se strecoară şi se serveşte imediat în ceşti de ceramică.

Bischof - II:
1 litru vin roşu, 100 ml rom sau coniac, 100 gr. zahăr, scorţişoară, 3-4 cuişoare.
Se procedează ca mai sus.

Bischof - III:
1 litru vin demni-dulce (tip Porto), 100 gr. zahăr, 4 cuişoare, 1 vîrf de cuţit de nucşoară, coaja de la o lămâie.

Într-o cratiţă smalţuită, se pun 200 ml. vin, zahărul, cuişoarele, nucşoara şi coaja de lămâie tăiată peştişori.

Se acoperă cu un capac şi se lasă la macerat 24 de ore. Apoi se adaugă restul de vin, se înfierbîntă pînă la punctul de fierbere, se strecoară şi se serveşte imediat.

Punch (Punş, Punci) este o băutură de provenienţă indiană, adusă în Europa de către britanici. Punsch-ul se face din amestec de sucuri de fructe, fructe tăiate cu/sau fără adaos de diferite alcooluri.

Se serveşte în general rece, dar exista şi variante calde.

Varietatea de fructe, face posibil orice fel de amestecuri. Punch-ul trebuie ţinut la macerat la rece 12-24 de ore pentru ca aromele diferitelor fructe să se întrepătrundă.

Adaosul de alcooluri este format în general din rom, coniac, şampanie, diferite lichioruri şi vin.

Tăria nu trebuie să depăşească 15-16% alcool.

ASADO CON CUERO

2010-12-29T12:55:00.000+02:00

ASADO CON CUERO... am întîlnit pentru prima dată această denumire într-o carte scrisă de celebrul Karl May.
Asado con cuero, adică friptură cu piele, este o reţetă tradiţională argentiniană.
Se ştie că Argentina este renumită pentru carnea de vită, pe care o exportă în toată lumea. Există ferme care cresc peste 50.000 de capete.
A fost şi este preparată de gaucho (văcari) argentinieni în regiunile din pampa.

Este nevoie de o junincă de 20-22 de luni şi o greutate în jur de 300 kg.
După sacrificare, se curăţă de intestine şi măruntaie, se desface pe şira spinării, fie într-o bucată, fie tăiată în două. Rămîne cu pielea pe ea. Se spală bine cu apă curată, apoi se unge cu un amestec format din ulei şi vin alb sec, se presară cu sare, piper, usturoi tocat şi se freacă bine.

Se face o groapă în pămînt de 50cm adîncime, 0,6-0,8m lăţime şi 1,2-1,5 m lungime. Se umple groapa cu lemn de fag sau stejar, se arde pînă rămîn doar tăciuni fierbinţi. Apoi se pune carnea pe un grătar instalat ca în foto. Deasupra cărnii se pune o foaie de tablă ondulată pe care se presară cenuşă fierbinte şi tăciuni aprinşi.
Se va coace timp de 2-3 ore.

Cei care au gustat asado con cuero susţin că are un gust grozav. Din păcate, eu nu am reuşit pînă acum să prepar aşa ceva.

Poate unii dintre vizitatorii blogului vor încerca...

Poftă bună!

P.S. În schimb am făcut de cîteva ori noaten (oaie tînără) friptă haiduceşte.
Vă voi prezenta în curînd şi această reţetă.

- Atenţionare

2010-12-28T12:54:00.002+02:00

Deoarece am primit mai multe e-mailuri cu întrebări, doresc să fac câteva precizări privind reţetele publicate.

- Pentru a obţine gustul scontat, trebuie să folosiţi legume şi fructe cultivate în România.

- Produsele de import sunt fade, fără gust şi cu lipsuri în ceeace priveşte elementele nutritive şi vitaminele, deoarece sunt cultivate în sistem intensiv, în mari solarii şi sere, lipsite de lumina soarelui. Multe sunt cultivate direct în apă cu elementele nutritive chimice.
- Majoritatea fructelor şi legumelor din import, sunt iradiate pentru a putea rezista în timp, dar prin aceasta dispare gustul natural precum şi o serie de vitamine şi elemente necesare organismului.
- Un exemplu: usturoiul de import, are rădăcina tăiată, şi este stropit cu sulfat de cupru. Daca puneţi un asemenea căţel de usturoi în oţet, după ceva timp veţi observa că se înverzeşte; toată lumea ştie ce efect nociv are oxidul de cupru asupra organismului.
- Căpşunile din import: nu au nici-odată gustul căpşunilor cultivate în grădină, cumpărate la piaţă. Prin iradiere rezistă pîna la 45 de zile (!) dar dispare orice asemănare cu o căpşună din grădină. Etc...

- Privitor la carnea de vită: grăsimea cărnii provenită de la o vită hrănită normal, cu nutreţuri naturale şi iarbă, are o culoare gălbuie. Grăsimea cărnii provenită de la o vită crescută cu nutreţuri concentrate şi diverse făinuri, are o culoare albă! Aceasta este nocivă pentru organism.

- Pulpele de pui din import, (exemplu cele din Brazilia), provin de la crescătorii uriaşe, unde zilnic se taie 50-60.000 de pui, crescuţi intensiv cu nutreţuri combinate şi hormoni de creştere. La vîrsta de 35-40 de zile puiul este gata de tăiat!
Puteţi face următoarea experientă: puneţi la fript o pulpă din import (Brazilia, Ungaria etc.) şi o pulpă de la un pui românesc, crescut normal. Veţi constata în primul rînd că pulpa de pui din import scade mult în greutate (se evaporă apa), iar la gust diferenţa este uriaşă.

Sfatul meu: doriţi o mîncare gustoasă şi hrănitoare? folosiţi produse româneşti!
În România nu există instalaţii de iradiere a fructelor si legumelor.
Sacrificaţi săptămînal cîteva ore pentru aprovizionarea cu legume şi fructe de la piaţa ţărănească.

Re-descoperiţi gustul natural!

Produse mizerabile

2010-12-28T11:33:00.000+02:00

PRODUSE MIZERABILE!

În mai multe rânduri am cumpărat alimente, pentru care mi-a părut rău că am dat banii. Voi prezenta în cadrul acestei rubrici, cele mai mizerabile produse şi scumpe şi proaste calitativ, chiar otrăvitoare.
În majoritatea cazurilor este şi vina mea că nu am studiat cu atenţie eticheta de pe produse.

Voi începe cu un salam pe care şi pisica mea a refuzat să l mănînce, a scuturat din lăbuţă şi a plecat. După gust se pare că are în compoziţie şi rinichi.

Salam Semenic produs de firma Caroli, în termen de garanţie.
Conţinut carne de porc, carne de vită, inimă, slănină, şorici, apă, condimente, sare.
Şi acum urmează:

proteină vegetală din soia, polifosfaţi de sodiu, izoascorbat de sodiu, monoglutamat de sodiu, zaharoză, dextroză, glucono-delta-lactonă, nitrit de sodiu, carmin.

După cum se poate vedea, mai multe chimicale decît carne.

- În loc de introducere...

2010-12-27T19:25:00.000+02:00

...vă ofer cîteva versuri...

"O, vechi şi dragi bucătării de vară,
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Şi în tristeţea care mă-nconjoară
Din nou copilăria mea visează:
Ienibahar, piper, prăjit pe plită,
Peşti groşi ce-au adormit în sos cu lapte
Curcani păstraţi în zeama lor o noapte
Spre o delicateţe infinită,
Ciuperci cît canapeaua, în dantele,
Icre cu bob bălos ce ochiu-şi cască,
Aluaturi tapisate crescând grele,
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficaţi în butoiaşe
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, şunci gingaşe
Când sufletu-n muştar vrea să se culce,
Şi-n ceainice vădindu-şi eminenţa
Prin fast de irizări şi toarte fine
Ceaiuri scăzute pînă la esenţa
Trandafirie-a lucrului în sine."

şi:

Strugurii
din miere
din tăcere
din trudă
din paparudă
din cântec
din descântec
din jivine
din sulfine
din stea
din lalea
din Soare
din Carul Mare
din humă
din cărbuni
din nebuni
din mine
din tine
mor
tulburător
în vin...
Amin!

(autori 1: Emil Brumaru
2: Ion Bănuţă)

- Pledoarie pentru produse româneşti

2010-12-27T12:08:00.002+02:00

Stimaţi vizitatori,

   Mulţi dintre dvs. vă întrebaţi dece pledez eu pentru consumul de produse româneşti, în special în ceeace priveşte alimentele, cu accent pe legume şi fructe.
Răspunsul este destul de simplu, dar ce doresc eu, este să vă şi conving de utilitatea acestui lucru.
   Mă voi referi în primul rînd la legumele şi fructele din import. După cum mulţi dintre dvs. stiţi, acestea sunt produse în culturi intensive, unde se utilizează exclusiv îngrăşăminte chimice, în cantităţi mari, pentru a obţine o producţie ridicată. Multe din acestea sunt produse exclusiv în sere şi solarii acoperite permanent, care nici pe timp de vară nu văd lumina directă a soarelui. Se utilizează seminţe de la plante modificate genetic, pentru a a avea o recoltă sporită.
   După recoltare, toate fructele şi legumele sunt tratate chimic şi iradiate, pentru a avea o durată de păstrare cît mai lungă, ajungînd în unele cazuri, pînă la un an vechime!
   Cred că nu trebuie să vă mai explic dece toate acestea nu mai au gustul cu care ne-am obişnuit noi, de o viaţă. La fel, din punct de vedere al conţinutului de vitamine şi minerale, care pot scădea pîna la 10%!

   Ţăranii şi micii fermieri, utilizează puţine îngrăşăminte chimice, deoarece acestea sunt foarte scumpe, astfel că preferă îngrăşămintele organice produse în gospodăria proprie. Este adevărat că producţia este mai mică, legumele şi fructele nu au aspectul celor de import, dar putem fi siguri că nu mîncăm chimicale.
   Mai există încă un aspect pe care nu trebuie să-l neglijăm.
   Cumpărînd produse româneşti, banii se duc la producătorii noştri, care plătesc taxe şi impozite în România, profitul obţinut fiind cheltuit tot în România, astfel că banii se întorc la noi, prin salarii şi pensii!
   Cumpărînd produse din import, tot profitul obţinut de producător rămîne în ţara de origine, profitul obţinut de comerciant, este trimis în ţara de origine a comerciantului. Toate super-market-urile sunt proprietate străină!

Super-marketurile fiind criticate că vînd aproape în totalitate produse din import, mai nou aplică o găselniţă ingenioasă. Au infiinţat aşa zise ferme agricole, care lucrează mai mult pe hârtie, dar prin intermediul lor se importă produse agro-alimentare, se schimbă doar etichetele şi sunt catalogate ca produse româneşti, livrate în super-market! Ca din întîmplare proprietarii super-marketurilor sunt şi propriertarii fermelor de unde se importă marfa...

   Cumpărînd de la piaţa ţărănească, avem avantajul alegerii, dar şi cel al negocierii.
Este bine să ocoliţi aşa zişi "producători" ţigani, care de altfel nu sunt decît comercianţi, ei ne-producînd nimic. Cumpără ieftin de la ţăran şi vinde scump la cumpărător. Nici-odată marfa acestora nu excelează prin prospeţime.

O invenţie nu tocmai recentă practicată în pieţele agro-alimentare, este aprovizionarea unor ţărani producători, cu marfă de import de la en-grosişti şi vîndută ca produs autohton de grădină!...
Aşa că mare atenţie.

Brandul culinar de ţară...

2010-12-26T18:10:00.000+02:00

Fructe şi legume modificate genetic

2010-12-22T14:28:00.005+02:00

De curînd, guvernul României în nemaipomenita sa grijă faţă de sănătatea românilor, a aprobat utilizarea plantelor modificate genetic.
Iniţiativa aparţine ministrului Valeriu Tabără.

În UE doar alte patru ţări folosesc plante modificate genetic: Cehia, Portugalia, Slovacia, Spania.
Cercetători din USA şi Austria au demonstrat că alimentele produse din plante modificate genetic (OMG) sunt dăunătoare pentru sănătate. Cei mai afectaţi sunt bărbaţii, a căror capacitate de reproducere a scăzut dramatic şi copii.
La noi în ţară fructe şi legume modificate genetic se vînd în general la supermarket-uri.

Cum să deosebim fructele şi legumele modificate genetic?
Pe eticheta însoţitoare, lipită pe produs (portocale, ananas, ardei, etc) sau pe plasa în care sunt împachetate, sunt înscrise cîteva cifre, astfel:
4 cifre: produse normale dar nu BIO.
5 cifre: Prima cifra 9 - produse BIO.
Prima cifra 8 - produse OMG.

Firma cea mai implicată în producerea OMG este MONSANTO!

Rămîne la alegerea noastră, dacă să consumăm legume şi fructe OMG sau nu.

Despre vin...

2010-12-14T21:57:00.005+02:00

Despre vin,
citiţi mai multe aici...

Pane din file de pangasius

2010-10-26T14:25:00.084+03:00

Pangasius este un peşte cu o carne albă din familia somnului. Fiind gras, se pot face un număr limitat de preparate.
Pangasius este originar din Asia de sud-est, habitînd în rîurile de coastă.
De cîţi-va ani, în Vietnam au proliferat crescătoriile de pangasius invadînd pieţele americane şi europene. Avînd un preţ scăzut a fost un pericol pentru ceilalţi producători. Imediat a început o ofensivă anti-pangasius vietnamez, cu tot felul de acuzaţii, că este crescut în condiţii improprii, că consumul are efect anti-concepţional, că este otrăvitor, etc. Acuzaţii care s-au dovedit false.

Am încercat diverse reţete, însă singura care m-a satisfăcut a fost pregătirea pane, deoarece carnea de pangasius este grasă.
Pangasius are un gust destul de bun şi este hrănitor.
Se găseşte congelat, la pungă de 900, 1000 sau 1200 gr (inclusiv gheaţa).

Pentru pregătire, procedăm astfel: tăiem punga la partea superioară, sărăm din belşug peştele congelat şi îl lăsăm să se dezgheţe la temperatura camerei.
Cînd s-a dezgheţat, îl clătim în apă rece şi îl porţionăm după dorinţă.

Pregătim trei farfurii adînci şi punem separat 2 ouă bătute, cîteva linguri de făină în a doua şi cîteva linguri de pesmet în a treia.
Ştergem bine peştele cu un şervet, îl trecem prin făină, apoi prin ou şi apoi prin pesmet. Încingem într-o tigaie cîteva linguri de ulei şi prăjim peştele pe ambele părţi pînă ajunge la o culoare aurie.

Ca garnitură se potrivesc cartofi fierţi, natur, stropiţi cu cîteva picături de unt topit şi ornaţi cu pătrunjel verde.

Un vin sec sau demi-sec este de preferat.

Peşte marinat

2010-10-25T12:26:00.063+03:00

Un aperitiv foarte gustos este peştele marinat. Se poate folosi aproape orice fel de peşte ca: macrou, sprot, gingirică, hamsie, aterină, scrumbie, dar cel mai bun este heringul.

Ingrediente: 1 kg peşte, 3 cepe mijlocii, 1 morcov, 2 mere, 70 ml oţet, 10-15 boabe de piper, 5 boabe de enibahar zdrobit, un vîrf de liguriţă boabe de muştar, 300 ml apă, sare - dacă este cazul.

Peştele se curăţă de cap, coadă şi intestine (cu excepţia gingiricăi care se pune întreg), dacă este sărat se pune la desărat cîteva ore, schimbînd apa de 3-4 ori.

Tăiem peştele la o dimensiune de 3-4 cm, îl aşezăm într-un vas de sticlă, porţelan, sau plastic astfel: un rînd de ceapă tăiată rondele, feliuţe de morcov şi mere, 3-4 boabe de piper, enibahar, boabe de muştar, apoi din nou un strat de peşte şi aşa mai departe alternînd straturile.

Apa cu oţetul o punem la fiert cîteva minute, apoi rece, o turnăm peste peşte. Se ţine la rece 4-5 zile, apoi se poate servi.

Rulouri de hering

2010-10-24T12:52:00.059+03:00

Pentru zilele de sărbătoare şi cînd avem musafiri, putem prepara rulouri de hering ca aperitiv.

Ingrediente: 1 kg hering (cca 6 buc), 3 cepe, 1 morcov, 2 mere, 1/2 gogoşar sau ardei roşu, 12 măsline negre, 70 ml oţet, 15 boabe de piper, 5 boabe enibahar zrobit, un vîrf de linguriţă cu boabe de muştar, sare dacă este cazul, 300 ml apă.

Curăţăm heringul de cap, coadă şi intestine, întreg îl aşezăm într-un vas straturi, straturi, procedînd în continuare ca la reţeta de peşte marinat.

Dupa ce s-a marinat, facem rulourile, astfel: scoatem şira spinării, dacă heringul este mare îl tăiem în lung pe urma şirei spinării şi apoi în două. Dacă este mai mic îl tăiem doar în lung în două bucăţi.

Punem pe fiecare bucată de hering la un capăt o măslină, apoi feliuţe de ceapă, mere şi morcov, iar în partea cealaltă o bucăţică de gogoşar roşu. Rulăm cu atenţie şi fixăm cu o scobitoare. Aşezăm rulourile pe un platou, şi ornăm cu bucăţelele de ceapă şi gogoşar rămase. Rulourile vor avea un aspect, frumos, alternînd culoarea măslinei cu gogoşarul roşu.

Salată de hering afumat

2010-10-23T18:07:00.000+03:00

Vă prezint o salată simplă din hering afumat, la care se pretează excelent, o ţuiculiţă facută în casă...

Ingrediente:
3 heringi afumaţi (cca 500 gr), 1 căpăţînă de usturoi, 10 boabe de piper, 2 foi de dafin, 30ml oţet, 30 ml ulei, 100 ml apa.

Puneţi heringii în apă rece pentru cîteva ore, din cînd în cînd schimbaţi apa, pentru desărare.
Apoi opăriţi peştele cca 3-4 minute în apă clocotită.
Tăiaţi capul peştelui (dacă are), scoateţi cu grijă şira spinării cu toate oasele componente, apoi desfaceţi fileul de pe piele. Tăiaţi feliuţe de cca 1 cm şi le aşezati într-o salatieră.
Puneţi apa cu oţetul, piperul şi foile de dafin la fiert 4-5 minute. Apoi se răceşte şi se amestecă cu usturoiul zdrobit şi cu uleiul. Se toarnă peste peşte.
Acoperiţi salatiera şi puneţi la frigider 24 ore.

Poftă bună.

Notă: Dacă peştele este mic, trebuie scoase toate oasele cu mare atenţie, deoarece în afară de şira spinării mai rămîn ceva oscioare foarte mici. Nu este plăcut să le "pescuim" din gură...
Eu aşa am păţit cu un hering cumpărat de la Kaufland.

Varză murată

2010-10-22T13:55:00.080+03:00

Dacă pînă acum nu aţi pus varza la murat, în cele ce urmează vă prezint posibilitatea de a mura repede, pînă la Crăciun, varză la borcan.

Ingrediente: 3 kg (2-3 căpăţini) varză alba, 0,5 kg (1 căpăţînă) varză roşie, 3 mere Jonathan, o rămurică cimbru, 90 gr. sare ne-iodată.

Curăţăm varza de cotor, eventual şi de nervuri dacă sunt foarte groase, o tăiem fideluţă (2-3mm lăţime), radem pe răzătoare merele curăţate de coajă, apoi într-un vas de porţelan sau emailat, amestecăm bine varza şi merele, cu sare.
Lăsăm 24 de ore să se moaie şi să lase puţină zeamă, apoi o punem într-un borcan de 3 L, îndesată bine. Rămurica de cimbru o punem pe la mijlocul borcanului. Cine doreşte poate pune în borcan şi 10-15 foi întregi de varză, pentru sarmale.
În borcan, deasupra verzei, punem o bucăţică de pînză curată, tăiată rotund pe măsura borcanului, iar peste aceasta 2-3 beţe pentru a nu lăsa varza să se ridice deasupra lichidului lăsat în timpul murării. Dacă varza nu lasă suficient lichid, putem adăuga 100-200 ml apă cu o linguriţă de sare, fiartă şi răcită.

Se lasă la murat, în bucătărie, într-un loc mai călduţ. În 2-3 săptămîni va fi gata murată.
Datorită verzei roşii, va avea o foarte frumoasă culoare.
După ce s-a murat, se ţine la rece.

Se poate servi şi ca salată, stropită cu puţin ulei.

Mere în halat

2010-10-20T17:48:00.001+03:00

Această reţetă o ştiu de la mama. Ne făcea acest preparat cînd nu avea prea mult timp la dispoziţie, dar voia să ne trateze cu un dulce. Este o reţetă simplă, rapidă şi foarte gustoasă.

Compoziţie: 5-6 mere orice soi, dar cele mai bune sunt Jonathan, 100 gr. făină, 1 dL. lapte, 1 dL apă minerală sau sifon, 1 ou, 1 lingură zahăr tos, un vîrf de lignuriţă sare, o lingură zahăr pudră.

Din făină şi celelalte ingrediente se prepară un aluat ca pentru clătite.

Se curăţă merele de coajă, se taie felii de cca 1 cm grosime cu partea lemnoasă la mijloc, care se scoate cu un cuţit ascuţit. Feliile de măr se trec prin aluatul de clătite. Se pun la prăjit într-o tigaie cu puţin ulei încins,
avînd grijă să nu se lipească între ele. Se prăjesc 3-4 minute pe fiecare parte, pînă se rumenesc. Se scot pe o farfurie şi se pudrează cu zahărul pudră.
Se servesc calde, dar sunt bune şi reci.

Pentru cei care ţin regim, zahărul din aluat se înlocuieşte cu 4-5 pastile de sucrazit/sucradiet, care se dizolvă în laptele pregătit pentru compoziţie. Desigur merele nu se mai pudrează cu zahăr, sunt foarte bune şi aşa.
Cei care au diabet, se pot delecta şi ei cu un dulce.

Castraveti muraţi

2010-08-14T12:47:00.009+03:00

Începînd cu 1 August se pot prepara conservele pentru iarnă. De regulă vom începe cu castraveţii. Recomand castraveţii muraţi în sare şi nu cu oţet, deoarece sunt mai sănătoşi.
Pentru murat prefer castraveţii cornichon de dimensiuni medii 10-12 cm lungime, cît mai proaspeţi.
Pentru diferite preparate speciale, putem pune şi un borcănel cu castraveţi mici, 6-7 cm lungime, drepţi, fără pete. Aceştia sunt însă mult mai scumpi.
Vă propun o reţetă proprie.
Compozitie: (pentru un borcan de 3 l ): 2 kg castraveţi, o rămurică de cimbru, 6-7 frunze de vişin, 3-4 frunze de ţelină, 6-7 căţei de usturoi, 3-4 bucăţi de hrean, 1 ardei iute, o rămurică de tarhon şi condimentul special, 2-3 rămurele frunze de fenicul (finchin, fennel, finchil) sau în lipsă 3-4 beţişoare de la frunzele feniculului. Acest ultim condiment dă un gust deosebit castraveţilor muraţi.
La această reţetă nu se pune mărar.
Se spală foarte bine castraveţii cu apă rece, apoi se pun într-un vas cu apă şi se lasă să stea cam 8-10 ore,îi mai spălăm o dată şi începem să-i aşezăm în borcane astfel: la fundul borcanului se aşează toate condimentele, cimbru, frunzele de vişin şi ţelină, usturoiul, tarhonul şi feniculul. Peste acest strat începem să aşezăm castraveţii, în poziţie verticală sau orizontală, dupa dorinţă. Printre castraveţi punem şi ardeiul iute pe care îl secţionăm pe lungime cam 3-4 cm. Deasupra castraveţilor chiar sub gîtul borcanului, aşezăm în cruce 3-4 bucăţi de hrean, care vor avea şi rolul de a nu permite castraveţilor să iasă deasupra lichidului.
Compoziţia lichidului: 1,5 l apă curată, 60 gr. sare (neiodată), 8-10 boabe de piper, o linguriţă boabe de muştar, 1 frunză de dafin. Toate acestea le fierbem 5-6 minute (dacă apa are mult clor fierbem pînă la 10 minute). Lăsăm lichidul să se răcească şi îl turnăm peste castraveţi, inclusiv ingredientele.
Acum, în continuare, avem două posibilităţi:
1) Astupăm borcanul la gură, cu două straturi de celofan legate bine, îl punem pe o farfurie mai mare şi lăsăm în cămară sa se mureze singur.
2) Lăsăm borcanul cu o farfurioară deasupra, în bucatarie, pentru a se mura în aer liber, pritocind zeama de la castraveţi zilnic, iar cînd constatăm ca zeama s-a oprit din fermentaţie, o golim într-o cratiţă, mai adăugăm 50ml apă şi fierbem 3-4 minute, spuma aparută în timpul fierberii o îndepărtăm cu o spumieră. Zeama călduţă, o turnăm peste castraveţi, legăm imediat cu celofan şi punem la cămară.

- Gogonele murate

2010-08-13T12:09:00.102+03:00

Gogonelele se pun toamna, cînd roşiile au încetat să se coacă, după 20 Septembrie. Gogonelele se acresc mai repede decît alte murături, astfel că trebuie consumate pînă la începutul lui februarie.
Se aleg gogonele de mărime mijlocie, de culoare verde deschis, sănătoase, fără pete se spală bine în 2-3 ape. Înainte de a fi puse în borcan, se înţeapă cu un ac inoxidabil, în 3-4 locuri.
Compoziţie: pentru un borcan de 5 litri: 3 - 3,5kg gogonele, o conopidă mică, o varză roşie mică, un morcov mic, o ţelină mică, 1-2 ardei iuţi, crenguţe de cimbru, 10 frunze de vişin, mărar, 8-10 căţei de usturoi, hrean.
Compoziţie lichid: 2,5 l apă, 80 gr. sare ne-iodată, 12-15 boabe de piper, o linguriţă boabe de muştar, 3 foi de dafin. Se fierb toate componentele cca 10 minute, apoi se pune la răcit.
Într-un borcan de 5 l, se aşează crenguţele de cimbru, mărarul, frunzele de vişin, usturoiul, două sferturi de varză roşie, apoi în straturi, gogonelele, pe la mijlocul borcanului se pun ardeii iuţi, tăiaţi puţin pe lungime, celelalte două sferturi de varză roşie, iar la urmă, peste gogonele, se pune hreanul. Printre gogonele se pun bucăţele de conopidă.
Ţelina şi morcovul tăiate rondele se aşează pe marginea borcanului, in jurul straturilor de gogonele.
Se toarnă lichidul, inclusiv boabele, peste gogonele, apoi se procedează ca la castraveţi.

Se pot pune şi gogonele care au început să se înroşeasca uşor, dar fără varză. Sunt foarte gustoase, dar se acresc repede aşa că nu pot fi păstrate mai mult de 1-2 luni.

România obiectivă: Regatul Valahiei, cum să faci un brand de "ţară"#links#links

2010-07-29T07:43:00.001+03:00

România obiectivă: Regatul Valahiei, cum să faci un brand de "ţară"#links#links

!!! INTERESANT DE CITIT !!!

Porumbel, reţeta lui Păstorel...

2010-05-29T11:21:00.004+03:00

Iei un hulub decapitat
ales din cei mai graşi, fireşte,
scoţi penele, cinătuieşte,
apoi sărează delicat.

şi nu uita un amănunt:
tăind, spre-al înveli, o fină
felie albă de slănină,
să-i pui în coş şi-un pic de unt.

pe urmă, cu-n cuţit ce taie,
ciopleşte cu îndemînare
vre-o opt sau zece beţişoare
şi le aşează în tigae.

hulubul cel cu unt umplut
pe-acest grătar improvizat
într-un cuptor va fi lăsat
la foc domol şi susţinut.

şi, ca să-i tragi din plin folosul,
când slăninuţa s-a prăjit,
îl scoţi afară negreşit.
fără să uiţi să-i torni şi sosul.

cu un vin roşu-n păhărel
friptura e o delectare.
deci, îţi urează poftă mare
al dumitale, Păstorel.

(Păstorel Teodoreanu).

- Prepararea rachiului de casă.

2010-05-17T11:29:00.223+03:00

Prepararea rachiului prin distilare, este cunoscută de circa 7-800 de ani. Prima atestare documentară pe teritoriul României este din anul 1570 privitor la fabricarea de ţuică în localitatea Turţ (SM).

În cele ce urmează vom face referire numai la distilarea fructelor pentru producerea ţuicii sau a rachiului.

Distilarea se face cu ajutorul alambicului, denumire ce provine din limba arabă - Al-imbiq - adică distilator.
Alambicul este mult mai cunoscut sub denumirea de cazan de rachiu sau ţuică.
Trebuie să precizez că denumirea de ţuică se dă numai distilatului din prune sau corcoduşe (zarzăre). Toate celelalte distilate se numesc rachiuri: de pere, mere, cireşe, piersici etc.
Rachiul se poate face din fiecare fruct în parte caz în care se păstreaza aroma fructului respectiv, sau amestecuri de fructe, pregnant fiind gustul fructului în cantitate mai mare.

Pentru persoanele care nu locuiesc la bloc, este mai avantajos să producă singuri, acasă, cantitatea de rachiuri pentru consumul propriu. Mai curat, mai gustos şi nu în ultimul rînd cu mult mai ieftin.

Pentru distilare se folosesc cazane fabricate din cupru sau inox. Se găsesc de vînzare la ţiganii meşteşugari la preţuri cuprinse între 800 şi 1.500 lei.

Rachiu se mai poate face din tescovină, respectiv din rămăşitele de la tescuirea strugurilor sau din drojdia rămasă după tragerea vinului.

Pentru pregătirea decoctului (compostului) avem nevoie de recipiente care le putem manevra uşor. Sunt foarte bune butoaiele de plastic de 60 litri.

Fructele trebuie să fie cît mai coapte. Înainte de orice, fructele (prune, corcoduşe, mere, pere, caise, piersici, struguri) se spală bine, cu apă rece, deoarece pot conţine substanţe otrăvitoare rămase în urma stropirii pomilor. Nu se spală fructe ca: cireşe, vişine, capşuni, smeură etc.) prin spălare scade conţinutul de suc pe care-l conţin. Cireşele, vişinele şi strugurii se pot spăla dar numai la jet de apă.

Înainte de a le pune în butoi, fructele se zdrobesc cu ajutorul unui zdrobitor sau trecute prin maşina de tocat. Boabele de struguri se scot de pe ciorchini. Dacă se lasă cu ciorchine cu tot, gustul este mai aspru.
Unele surse recomandă scoaterea sîmburilor de la fructele sîmburoase: prune, corcoduşe etc. (Eu le pun cu sîmburi).
Dacă nu putem zdrobi fructele, atunci le tăiem bucăţi şi le opărim, apoi le punem în butoi, inclusiv apa în care le-am opărit.

Fructele astfel preparate se aşează în butoi lăsînd gol 10-15% sub gură. Preparăm un sirop dintr-un kilogram de zahăr topit în 3-4 litri de apă fiartă, pe care îl turnăm peste fructe. Adăugarea de zahăr în cantitate mică ajută la pornirea fermentaţiei şi nu dăunează gustului sau calităţii distilatului. Dacă fructele nu sunt suficient de zemoase (posibil în cazul unor soiuri de mere sau pere) putem adăuga înca 5-6 litri de apă (sau cît este necesar), fiartă în prealabil. Închidem butoiul cu capacul şi îl punem la fermentat. Dacă este cald fermentaţia durează între 15 şi 21 de zile.

Dacă butoiul este închis ermetic după fermentare, se poate distila oricînd, fără să se piardă din alcool.

După dorinţă, spargeţi o mînă de sîmburi de caise sau prune şi fără coji le puneţi în butoi o dată cu fructele. Dupa distilare veţi obţine un gust deosebit, uşor amărui.

Distilarea: Cel mai bun cazan pentru scopuri familiare, este cel de o capacitate maximă de 50 litri. Este mai uşor de manevrat. Înainte de folosire se spală bine cazanul şi serpentina.

Puneţi în cazan decoctul, nu mai mult de 2/3 din capacitate. Dacă utilizaţi pentru fermentare butoi de plastic de 60l, atunci decoctul ajunge pentru 2 cazane. Închideţi cu capacul, montaţi serpentina şi umpleţi răcitorul cu apă rece.
Preparaţi din făină şi apă o pastă fluidă cu care veţi izola complect spaţiul din jurul capacului şi al serpentinei, pentru a nu permite aburului să iasă pe acolo, pierzînd astfel din cantitatea de rachiu.

Dacă răcitorul nu este cu apă circulantă, cînd vedeţi că începe să iasă abur din răcitor, scoateţi din apa caldă şi înlocuiţi cu apă rece.

Primele 15' focul de sub cazan poate fi mai tare, dar apoi se micşorează flacăra, astfel ca decoctul să fiarbă încet (la foc mic), pentru a nu se tulbura distilatul. Pe ţeava răcitorului trebuie să curgă un firicel de maxim 3mm diametru.

Distilatul conţine 3 părţi: prima parte "fruntea" apoi "mijlocul" şi "coada" sau (otca). Distilatul bun, este mijlocul. Fruntea care reprezintă 1,5-2% din distilat, cu 70-72% alcool este otrăvitoare avînd o cantitate mare de alcool metilic. Coada, numită şi otcă este slabă cu o concentraţie alcoolică foarte mică, şi cu gust acru. Mijlocul reprezintă 40-50% din distilat, şi este partea bună.

Cînd începe să curgă mijlocul, aşezăm la ieşirea serpentinei din răcitor un filtru format din două bucaţi hîrtie de filtru pentru cafea, într-o pîlnie, astfel ca distilatul să iasă cît mai curat.

Distilarea se opreşte în momentul în care coada are o tărie sub 15% alcool.
Fruntea şi coada se colectează separat şi se adaugă la urmatoarea tranşă de decoct pentru distilare.

Astfel am obţinut o băutură nu prea tare (30-35% alcool) şi cu un gust ambiguu. Pentru ridicarea tăriei alcoolice şi stabilizarea gustului, ce am obţinut la prima distilare, se pune din nou la distilat. Înainte de a începe a doua distilare, spălăm cazanul şi serpentina.

La a doua distilare respectăm aceleaşi indicaţii. Vom obţine un "mijloc" cu o tărie de 45-55%, în funcţie de momentul opririi distilării. Ultima otcă (coadă), o depozităm într-o damigeană şi o vom pune la distilat la urmatoarea tranşă. Ultima "frunte" nu o aruncăm, ci o vom folosi pentru spălat diferite obiecte din sticla sau porţelan. În nici-un caz nu se bea!

Maturarea: Rachiul obţinut se pune la învechit, minim 6 luni. În această perioada se aşează gustul de fructe şi tăria alcoolica se măreşte. Sigur, că se pot învechi pînă la 5-6 ani sau chiar mai mult... după cîtă voinţă avem...
Învechirea se face în butoaie de stejar, dud, cireş, cu care ocazie ţuica se închide la culoare, galben-maroniu pentru stejar, galben închis dud şi cea mai frumoasă culoare un galben-verzui pentru butoiul din lemn de cireş;

Rachiul proaspăt are un gust aspru, înţepator. Prin învechire rachiul capată un gust plăcut, armonios, cu aroma fructului respectiv.

Învechirea se poate face şi în damigene din sticlă.

Borhotul rezultat se pune într-o groapă în grădină şi după putrezirea complectă, este un foarte bun îngrăşămînt pentru legume, flori, pomi etc.

Notă: Am primit mai multe comentarii de la diferite persoane (anonime), cu tot felul de sfaturi privind fabricarea rachiului. Inclusiv aşa zise "studii" de la chimişti de ocazie.
   Sunt nevoit să fac următoarea precizare:
   În materialul prezentat se arată prepararea rachiurilor în casă adică în gorspodăria proprie, cu ajutorul unor instalaţii simple, la îndemâna oricărui gospodar.
   Nu mi-am propus să prezint distilarea în regim industrial care se supune altor norme.
   Deoarece multe persoane au întrebat despre sâmburii din fructe fac următoarea precizare:
Fructele se pun la macerat împreună cu sâmburii (prune, corcoduşe, cireşe, vişine) deoarece în gospodărie nu avem acces la o maşină de desfăcut pulpa de pe sâmburi. Se scot doar sâmburii de la piersici şi caise, care fiind mari, sunt uşor de desfăcut.
Sâmburii doar dacă sunt sparţi au efecte negative asupra distilatului.
   În cantitate mică, 10-15 sâmburi sparţi se pot adăuga la fiecare butoi, obţinînd o bautură cu un uşor gust de migdale.
   Sâmburii se îndepărtează înainte de distilare (aceştia se lasă singuri la fundul butoiului după macerare).

   Multe lucruri privind distilatele din fructe am învăţat din articolele scrise de dl. prof. ing. Joseph Pischl consilier guvernamental (Austria) în domeniul valorificării fructelor.

- Salată "etajată"

2010-05-16T20:59:00.002+03:00

Vă propun să încercaţi o salată de castraveţi cu roşii, după o reţetă personală, mai deosebită.

Compoziţie: 2-3 castraveţi cornichon, 2-3 roşii, un fir de usturoi verde, un fir de ceapă verde, sare, oţet de 9', ulei de măsline, piper macinat, o legăturică mărar verde.

Recomand să cumpăraţi roşii şi castraveţi cornichon de grădină, de culoare verde deschis. (Vezi foto). Castraveţii care la partea din spre codiţă sunt coloraţi în verde inchis, sunt mai puţin gustoşi şi pot fi amari.

Preparare: Curăţăm castraveţii de coajă, îi tăiem feliuţe subţiri, apoi aşezăm într-un castron, sărăm bine şi lăsăm sa stea 40-45 minute. După aceasta stoarcem uşor cu mîna feliuţele de castraveţi, de zeama lăsată şi amestecăm cu usturoiul verde tăiat mărunt.
Aşezăm compoziţia într-un castron. Stropim totul cu un sos format din 10 ml oţet, 70-80ml apa, un vîrf de linguriţă zahăr. Presărăm deasupra puţin piper măcinat.
Tăiem roşiile felii, de 5-6 mm grosime, le aşezăm peste castraveţi una lîngă alta, peste feliile de roşii presărăm foarte puţina sare, ceapa verde tăiată mărunt şi mărar verde tocat.
Stropim totul cu ulei de măsline. Punem la frigider pentru 30 de minute.

Salata astfel aranjată va avea două straturi, la "parter" castraveţii şi la "etaj" roşiile.
Se asigură astfel un gust deosebit, castraveţi cu sosul puţin acru, în contrast cu roşiile mai dulci.

Dacă am musafiri, eu pun această salată în castronele mici din lut ars (cumpărate de la tîrguri) pentru fiecare musafir cîte unul. Mie mi se pare că în aceste castronele, salata are un gust mai bun.

- Vinetele

2010-05-14T12:39:00.134+03:00

Vinetele originare din India, au ajuns în Europa în jurul anului 1500.
Valoare energetică 20-25 cal/100 gr.
Proprietăţi: antianemic, antioxidant, laxativ, diuretic, calmant, stimulent hepatic şi pancreatic, micşorează colesterolul.
Vitamine: A, B, B1, B2, B3, B5, B6, C.
Minerale: calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu, zinc.

Pentru copt, la salate, se aleg vinete potrivite ca mărime, mai subţiri, nu prea groase (vezi foto), tari, grele, cu coaja de culoare închisă, aproape neagră, netedă şi bine coapte.
Vinetele necoapte conţin solanină care este otrăvitoare.

SALATĂ DE VINETE:

De multe ori la tv sau prin ziare am văzut sau citit declaraţii ale unor cuconiţe sclifosite, de încîntarea ce le-a cuprins "servind" prin străinătăţuri preparatul baba-ganouj (citeşte ganuş), cum că n-au mîncat în viaţa lor ceva aşa bun. Am fost curios să ştiu şi eu ce-o fi minunăţia asta... Cand colo ce sa vezi? nimic altceva decît o banală salată de vinete cunoscuta de noi, de mici copii... doar o mică diferenţă: în loc de ceapă se foloseşte usturoi.
Mă gîndesc ca acele cuconiţe sunt ori proaste beton, ori doar vor să pară interesante şi să se laude pe unde se preumblă...... (chiar să nu fi mîncat, pardon "servit" pînă atunci o salată de vinete?)...

Dar să revenim la oile, adică... vinetele noastre.

Vă propun o reţetă simplă, pe care o făcea mama.

Ingrediente: 2-3 vinete, ulei, o lingură cu zeamă de lamîie, o ceapă albă mijlocie, sare, roşii, ardei iute verde.

Vinetele se coc pe toate părţile, la flacără, la sobă sau aragaz ca să le pătrundă focul, repede. Se curăţă de coajă imediat după coacere, apoi se pun la scurs de zeama amară, pe un planşeu de lemn, înclinat.

Gustăm puţin din fiecare vînătă, deoarece cîte una poate fi iute sau amară şi le va strica şi pe celelalte. În acest caz cele amare se aruncă. Vinetele se toacă obligatoriu cu un cuţit special din lemn sau plastic pînă devin o pastă fină.. Metalul, le înnegreşte. Punem vinetele tocate într-un vas mai adînc, începem să le batem cu o furculita din lemn sau plastic sau cu mixerul, turnînd încet cîte puţin ulei şi zeamă de lămîie. După ce sau albit, adăugăm sarea necesară, şi ceapa tocată foarte mărunt sau rasă pe răzătoare şi le mai batem foarte puţin.
Asezăm vinetele bătute, pe o salatieră ornăm de jur împrejur cu felii de roşii şi feliuţe de ardei iute.
Se pune la frigider pentru 30 de minute, apoi se serveşte.

Pentru un gust deosebit, lîngă salata de vinete putem aşeza un castronel cu brînză de burduf, care se mănîncă alături de salată.

- Salata verde

2010-05-12T19:01:00.002+03:00

Salata verde provine din Egipt. Fiind o legumă care apare printre primele, primavara, este foarte apreciată.
Vitamine: A, B, C, D, E

Minerale: arsenic, cupru, fosfor, iod, magneziu, zinc.

Proprietăţi: analgezic, emolient, hipocaloric, laxativ, depurativ.

Salată de primăvară:
- compoziţie: o salată verde mare, 2 fire de ceapă verde, 2 fire de usturoi verde, 2-3 ridichi de lună, puţin mărar verde, 1-2 linguri ulei de măsline, sare, zahăr sau sucrazit, otet de 9'.
- preparare: salata se spală foarte bine foaie cu foaie, de 2-3 ori, spălam ceapa şi usturoiul. Pe un planşeu de lemn, tăiem salata în fîşii de 5-6 mm, ceapa şi usturoiul, bucăţele de 4-5mm, ridichile în felii foarte subţiri. Cozile verzi de ceapă le despicăm pe lungime, şi verificăm dacă nu cumva au melci, chiar le mirosim. Daca miroase a gângănii o aruncăm.. Le transferăm într-un castron (eu prefer castron din ceramică). Preparăm sosul astfel: amestecăm 10-15 ml oţet din vin sau mere cu 180-200ml apă, adaugăm un vîrf de linguriţă sare, unul de zahăr, sau o pastilă de sucrazit şi amestecăm bine pînă se topeşte totul. Gustăm dacă este suficient de acru. Turnăm sosul peste salată şi amestecăm, adaugăm mărarul mărunţit şi stropim totul cu ulei de măsline.
Punem salata pentru 15 minute la frigider, apoi servim.

- Ciorbă cu măcriş

2010-05-11T12:33:00.001+03:00

Se apropie vara. Deja în pieţe au apărut legumele de sezon. Vă propun aşa dar o ciorbă cu măcriş. In foto 1 puteţi vedea măcrişul de cîmp sau de pădure, iar în foto 2 măcrişul de cultură. Există şi alte soiuri de măcriş, dar acestea două sunt cele mai cunoscute. Măcrişul de cultură are frunza mai mare, dar este mai puţin acru decît cel de pădure.
Ingrediente: 400 gr. carne de porc, vită sau miel cu os, 50 gr. orez, 4-500 gr. măcriş, o ceapă mijlocie, un morcov, o ţelină mică, 150 ml smântînă, 1 ou, 1 lingură cu ulei, sare.

Carnea se taie bucăţi, se pune la fiert în 2-3 l apă rece şi un praf de sare. În altă cratiţă se căleşte uşor în ulei ceapa tăiată mărunt, pînă devine transparentă. Măcrişul se curăţă de codiţe se taie fideluţă, la fel morcovul şi ţelina, se pun peste ceapă, şi orezul spălat, se adaugă un litru de apă şi se pune la fiert 40-45 minute.
Cînd ingredientele au fiert, se pun toate la un loc. Se bate gălbenuşul de ou, se adaugă smântîna şi se drege ciorba cît este fierbinte. Se potriveşte de sare. Apoi se acoperă cu un capac şi se lasă să stea o jumătate de oră, pentru a se întrepătrunde aromele.

Se poate face o ciorbă de măcriş şi fără carne. În acest caz, ceapa se căleşte împreună cu morcovul.
Apoi se procedează ca mai sus. Eventual cantitatea de orez poate fi mărită pîna la 75 gr.

Piftie de porc

2009-12-17T13:56:00.005+02:00

Piftia sau Răcitura de porc, este un preparat care nu lipseşte nici-odată de la masa de Crăciun sau Anul Nou. În continuare vă prezint o reţetă ardelenească. Ingredientele sunt: picioare, urechi, coadă, cap de porc, o ceapă, usturoi, piper, sare, o foaie de dafin. Ingredientele de porc se curaţă bine de orice urmă de păr şi unghii. Într-o oală mare, punem la fiert apa, în care opărim cca. 10 minute carnea. Apoi schimbăm apa, şi punem la fiert pe foc mare. După ce începe să fiarbă, reducem focul, culegem spuma formată şi lăsăm să fiarbă domol. După două ore, adăugăm o ceapă întreagă curăţată, o căpăţînă de usturoi tăiat mărunt, foaia de dafin si 15-20 boabe de piper. Unele persoane pun în piftie morcovi şi pătrunjel. Eu nu recomand aceasta, întrucît legumele fiind dulci, piftia devine greţoasă. După ce carnea a fiert pînă se desprinde de pe oase, punem oala cu piftia, la rece, pînă se strînge deasupra şi se solidifică grăsimea, pe care o adunăm şi o aruncăm. Punem din nou la fiert piftia, adăugînd o căpăţînă de usturoi curăţat şi zdrobit. Lăsăm să mai fiarbă puţin. Luăm cu o lingură zeama din piftie şi o punem la rece cîteva minute. Dacă se încheagă bine, atunci piftia este gata.

Pregătim cîteva castronaşe (cele mai potrivite sunt cele de ceramică), desprindem carnea de pe oase şi o împărţim egal în castronaşe. Apoi turnăm zeama printr-o strecurătoare. După cîteva minute, presărăm deasupra piftiei, boia de ardei dulce pentru culoare. Putem adăuga cîteva feliuţe subţiri de ardei iute. Punem castronaşele la rece pînă se încheagă piftia.

Eu fac piftia cu produsele de porc, afumate. Mi se pare mai gustoasă.

- Magiun de prune

2009-10-27T13:32:00.063+02:00

Magiun, Lictar în Transilvania, Povidlă în Moldova, Silvoi şi Pecmez în Banat şi alte denumiri locale... De fapt ce este magiunul? O pastă consistentă obţinută prin fierberea prunelor, fără adaos de zahăr şi conservanţi. Dacă are adaos de zahăr atunci intră în categoria marmeladelor sau a gemurilor.

Compoziţie: cel mai bun magiun/lictar se prepară din prune bistriţene brumării, bine coapte. În lipsă vom folosi prune Stanley, care sunt asemănătoare. Prunele se spală bine cu apă, apoi se scot sîmburii. Se pun la fiert pe foc mic, într-un ceaun din fontă. În lipsă putem folosi o oală emailată. Pe timpul fierberii se amestecă încontinuu cu o lingură sau paletă din lemn, pentru a nu se prinde de fundul vasului. Cînd compoziţia ajunge mai groasă şi curge greu, se pune fierbinte în borcane de 720 gr. Borcanele bine închise cu capac se pun în cuptorul cald al aragazului pentru 20-30 de minute. Apoi le aşezăm într-o pătură şi lăsăm să se răcească treptat. Astfel magiunul se poate păstra timp îndelungat.

Cînd eram copil, îmi amintesc că bunica mea făcea lictar pe care îl punea în oale de lut acoperite cu o simplă hîrtie şi le păstra în pivniţă. Tot în pivniţă găseam şiruri lungi de oale de lut pline cu smîntînă, lapte covăsit, tăviţe cu zahăr ars cu nuci şi o mulţime de alte bunătăţi...

Nota: magiunul clasic, mai de mult se producea în ceaune din fontă, puse pe un foc de lemne, afară în curte. Gustul este puţin diferit, dar mai aromat!

Iată cum descrie prepararea lictarului, pe la anul 1900 un autor (A. St. ?):

Lictarul cel mai bun e cel de prune. Se iau prune brumării bine coapte, se curăţă de sâmburi şi se fierb într-o căldare, la început cu foc iute, iar în urmă la foc moale. Pe când fierbe, se amestecă mereu cu un mestecău de lemn ca să nu se prinză de fund.
După ce se îngroaşă cam ca zahărul legat pentru şerbet, se pune în oale smălţuite şi legate cu hârtie şi se păstrează în pod.

- Compot de pere

2009-10-26T14:01:00.048+02:00

Vă prezint o reţetă deosebită pentru un compot de pere.
Compoziţie: pere de iarnă coapte doar pe jumătate, zahăr sau îndulcitor sucrazit, sare de lămîie, apă, vodkă sau rachiu alb.

Curăţăm perele de coajă, le tăiem întâi în 4, le curăţăm de sîmburi apoi încă în 2 sau 3 bucăţi, după mărime.
Într-un vas cu apă topim un vîrf de linguriţă cu sare de lămîie şi apoi introducem perele tăiate. Sarea de lămîie împiedică oxidarea perelor şi inchiderea la culoare. Apoi scoatem perele şi le aşezăm în borcane de 720 ml cam 3/4 din borcan. Apoi turnăm apă pînă umplem borcanul la un cm sub gură. Golim apoi apa din borcane într-un vas, adăugăm puţină scorţişoară, zahărul necesar (după gust) şi fierbem cîteva minute. După fierbere turnăm lichidul fierbinte peste perele din borcane, adăugăm 60 ml. vodcă sau rachiu alb la fiecare borcan şi închidem bine cu capace. Le punem în cuptorul aragzului încălzit, pentru 20-30 de minute, apoi le aşezăm într-o pătură să se răcească treptat.

- CLAPONUL - CHAPON

2009-10-21T12:23:00.007+03:00

CLAPONUL: prima atestare a existenţei claponului datează din anul 162 I.Cr. în Roma antică.
Ce este claponul: un pui de găina de sex masculin ieşit din ou iarna tîrziu şi selecţionat primavara dintre cele mai frumoase exemplare. Acesta, după împlinirea vîrstei de 9 săptămîni este castrat.  Îngrijirea şi hrana adecvată produce apariţia straturilor subţiri de grăsime în interiorul ţesutului muscular. Aceasta duce la frăgezirea cărnii şi la un gust deosebit.
   Claponul poater fi tăiat numai după depaşirea vîrstei de 150 de zile, şi o greutate de minim 3,1 kg.
   În general el este pregătit pentru vînzare, în preajma Crăciunului.
   Şi la noi în ţară au existat crescători renumiţi de claponi şi exista o piaţa importantă. În timpul regimului comunist însă, a dispărut cu totul şi chiar multă lume nu ştie nimic despre clapon şi n-a gustat nici-odată din carnea acestuia. Poate că în viitor crescătorii de păsări se vor gîndi şi la producţia de claponi.

În cele ce urmează vă prezint o reţetă simplă pentru prepararea claponului.

Compoziţie: 1 clapon de 3 kg, 1,5 l supă de pui, 1 kg cartofi, 2-3 cepe mari albe, 4-5 căţei de usturoi, 2 roşii mari, 1 ardei gras verde, 3 rămurele cimbru, 2 foi de dafin, 50 ml vin alb sec, 10 ml ulei de măsline, sare, piper.

Preparare: Faceţi o supă de pui sau găină, bine condimentată cu foi de dafin, sare şi piper ţn care puneţi claponul ţntreg sau bucăţi şi fierbeţi 15 minute.

Scoateţi claponul din supă, săraţi şi pipăraţi bine, puneţi într-o tavă unsă cu unt şi acoperiţi totul cu o folie de aluminiu. Puneţi la cuptorul bine încins, pentru 1 oră şi jumătate.

Garnitura: Tăiaţi cartofii în felii subţiri, sau pai, tocaţi cepele, tăiaţi ardeiul (fără sîmburi) în feliuţe subţiri, roşiile curăţate de pieliţă se taie şi ele bucăţi. Puneţi totul într-o tavă, adăugaţi usturoiul zdrobit, foile de dafin, rămurelele de cimbru, uleiul de măsline şi vinul alb, acoperiţi cu o folie de aluminiu şi puneţi la cuptor pentru 15-20 de minute.

Se recomandă un vin alb demisec.

- Copane de pui la capac

2009-10-20T13:30:00.006+03:00

Vă propun o reţetă intere-santă pentru cină.
Compoziţie: 4-5 copane de pui, sau 2-3 copane cu pulpă, 50 ml bulion de roşii, 50 ml vin alb sec, o lingură muştar cu hrean, 1 lingură ulei de masline, 1 lingură oţet de 9', 4-5 căţei de usturoi tocat, 1 linguriţă cimbru măcinat, piper, sare.

Marinata: puneţi toate condimentele într-un vas, amestecaţi bine, apoi introduceţi copanele de pui, avînd grijă să fie bine acoperite cu amestecul. Puneţi la frigider pentru minim 12 ore. (24 ore ar fi optim).

Luaţi o cratiţă de 1 litru, turnaţi 750 ml apă, apoi puneţi deasupra un capac mai mare cu susul în jos. Ungeţi capacul pe interior cu ulei sau unt, aşezaţi copanele si puneţi la cuptorul preîncălzit. După 30-35 minute, întoarceţi copanele pe partea cealaltă, şi mai lăsaţi la cuptor 15-20 minute.
Scoate-ţi din cuptor, acoperiţi totul cu un alt capac şi lăsaţi să stea 15 minute.

Serviţi cald, cu o garnitură de cartofi natur şi alăturat un pahar cu vin demisec.

- COQ au VIN

2009-08-21T14:13:00.004+03:00

Coq au vin - Cocoş în vin - o mîncare tipic franţuzească. Dacă ai vizitat Franţa şi nu ai mîncat "coq au vin" înseamnă că nu ai fost în Franţa! Acest fel de mîncare are originea în regiunea Bresse din Burgundia.
Şi în România în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu exista un restaurant mai răsărit care sa nu aibă în meniu - Cocoş în vin. În perioada comunistă acest meniu a dispărut aproape cu desăvârşire. După 1989, prin restaurantele mari a reapărut din nou dar din păcate reţeta originală nu mai este respectatată. Ce se serveşte azi drept "Coq au vin" nu este coq au vin, ci o mîncare cu acest nume. In continuare vă prezint reţeta originală a acestui fel de mîncare renumit. Face parte din reţetele care au fost în colecţia mamei mele.

Compoziţie: 1 cocoş mare în greutate de cel puţin 2,5 kg în vîrstă de cel puţin 2 ani; 500 ml vin roşu sec tip Burgundia, 250-300 gr. costiţă de porc tăiată felii, 2 cepe mijlocii, un morcov, 200 gr. ciuperci champignon, 3-4 căţei de usturoi, ulei de floarea soarelui, un cub de unt, 1 frunză mare de dafin, 1 lingură de făină, 2 rămurele cimbru, pătrunjel, sare, piper.

Preparare: Faza I: cu 4-5 zile înainte, aşezăm costiţa de porc într-un vas de sticlă şi o sărăm din gros, practic o acoperim cu sare şi o punem la rece.
Faza II: Cu o zi înainte de preparare, tăiem cocoşul în bucăţi de dimensiunea dorită (8-12), îl aşezăm într-un vas, se adaugă o ceapă, morcovul, frunza de dafin, rămurelele de cimbru, piper boabe cca 3-4 gr. se toarnă apoi vinul, şi vasul acoperit se pune la frigider.
Faza III: Scoatem bucaţile de cocoş din marinată şi le punem la fript într-o tigaie, cu ulei. După ce s-au fript uşor pe ambele părţi, le scoatem afară, apoi în sosul din tigaie, adăugăm ceapa, morcovul, (din marinată) tăiate fideluţă, usturoiul tocat mărunt, o foaie de dafin proaspată, 1 lingură cu faină, le călim uşor. Apoi introducem bucăţile de cocoş, vinul din marinată (strecurat) acoperim vasul cu un capac şi fierbem la foc mic 1,5-2 ore.
Intr-o altă tigaie punem un cubuleţ de unt, o ceapă tăiată fideluţă, ciupercile şi costiţa sărată, dar spălată de sare, tăiată cubuleţe, şi le călim cam 10 minute.
Cînd cocoşul este gata, se adaugă ceapa, ciupercile şi costiţa călită, se amesteca bine şi se mai dă 1-2 clocote tot pe foc mic. Se gustă şi se mai adaugă dupa caz, piper şi sare.
Garnitura vor fi cîţiva cartofi fierţi natur, iar la servire adăugăm pătrunjel tocat mărunt.

Se recomandă însoţit de un pahar cu vin roşu.

- Vişinate

2009-08-20T18:39:00.010+03:00

Băuturile de tip vişinată iau în general numele fructului din care se produce: smeură, afine, mure, căpşuni, cireşe, cireşe amare. Se folosesc numai fructe coapte, curate, fără urme de mucegai sau putrezire. Pentru producerea băuturii se folosesc damigene de 5 litri. Cantităţile compoziţiei se pot multiplica, respectînd procentul fiecărei componente.
Fermentaţia fructelor este terminată în momentul ridicării acestora în partea superioară a damigenei.
Dupa prima tragere a vişinatei în sticle, pe fructele rămase se poate pune din nou 1-1,5 l vodca, se lasă 2-3 săptămîni la macerat şi apoi se scoate la sticle. Nu mai este atît de concentrată dar este foarte bună.
Fructele din vişinate, nu se aruncă ci se folosesc la prăjituri, cocktailuri sau se consumă ca atare.
Toate băuturile din fructe după preparare trebuie ţinute 2-6 luni la învechit. Cu cît stau mai mult sunt mai bune.

Vişinata I:
1 kg vişine(căpşuni, afine, smeură etc), 250 gr. zahăr, 400 ml alcool, 500 ml vodcă sau rachiu alb.
Fructele se pun în damigeană, se adaugă zahărul şi se lasă la cald 21 de zile. Apoi se adaugă alcoolul, se mai lasă 7 zile şi apoi se adaugă vodca. Se ţine la macerat 2 luni, apoi se trage în sticle.

Vişinata II:
1 kg. vişine (căpşuni, afine, smeură, etc.), 400 ml alcool de 80', 1,5 gr scorţişoară, 1 g. nucşoară, 250 gr. zahăr, 500 ml vodcă sau rachiu alb de 28-35'.
Fructele se pun într-o damigeană, se adaugă cîţiva sîmburi zdrobiţi.
Zahărul se pune deasupra. Se lasă la fermentat 20-22 zile, apoi se adaugă scorţişoara, nucşoara şi alcoolul, se mai lasă la cald înca 7 zile. Se pune apoi vodca şi se lasă la învechit 2-3 luni, după care se trage la sticle.

Vişinată rapidă:
1 kg, fructe, 250 gr. zahăr, 1 litru vodcă sau rachiu alb.
Fructele se fierb cca 90', se strecoară de sîmburi, apoi se adaugă zahărul topit în puţin suc de fructe, şi vodca. Se trage la sticle care se închid bine, şi se lasă 24 de ore la maturat.

- Ghiveci călugaresc

2009-08-19T11:51:00.007+03:00

Această reţetă o am de la mama. Nu am găsit-o în nici-o carte de bucate fie veche, fie nouă. Este o reţetă neaoş românească ce provine din zona de sud a Ardealului. A fost preparată pentru prima dată de elevele unei şcoli de artă culinară (de menaj, cum se numea atunci) în cinstea vizitei la acea şcoală a unor înalţi prelaţi bisericeşti, în jurul anului 1935. Dacă vă hotărâţi să o preparaţi atunci trebuie să aveţi destul timp la dispoziţie întru-cît este laborioasă. Dar şi rezltatul va fi pe măsură.

Compoziţie: 200 gr. morcovi, 150 gr. pătrunjel, 250 gr. ţelină, 500 gr. cartofi, 400 gr. ceapă, 300 gr. conopidă, 250 gr. mazăre verde, 350 gr. fasole verde, 200 gr. ardei gras, 300 gr. dovlecei, 600 gr. vinete, 300 gr. varză albă, 1 kg roşii, 30-40 gr. usturoi, frunze de pătrunjel, 100 gr. bulion, 300 gr. ulei de măsline, sare, piper după gust.

Se spală şi se curaţă bine toate legumele apoi se taie în cuburi de cca 2-3 centimetri. Vinetele se taie la început în felii se sărează şi se lasă 30 de minute pentru a elimina sucul amar după care se storc uşor. Apoi se taie şi ele cuburi. Morcovii, pătrunjelul rădăcină, ţelina, cartofii, conopida, ardeii, vinetele şi varza se înnăbuşa în ulei, la cuptor.
Ceapa se toacă mărunt, se căleşte în ulei pînă devine transparentă, se stinge cu bulionul subţiat cu puţină apă şi se toarnă peste legumele înnăbuşite.
Se adaugă fasolea verde, mazărea verde, roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate felii, usturoiul zdrobit, sare după gust şi după dorinţă piper măcinat.
Se pune vasul la cuptor şi se lasă pînă toate legumele sunt fierte şi sosul a scăzut rămînînd pe ulei.

Dacă aţi avut curajul să o preparaţi, vă doresc POFTĂ BUNĂ.
(aştept comentariile...)

Atenţie: această reţetă este FREE pentru preparare în gospodăria proprie.
Publicarea şi prepararea în scopuri comerciale, cade sub incidenţa legii dreptului de autor. În acest caz luaţi legatura cu proprietarul saitului.

Supă de cartofi

2009-08-19T10:52:00.005+03:00

Supa de cartofi, o mîncare ieftină şi la îndemîna tuturor. Cu toate acestea mulţi au uitat gustul supei din copilărie, ca la mama acasă.
În cele ce urmează vă prezint o retetă foarte gustoasă şi uşor de preparat.

Compoziţie: 750 gr cartofi albi, 3 litri de apă, o ceapă albă mare, 1 lingură făină, 2 foi de dafin, 1 lingură cu boia dulce de ardei, 2 linguri ulei, 3 linguriţe cu chimen, sare, piper, brînză telemea de oaie.

Tocăm mărunt ceapa şi o punem la călit în ulei, pînă devine sticloasă. Adăugăm făina, amestecăm bine şi turnăm apa. După cîteva clocote, punem cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe, foile de dafin, boiaua şi potrivim de sare. Separat în 500 ml apă, punem la fiert 4-5 minute chimenul boabe, apoi acoperim vasul. Cînd cartofii s-au fiert, strecurăm în supă zeama de la chimen, potrivim de piper şi mai lăsăm să mai clocoteasca 1-2 minute. Dupa ce a fiert, supa acoperită cu un capac, se lasă să se odihnească 30 de minute înainte de servire.
În farfurie se rade puţină brînză telemea.
După gust, se poate adăuga o linguriţă cu smîntînă.

- Pui de baltă.

2009-08-18T11:58:00.133+03:00

Puii de baltă, denumirea culinară sub care sunt cunoscute picioarele de broască, sunt un aliment fin, deosebit de gustos şi foarte căutat în unele ţări. Cu toate că la noi în ţară sunt cunoscute reţete cu pui de baltă înca din secolul 19, acest fel de mîncare este puţin preparat. Carnea de broască conţine: 23% proteine, 1% grăsimi, 3% zaharuri, 10% săruri minerale, 63% apă.

În cele ce urmează vă voi prezenta cîteva reţete de preparare.

- Pui de baltă reţetă personală:
30 de pulpe de pui de baltă, 200 ml vin alb sec, 100 gr smîntîna, 30 gr unt sau ulei, 2 linguri faină, 1 ceapă (de preferat eşalotă) mijlocie, 2 linguri mărar tocat mărunt, 3-4 ouă, pesmet, 4-5 cartofi, pătrunjel verde tocat, piper, sare.

Se prepară o marinată din: 200 ml vin sec, 300 ml apă, 50 ml oţet, o linguriţă piper măcinat, 1 linguriţă sare, 1/2 lămâie tăiată felii, 2-3 foi de dafin, în care se introduc pulpele şi se lasa la rece 2-3 ore. (Marinata apoi se aruncă).

Se scot pulpele din marinată, se dau prin făină, apoi prin ouăle bătute, prin pesmet şi se prăjesc ca orice carne pane.
Facem un sos alb cu mărar: tăiaţi mărunt ceapa, o puneţi la călit în unt sau ulei, pînă devine transparentă. Adăugaţi făina şi o amestecaţi pîna se omogenizează. După aceia puneţi 200 ml apă, piper şi sare după gust, mărarul, şi fierbeţi pe foc mic cca 5 minute; apoi adăugaţi vinul alb, smîntîna şi mai fierbeţi cca 5-6 minute pînă se ingroaşă.

Fierbeţi cartofii curăţaţi de coajă în apă cu sare, apoi îi tăiaţi cubuleţe.

Aranjati pe o farfurie întinsă cartofii natur, pulpele pane, peste cartofi adăugaţi sosul şi presarati pătrunjel tocat mărunt.

- Reţeta din Franţa:

Compoziţie: 30 pulpe, 1 lămâie, 30 ml bere blondă, 300 ml vin alb sec, 20 ml smîntînă, 100 gr unt, un gălbenuş crud, 100 gr făină, 3 căţei de usturoi, 2 cepe eşalot mijlocii, pătrunjel verde tocat, sare, piper.

Pulpele se pun într-un castron, se stropesc cu bere şi se ţin la rece 2-3 ore.

Se scot pulpele, se tăvălesc prin făină. Ceapa se toacă mărunt, la fel şi usturoiul, se căleşte în unt pînă devine transparentă. Se adaugă treptat pulpele şi se prăjesc cu atenţie să nu se ardă, cca 10 minute. Se adaugă vinul, sarea, piperul şi se fierb înabuşit 10-12 minute.
Gălbenuşul se bate şi se amestecă cu smîntîna. Sosul astfel făcut se pune peste pulpe, se adaugă suc de lămâie şi pătrunjelul verde.

- Reţeta din Italia:

Compoziţie: 24 picioare, 1 lingură ulei de măsline, un cubuleţ de unt, 1 căţel de usturoi, ardei iute, sare, 1 linguriţă pătrunjel tocat.
Pentru sos: 10 frunzuliţe de busuioc tocate, 1 căţel de usturoi, 1 lingură făină, un cubuleţ de unt, 120 ml supă de carne.

Picioarele se sărează şi se pipărează, apoi se prăjesc 10 minute în ulei, unt şi un căţel de usturoi. Apoi carnea de pe picioare se dezosează.
Sos: punem în blender busuioc, usturoi, făina, untul, şi supa de carne şi facem o cremă.

Pe un platou punem carnea de la puii de baltă, asezonăm cu sosul, apoi presărăm pătrunjel tocat.

- Reţetă pariziană:
Compoziţie: 20 picioare, suc de la 1/2 lămâie, 2 ouă, pesmet, sare, piper, ulei.
Sos: 1 ceapă mijlocie, 2 cubuleţe de unt, 2 linguri de făină, 150 ml smîntînă, 1/2 linguriţă sare, 1 ou bătut, 1 linguriţă pătrunjel tocat.

Punem la fiert apa cu sucul de lămâie, sare şi piper. Cînd clocoteşte punem picioarele şi le lăsăm în clocot 3-4 minute. Le scoatem pe un şervet, lăsăm să se scurgă şi le uscăm.
Apoi trecem picioarele prin oul bătut şi pesmet, le prăjim 6-7 minute pe foc iute.
Sosul: amestecăm ingredientele pentru sos în blender, apoi se pune peste picioarele pregătite ca mai înainte.

- Cafeaua şi secretele ei

2009-08-13T10:56:00.015+03:00

Cafeaua, băutură arhicunoscută, este îndrăgită de majoritatea dintre noi. Doar că puţini ştiu să o prepare corespunzător şi să se bucure de aromele ei deosebite. Voi încerca să vă dezvălui cîteva secrete de păstrare şi preparare.

Cafeaua este originară din sudul Abisiniei din regiunea Kaffa. De aici s-a răspîndit întâi în Arabia şi apoi în toată lumea. Europenii au văzut prima dată cafeaua, aceea lăsată de turci după asediul Vienei la 1683. Prima cafenea a fost deschisă la Viena de polonezul Kolszicki şi se numea "La sticla albastră".
Cafeaua se cultivă în aproape toate zonele calde ale lumii. Dar cafeaua de calitate şi cu o aromă deosebită se cultivă doar în anumite zone. Cea mai aromată cafea este din Columbia apoi urmează Brazilia şi de abia după aceea din alte locuri. Fiecare sort de cafea în funcţie de zona de provenienţă are o aromă şi o calitate distinctă.
.
Dacă cumpărăm cafea boabe verde putem să o prăjim noi, dupa cum urmează: Boabele se prăjesc întâi pînă devin maro deschis, apoi presărăm peste boabe zahăr pudră (cca 20 gr./Kg cafea). Se pune din nou la prăjit pînă zahărul se topeşte şi acoperă în totalitate boabele, ce trebuie să devină maro intens. Atenţie să nu se ardă. Pelicula de zahăr împiedică pierderea aromei. Dacă nu avem o ustensilă specială, vom utiliza un vas sau o tavă de inox, iar boabele de cafea trebuiesc amestecate cît mai des pe timpul procesului de prăjire.

- Cafeaua boabe prăjită, înainte de măcinare este bine să fie încălzită uşor, pentru intensificarea aromei.
- Cafeaua măcinată cu o râşniţă manuală este mai aromată, deoarece este râşnită mai încet. Râşniţele electrice datorită vitezei ridicate de măcinare, încălzesc cafeaua, producînd o pierdere parţială a aromei.

- Cafeaua neagră primeşte un gust deosebit dacă în timpul preparării se adaugă cîteva cristale de sare (ne-iodată!).
- Dacă folosim apă din reţea care are clor, atunci este bine sa o ţinem cîteva ore într-un vas descoperit pentru a se elimina clorul.

- Depunerea zaţului de cafea poate fi grăbită, dacă după preparare se adaugă cîteva picături de apă rece.
- Dacă avem dubii în privinţa calităţii cafelei măcinate din comerţ putem face următoarea operaţiune: Punem un vîrf de cuţit de cafea într-un pahar cu apă. Dacă cafeaua se lasă la fundul paharului foarte încet, atunci este veritabilă; dacă se lasă repede la fund atunci are diverse adaosuri: cicoare, naut etc.
- Cafeaua boabe sau măcinată se păstrează în recipient netransparent şi bine închis.
- Cafeaua preparată se păstrează un timp mai îndelungat dacă în termos vom turna prima dată apă fierbinte pentru pre-încălzire, şi apoi cafeaua fierbinte. Durata de păstrare fierbinte se măreşte cu 50%.

- Cafea turcească:
se prepară în ibrice din cupru sau alamă cu fundul plat şi gura mai îngustă (se găsesc de cumpărat la ţiganii meşteşugari). Cantităţi: 100 ml. apă, 10 gr. cafea, 8 gr. zahăr sau o pastilă de îndulcitor sucrazit. Preparare: Apa rece împreună cu zahărul, corespunzator numărului de porţii, se pune în ibric la foc. Cînd apa ajunge la fierbere se pune cafeaua, se amestecă repede şi se ţine pe foc pînă cînd se ridică caimacul. Se pot face cîteva mişcări de ridicare şi aşezare a ibricului pe foc pentru formarea unui caimac gros şi persistent (nu mai mult de 3 clocote). Se pune cu linguriţa caimac în toate ceştile, se pun cîteva picături de apă rece în cafea pentru limpezire, apoi se toarnă cafeaua. Ceaşca nu se umple complet, doar cca. patru cincimi. Ceştile se pun pe farfurioare, se lasă cîteva minute pentru sedimentarea zaţului şi apoi se servesc de obicei alături de un pahar cu apă (minerală) rece. Contrastul dintre cafeaua fierbinte şi apa rece, pune în valoare gustul aromat al cafelei.
Notă: Este bine să utilizăm un ibric potrivit pentru porţiile necesare. Nu este indicat să folosim un ibric de 4 porţii doar pentru două.

- Cafea turcească la nisip:
este necesară o tavă de metal, dimensiuni aproximative lung. 30cm, lat. 20cm, înalţ. 15 cm. Procurăm o cantitate de nisip fin, îl cernem printr-o sită rară, apoi îl spălăm bine la jet de apă şi îl punem în tavă pînă la înălţimea de 10 cm. Înainte de utilizare nisipul îl punem la cuptor pentru o uscare totală.
În rest prepararea cafelei la nisip este identică cu cea de mai sus. Avantajul preparării la nisip îl constituie încalzirea apei din toate parţile, împiedicînd de-oxigenarea rapidă a apei, precum şi formarea unui caimac mai gros. În prezent la noi în ţară exista puţine locuri unde mai putem bea o cafea la nisip.

- Cafea Marghiloman:
Se spune că autorul preparării acestei cafele a fost un boier pe nume (Iancu?) Marghiloman , trăitor prin secolul 19. Fiind el odată, plecat la drum, la un popas a cerut servitorului să-i facă o cafea. Dar cum apa se terminase, acesta a făcut-o cu rom. Atît de mult i-a plăcut boierului, că s-a lăudat la toata lumea şi aşa a ajuns reţeta şi la noi. Pot să afirm doar, că atunci cînd prepar această cafea, la mine este mare aglomeraţie pe metrul patrat...
Cantitaţi: 10 gr. cafea, 8 gr. zahăr, 70 ml apă, 30 ml. rom Jamaica. Se pune în ibric mai întâi apa cu zahărul, cînd dă în clocot se adaugă romul şi cafeaua. Mai departe se respectă indicaţiile pentru cafeaua turcească
.
- Mazagran:
Se prepară o cafea la ibric, dar care se fierbe mai mult. Se strecoară de zaţ şi se lasă la răcit. Se serveşte rece de la frigider sau cu bucăţele de gheaţă
.
- Cafea vieneză - Kapuziner:
Se prepară o cafea turcească şi dupa ce se pune în ceşti se adaugă frişcă bătută şi se ornează cu ciocolată (amăruie) mocca rasă sau un praf de cacao.

- Cafea Pariziană:
Compoziţie: 8 gr. cafea, 8 gr. zahăr, 75 ml. apă, 1 linguriţă cu lichior de cacao, frişcă. Se prepară o cafea neagră (sau filtru) la care se adaugă o linguriţă de lichior de cacao şi se ornează cu frişcă
.
- Cafea Mokka:
Compoziţie: 300 ml. cafea fierbinte, 1 gălbenuş de ou crud, 50 gr. zahşr. Se bate gălbenuşul de ou cu zahărul pînă la omogenizare, apoi se pune pe un foc mic şi fără a înceta baterea se toarnă încet cafeaua fierbine. Dupa ce apare caimacul, se toarnă in ceşti.

Alte metode de preparare sunt cu ajutorul filtrelor sau a expresso-urilor, dar nu intru în amănunte întru-cît aparatele în cauză au instrucţiuni de utilizare.
O singură precizare, la prepararea cafelei cu aparatul expresso cu încălzire pe plită sau aragaz, umpleţi recipientul pentru cafea pînă sus, doar dacă vreţi să preparaţi o cafea în care să "stea linguriţa în picioare"...

- Salata de fructe

2009-08-07T13:47:00.009+03:00

- Salată de căpşuni:
- Compoziţie 5 porţii: 750 gr. căpşuni, fragi sau smeură, 250 gr. frişcă, 125 gr. zahăr pudră, 50 ml. rom Jamaica sau coniac, 25 ml. lichior de cireşe.
Căpşunile se curăţă de codiţe, se spală, şi se scurg bine printr-o strecurătoare, apoi se aşează într-o salatieră mare, se stropesc cu rom şi lichior , apoi cu zahăr şi se amestecă cu grijă cu o paletă din lemn. Se pune la frigider pentru 2 ore. Apoi se scoate amestecul şi se pune în cupe sau salatiere mici se ornează cu frişcă rece şi se serveşte.

- Salată de fragi:
500 gr. fragi, smeură sau căpşuni, 125 gr. zahăr pudră, 250 gr. frişcă, 350 ml. şampanie.
Se spală bine fructele, se lasă la scurs, apoi se aşează într-o salatieră, se adaugă zahărul şi se pun la rece. Se pune la rece şi şampania. În momentul servirii se pun fructele în cupe, se toarnă şampania şi se ornează cu frişcă.

- Salată de fructe proaspete:
Compoziţie: 500 gr. mere Jonathan, 500 gr. pere coapte, 500 gr. piersici coapte, 100 gr, zahăr pudră, 50 ml. lichior de vişine (vişinată), 50 ml. rom Jamaica, 250 gr. frişcă, 50 gr. miez de nucă măcinat.
Merele şi perele se curăţă de coajă, piersicile se curăţă de pieliţă, şi se taie în felii subţiri. Merele şi perele pentru a nu se oxida pe timpul preparării se pun într-un vas cu apă şi sare de lamâie. După tăiere toate componentele se pun într-o salatieră, se stropesc cu lichior şi rom, se adaugă zahărul, se amestecă bine pînă se topeşte zahărul, apoi se pune la frigider pentru 2 ore. Se scoate amestecul se pune în cupe sau salatiere mici, se ornează cu frişcă şi apoi cu nuci pisate. Se serveşte rece.

- Salată de fructe conservate:
Compoziţie: 250 gr. pere, 250 gr. piersici, 250 gr. vişine, 250 gr. portocale, 100 gr. kiwi, 100 gr. zahăr, 50 ml. rom Jamaica sau coniac, 50 ml. vin alb dulce sau vermut, 250 gr. frişcă.
Se taie în felii subţiri fructele, vişinele se pot pune cu sîmburi, se adaugă zahărul romul şi vinul, se amestecă uşor şi se ţine la frigider 2 ore. Se serveşte în cupe sau salatiere mici, se ornează cu frişcă.

- Salată de pepene galben:
Compoziţie: 1 kg. pepene galben sau verde, 50 gr. zahăr, 100 ml. rom Jamaica sau coniac, 250 gr. frişcă.
Pepenele galben sau verde, sau din amîndouă soiurile, se curaţă de coajă şi seminţe, se taie în cuburi mici apoi se aşează într-o salatieră şi se stropeşte cu romul şi zahărul, se amestecă uşor. Se pune la frigider pentru două ore. Se serveşte în cupe sau salatiere mici şi se ornează cu frişcă.

- Salată de pepene galben - II:
Compoziţie: un pepene galben sau verde cca. 1 Kg., 150 gr. zahăr pudră, 1/2 l, şampanie. Pepenele se curaţă de coajă şi sîmburi, se taie în cuburi mici se pune în salatieră şi se presară cu zahăr. Se amestecă bine şi se pune la rece în frigider. Se serveşte în cupe de şampanie cînd se adaugă şampania rece.

- Salată de fructe "Regal":
Compoziţie: 1 ananas, două mere Jonathan, 2 banane, 2 portocale, 2 pere, 2 piersici, 200 gr. cireşe, 200 ml. Marasquino (lichior de cireşe), 200 ml. vişinată, 200 ml. lichior de portocale, 200 ml. coniac de calitate, 75 ml. zeamă de lămâie. Se curaţă fructele de coajă şi de sîmburi, se taie cubuleţe şi se pun într-un vas de cca. 12 litri, se adaugă lichiorul, zeama de lămâie şi cuburi de gheaţa, apoi se pune la frigider pentru 2 ore. Înainte de servire se adaugă conţinutul a 4-5 butelii de şampanie foarte rece, se amestecă cu grijă sa nu se sfărîme fructele. Se serveşte în cupe mari de şampanie.
Notă: salatele de fructe se servesc întotdeauna reci, de la frigider.

- Bere de casă

2009-08-05T14:17:00.008+03:00

- Pentru-că este vară şi este cald, vă prezint mai jos o reţetă pentru bere de casă. Cine o încearcă nu o va uita... Nu se compară cu nici-o altă bere.

- Într-o oală de 20 de litri, puneţi 16 l. de apă (preferabil de izvor), adăugaţi 500 gr. zahăr, 240 gr. orz prăjit şi 50 gr. flori de hamei sau conuri de hamei (se găsesc la Plafar).

- Acoperiţi oala cu un capac curat (să nu aibă alte mirosuri) şi fierbeţi timp de două ore.

Strecuraţi printr-un tifon lichidul rezultat.

După ce se răceşte cam la 30-35 grade, adăugaţi 30 gr. drojdie de bere (calup, nu din plic) pe care o sfărîmaţi cît mai mărunt şi amestecaţi bine.

- Se lasă aşa 24 de ore să se liniştească.

- Turnaţi berea în sticle de 0,5 litri, printr-o pîlnie, acoperită cu 1-2 straturi de tifon, foarte uşor ăa nu se tulbure. Nu umpleţi sticla pînă la refuz. Lăsaîi 3-4 cm liber sub dop.

Astupaţi sticlele ermetic cu dopuri sau capsule apoi le asezaţi într-un lighean sau o cratită mare, cu dopul in jos.

- Sticlele le depozitaţi în pivniţă sau alt loc răcoros (nu frig), se lasă timp de 6-7 zile, după care se poate consuma adică mai pe româneşte putem rade o bere...

- Reţeta o am de la mama şi vă asigur că am "ras" multe sticle cu această bere... Încercaţi şi voi.

Şi încă o reţetă pentru bere de casă:

Bere brună:

- În 10 litri de apă fierbinte se pun 50 gr. hamei, 150 gr. orz prăjit şi 500 gr. zahăr. Se pune la fiert la foc mic cca o oră. Se lasă la răcit 3-4 ore. Se adaugă 40 gr. drojdie de bere, 300 gr. zahăr ars şi topit în lichid de bere, şi se pune la fermentat 4-5 zile. Cînd fermentaţia a încetat, se toarnă în sticle uşor, să nu se tulbure. Se foloseşte o pîlnie pe care se pun 2 straturi de tifon pentru strecurare. Sticlele se astupă bine cu dopuri sau capsule şi se pun la rece.
Berea de casă are o perioadă de garanţie de 7-8 zile.

NOTĂ: Exista magazine on-line care oferă utilaje pentru producerea berii de casă, la un preţ de 3-4 milioane lei vechi.
NOTĂ-2: Orzul se prăjeste pînă devine maro mediu. (între maro închis şi maro deschis).

- Sosuri conservate

2009-08-01T11:11:00.006+03:00

De multe ori nu avem timp să pregătim ceva de mîncare şi atunci avem nevoie de preparate gata. Vă prezint în continuare cîteva reţete de sos ce le putem conserva şi păstra cîteva luni. Trebuie doar încălzite şi se pot folosi.

- Sos picant ardelenesc:

Compoziţie: 1 ltr. bulion sau suc de roşii concentrat, 100 ml oţet din vin 9', 20 gr sare, 50 gr. zahăr (sau echivalent sucrazit) , 40 gr. ceapă tocată, 25 gr. usturoi tocat, 1 lingură ulei, 2 gr. cimbru măcinat, 2 gr. chimen măcinat, 1 gr. mărar tocat, 2 gr. boia iute sau cîteva feliuţe de ardei iute tocat, 100 ml apă.

Ceapa tocată se pune la călit în ulei pînă se face transparentă. Se adaugă bulionul sau sucul de roşii, sarea, zahărul, apa şi se fierbe pe foc mic 12-15 minute. Apoi se adaugă oţetul, usturoiul tocat, mirodeniile şi se fierbe în continuare pînă devine o pastă fluidă. Dacă este prea gros se poate adăuga apă şi se mai fierbe cîteva minute. Se toarnă fierbinte în sticle de 0,5 l, se închid ermetic cu dop sau capace. Dacă folosim recipiente de plastic, acestea se vor deforma, dar nu este nici-o problema întru-cît după folosire se vor arunca. Sticlele se pun într-o pătură groasă şi se lasă la răcit încet 24 de ore.

Sos picant ardelenesc - II:
Compoziţie: 1 ltr. suc de rosii, 100 ml oţet din vin de 9 gr., o lingură cu vârf cu muştar cu hrean, 50 gr zahăr (sau echivalent sucrazit), 1 linguriţă rasă cu piper negru măcinat, 1/2 linguriţă enibahar măcinat, 1/2 linguriţă nucşoară, 30 gr. sare, 2 linguriţe boia dulce, 1 linguriţă rasă boia iute.
Toate ingredientele se pun la fiert, pînă compoziţia se îngroaşă, (pierde prin fierbere ~100 ml). Se pune compoziţia fierbinte în sticle de plastic de 250-500 ml, imediat se închid bine capacele şi se pun la răcit încet într-o pătură, 24 ore.

Sos de tarhon:

Compoziţie: 90 gr. făină, 70 gr. muştar, 60 gr. ulei, 1 ceapă mică tocată, 10 gr. sare, 2 gr. piper măcinat, 25 gr tarhon tocat mărunt, apă 900 ml.

Ceapa se pune în ulei la călit pînă se face transparentă, se adaugă făina care se amestecă bine pînă la omogenizare, apoi se pune apa şi restul ingredientelor, se fierbe 20-25 minute pînă devine o pastă fluidă. Se toarnă fierbinte în borcane de 370 sau 420 gr. cu capac care se închid ermetic. Borcanele se pun într-o pătură mai groasă şi se lasă la răcit încet cca 24 ore.

- Sosuri.

2009-07-28T18:12:00.042+03:00

- La prepararea mîncărurilor, un loc important îl ocupă sosurile. Acestea dau o savoare deosebită diferitelor feluri de mîncare. În bucătăria românească sosurile sunt foarte mult folosite. Găsim reţete de sosuri în cele mai vechi cărţi de bucate tipărite în România. Una din acestea este şi

cartea aparută în anul 1841, autori fiind Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi. Pentru exemplificare vom prezenta cîteva reţete, respectînd stilul vremii.

- Sos de harpacică, de răsol:

Să pui într-o tingire puţin unt şi să-l topeşti. Apoi să pui trei linguri de făină şi două linguri de harpacică tăiată mărunţel şi să fiarbă puţin pe jăratic. Apoi pui ceapă, puţină smîntînă şi oţet, puţină sare şi puţină harpacică tăiată şi faci sos şi-l pui pe răsol deasupra.

- Sos de ciuperce:

Pui într-o tingire puţin unt şi laşi de se topeşte. Apoi pune puţin petrinjel. Mai iei puţine ciuperce şi le taie supţire şi le pui în unt, să fiarbă puţin. Apoi pune puţină făină şi-l lasă de se rumineşte. Apoi pune puţină ceapă, puţin vin roşu şi sare. Sosul acesta se poate pune şi peste pîrjoale şi peste pui.

- Şi înca o reţetă...

- Sos de smântînă, pentru vînat.

Cînd a fi vînatul pe jumătate fript, să iei o litră de făină şi o litră de smîntînă acră, să le mestici bine. Apoi ungi friptura cu sosul acesta, să o mîntui de fript. Apoi celalalt sos, cît rămîne, îi pui puţină coajă de alamâie şi puţin cimbru şi-l fierbi puţin. De va fi prea supţire, să pui o lingură de făină să se rumineasca, apoi o toarnă peste friptură. Şi poţi pune şi capere înăuntru, în sosul acesta.
.

- În zilele noastre sosurile s-au diversificat foarte mult, satisfăcînd cele mai rafinate gusturi. Sosurile sunt de două feluri: sosuri calde şi sosuri reci.
La prepararea sosurilor trebuie să se ţina cont de cîteva mici secrete. Dacă sosul necesită vin, acesta se pune în partea finală a preparării pentru a-şi menţine aroma şi calităţile. Smîntîna se adaugă după ce sosul a fost preparat. Pentru a-şi păstra culoarea, sosul cald se prepară înainte de servire.
Folosiţi făina 650 sau chiar 450. Nu ardeţi ceapa sau făina deoarece este dăunătoare pentru stomac. Ceapa se căleşte pînă devine sticloasă şi imediat se adaugă făina care se amestecă pentru omogenizare, dar fără să se prăjească apoi se pun celelalte ingrediente şi se fierbe cca 10 minute. Atenţie la fierbere să nu se prindă pe fundul vasului, amestecaţi continuu.
In cele ce urmează cantităţile sunt în general orientative. Pentru cantităţi diferite de reţetă se va respecta raportul dintre componente.
Multe sosuri necesită zahăr adăugat. Persoanele care ţin regim îl pot înlocui cu îndulcitor de tip sucrazit, care se poate fierbe. În nici-un caz nu se recomandă zaharină, pentru-că se face amară la fiert.
Pe cît posibil folosiţi numai produse româneşti pentru a obţine gustul asteptat. Usturoiul de import este dăunător, fiind tratat cu sulfat de cupru pentru a nu încolţi; introduceţi un căţel de usturoi în oţet şi veţi observa după ceva timp că se înverzeşte!
Daca vreţi un miros şi un gust de ceapă mai estompat, atunci înlocuiţi ceapa normală, cu ceapă eşalot. Este mai dulce şi nu miroase aşa puternic. Dacă nu aveţi supă de legume, fierbeţi în apă cîteva minute 1-2 linguriţe cu Vegeta.

. - Sos alb:
- Ingrediente: unt, făină, o ceapă mică, 250 ml lapte, sare, piper. Cantităţile exacte se stabilesc după necesar. Se căleşte ceapa tăiată mărunt în untul topit, pînă se face sticloasă. Se ia de pe foc, se pun 2-3 linguri de făină se amestecă bine şi se adaugă laptele, un praf de sare şi piper; se fierbe la foc mic cca 10 minute amestecînd continuu, ca să nu se prindă.
.
- Sos alb cu mărar:
- La cantităţile de la sosul alb se adaugă o lingură cu vîrf cu mărar mărunţit.
Dacă se doreşte un gust mai deosebit se poate adăuga o cană cu supă de zarzavat. Se pot face diverse combinaţii. Toate sunt foarte bune.
.
- Sos alb cu tarhon:
Se prepară un sos alb, la care se aduagă 1 lingură cu tarhon tocat mărunt.
.

- Sos de agrişe:

150 gr. agrişe, supă de carne, 1 lingură de făină, 25 gr. unt, 100 gr. smîntînă, sare, piper, 1/2 linguriţă zahăr, pătrunjel verde.
Agriăele se spală bine şi se fierb în supa de carne (în lipsă se poate fierbe în apă). Smîntîna se freacă cu făina, o lingură cu apă rece şi se toarnă peste agrişele fierte. Se adaugă un praf de sare şi de piper, zahărul şi se lasă să mai dea un clocot. Cînd este gata se adaugă pătrunjel verde tocat. Se serveşte cu carne de pasăre sau rasol de vită şi pireu de cartofi.
.
- Sos acru:
- o ceapă mică, o lingură cu făină, două linguri ulei, bulion de roşii, un pahar cu iaurt, 100 ml vin sec, sare.
Ceapa tăiată mărunt se căleşte în ulei pînă se face sticloasă, se adaugă faina şi un praf de sare, se amestecă pînă se omogenizează făina. Se adaugă bulionul de roşii, iaurtul şi se fierbe înabuşit. Cînd este aproape gata, se adaugă un pahar cu vin (100ml), se mai lasă la fiert un minut şi se serveşte cald.

- Sos de bere:
1 lingură ulei de măsline, 10 gr. unt, 1 lingură făină, 3 linguri muştar cu hrean, 250 ml bere.
Se pune uleiul în cratiţă, dupa ce se încalzeşte puţin adăugăm untul pînă se topeşte, apoi făina şi amestecăm pînă se omogenizează. Dupa aceia punem muştarul, amestecăm bine şi adăugăm berea. Se pune la fiert pe foc mic cca 10 minute. La sfîrşit se sărează şi pipărează după gust.
.
- Sos brun:
- O ceapă mijlocie, 25 gr. unt, o linguriţă plină vîrf cu boia dulce, o lingură cu făină, pătrunjel verde tocat fin, o cană cu lapte.
Se topeşte untul, se pune ceapa tăiată mărunt şi se căleşte pînă devine sticloasă. Se ia de pe foc, se adaugă făina şi boiaua, se amestecă bine. Apoi se pune laptele şi se fierbe pînă se îngroaşă. Cînd este aproape gata se adaugă pătrunjelul.

- Sos brun cu busuioc:
La cantităţile de mai sus, în loc de pătrunjel, se adaugă busuioc tocat mărunt şi 4-5 căţei de usturoi zdrobţi bine. În rest se procedează la fel.

- Sos de castraveţi:
2-3 castraveţi muraţi în saramură, 1 ceapă mijlocie, 1 lingură cu bulion, 1 lingură cu făină, o lingură pastă de ardei sau boia dulce, 4-5 linguri ulei, mărar.
Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei pînă devine sticloasă, apoi se pune făina, pasta de ardei, se amesteca bine şi se adaugă 0,5 l apă. Castraveţii muraţi se curăţă de coajă (dacă este tare), se taie cît mai mărunt se pun în amestec şi se fierb la foc mic cam o oră. Spre sfîrşitul fierberii se adaugă bulionul şi mărarul tocat, se mai dă un clocot şi este gata. După gust, se pun şi 2-3 linguri cu smîntînă. Daca este prea acru se poate adauga puţin zahăr.

- Sos de castraveţi II:
3-4 castraveţi muraţi, o ceapă mică, 1 lingură ulei, 1 lingură făină, 1 galbenuş de ou fiert, 400 ml apă sau supă slabă de pui, 100 ml smîntînă, sare, 1/4 linguriţă zahăr.
Ceapa se toacă mărunt şi se caleşte uşor în ulei, se pune făina şi se amestecă bine. Se adaugă oul fiert, mărunţit şi se freacă pînă devine o pastă. Apoi se toarnă încet apa (supa), amestecînd continuu, se pun castraveţii tăiaţi foarte mărunt, zahărul, un praf de sare şi se fierbe la foc mic pînă se ingroaşă. Cînd este gata se adaugă smîntîna.

- Sos de ceapă:
1 ceapă mare, 3-4 linguri ulei, 1 lingură cu făină, 100 gr. smîntînă, 1 linguriţă cu boia dulce sau pastă de ardei, 1/2 lamâie, mărar, piper, sare, supă de zarzavat.
Ceapa se toacă mărunt, se căleşte în ulei pînă devine sticloasă se adaugă făina şi se omogenizează. Apoi se pune pasta de ardei şi 500 ml. supă de zarzavat, se fierbe la foc mic pînă se leagă sosul şi devine ca o smîntîna subţire. Cînd este aproape gata se adaugă smîntîna, mărarul tocat mărunt, se potriveşte de sare şi piper şi se mai dă un clocot. Se acreşte după gust cu zeamă de lămâie.

Sos de ceapă II:
1 kg ceapă, 1/4 linguriţă busuioc tăiat mărunt, 1 lingură pătrunjel tăiat mărunt, 5 căţei de usturoi tocat mărunt, o frunză mare de dafin, 3 linguri ulei de măsline, 1/4 linguriţă cimbru măcinat, 400 ml supă de gaină, zeama de la 1/4 lămâie, sare, piper.
Ceapa se taie mărunt şi se căleşte uşor în ulei de măsline, pînă de vine transparentă. (Atentie să nu se ardă!). Se adaugă toate celelalte ingrediente (sare si piper după gust) se fierbe pe foc mic pînă se îngroaşă. Înainte de servire se poate adăuga 2 linguri cu smîntînă. Se foloseşte la preparate cu paste făinoase.

- Sos de capere:

1 ceapă mijlocie, capere, 2 linguri ulei de măsline, 1 lingură făină, pătrunjel, smîntînă, sare.
Ceapa se taie mărunt şi se căleşte în ulei pînă se face sticloasă. Se adaugă făina, se amestecă pînă se omogenizează. Apoi se pun caperele tăiate mărunt, şi o ceaşcă cu supă de zarzavat. Se pune la fiert pe foc mic, cam 10 minute. La urmă se adaugă smîntîna şi pătrunjelul tocat mărunt, se mai da un clocot şi se potriveşte de sare.

- Sos de ciuperci:
100 gr. ciuperci, 50 gr. unt, 1 lingură cu făină, 1 gălbenuş de ou crud, 1 cană (300 ml) cu supă de zarzavat, 100 ml smîntînă, zeamă de lamâie, sare, piper.
Ciupercile se toacă mărunt şi se înabuşă în untul topit şi un praf de sare. Se adaugă făina şi se amestecă bine. Apoi se pune supa de zarzavat şi se fierbe 5-10 minute la foc mic. Gălbenuşul se freacă cu zeamă de lămâie, apoi se adugă smîntîna şi se omogenizează. Cînd este gata se toarnă peste ciuperci, se pipăreaza şi se mai dă un clocot.

- Sos de coacăze pentru vînat:

100 gr. coacăze, 1 lingură făină, 2 linguri ulei de măsline, sare, 100 ml. vin alb sec.
Coacăzele spălate bine se fierb în apă sau supă de zarzavat, pînă se moaie bine. Făina se rumeneşte foarte uşor fără ulei, apoi se ia de pe foc se adaugă uleiul şi se amestecă să nu facă cocoloaşe. Se pun coacăzele împreună cu zeama rămasă de la fierbere, un praf de sare, se amestecă şi se mai fierbe 10 minute. Se pune vinul şi se mai dă un clocot.

- Sos de corcoduşe (zarzăre):

200 gr corcoduşe coapte pe jumătate, se fierb în 500 ml apă, după care se scot sîmburii. Mai departe se procedează ca la sosul de mere.

- Sos cremă:
400 gr. maioneză, 100 gr frişcă bătută, zeamă de lămâie, piper.
Frişca bătută (fără zahăr) se încorporează în maioneză, se adaugă un praf de piper, zeama de lămâie după gust şi se omogenizează. De folosit la rasol de peşte slab, conopidă fiarta, etc.

- Sos de creson:

100 gr. creson, 1/2 linguriţă boia iute, 1 lingură cu făină, 1 lingură zeamă de lămâie, 2 linguri pastă de roşii, 20 gr unt sau o lingură ulei, 200 ml supă de legume, sare.
Se toacă mărunt cresonul şi se înnăbuşe în unt sau ulei apoi se încorporează făina şi se amestecă bine. Se adaugă pasta de roşii, zeama de lămâie şi sarea. Se toarnă încet supa de legume, se amestecă bine şi se fierbe cca 10 minute.

- Sos de hrean:
100 gr. hrean ras, 25 ml suc de lămâie sau oţet de mere diluat, sare, 50 gr. smîntînă.
Hreanul se amestecă cu sucul de lămâie sau oţetul, un praf de sare, apoi se adaugă 50 gr. smîntînă. Se serveşte cu rasol.

- Sos de ienupăr pentru vînat:
2-3 boabe de ienupăr, 10 ml ulei de măsline, 1 ceapă mică, 1 gălbenuş de ou fiert, 30 ml zeamă de lămâie, sare, piper.
Boabele de ienupăr macinate sau zdrobite în piuliţă, se amestecă cu gălbenuşul fiert, ceapa tăiata foarte mărunt, zeama de lămâie, un praf de sare şi piper apoi se freacă bine turnînd încet uleiul de măsline pînă la omogenizare.

- Sos de lămâie:
Sucul de la o lămâie, 15 ml ulei de măsline, pătrunjel, 50 ml sifon sau apă minerală.
Se stoarce o lămâie, sucul se amestecă încet cu uleiul, se adaugă amestecînd continuu sifonul, apoi pătrunjelul tocat mărunt şi un praf de sare. Se serveşte la rasol de peşte.

- Sos de lămâie II:
1 gălbenuş de ou fiert, sucul şi coaja de la o lămâie, 10 gr unt, sare, piper, 50 ml vin alb sec.
Gălbenuşul se toacă mărunt, se amestecă bine cu sucul de lămâie, un praf de sare şi piper. Separat untul şi coaja rasă de lămâie se amestecă pînă se face ca o alifie după care se adaugă la sosul preparat, amestecînd continuu. Spre sfîrşit se adaugă încet vinul, frecînd continuu cu o paletă de lemn pînă la omogenizare.

- Sos de lămâie III:
Suc de la 1/2 lămâie, 20 gr unt, 1 lingură de făină, sare, piper, 200 ml apă, 10 ciuperci mici, pătrunjel verde tocat.
Se topeşte untul, se adaugă făina şi se amestecă bine să nu rămînă cocoloaşe, se toarnă apa amestecînd continuu. Se adaugă ciupercile fierte în prealabil şi tocate mărunt, sare, piper şi se fierbe 10-15 minute. Cînd este aproape gata se adaugă sucul de lămâie şi pătrunjelul. Se mai dă un singur clocot.

- Sos pentru legume:
1 gălbenuş de ou fiert, 20 ml ulei de măsline, 5 ml oţet de tarhon, o linguriţă cu muştar, sare.
Gălbenuşul fiert se mărunţeşte, se adaugă muştarul, un praf de sare şi se freacă bine turnînd incet (ca la maioneză) ulei de măsline; spre sfîrşit se încorporează şi oţetul.

- Sos de macriş:
1 lingură cu macriş fiert şi tocat, 1 lingură ulei, 1 lingură făină, 100 ml supă de carne, 1 ceapă mică, 2 linguri smîntînă.
Ceapa tocată mărunt se căleşte uşor în ulei, se adaugă făina amestecînd să nu facă cocoloaşe, se toarnă supa şi se fierbe 10 minute. Se adaugă macrişul şi smîntîna, se mai dă un clocot.

- Sos de mărar I:
1 lingură cu mărar tocat, 1 lingură făină, 100 ml supă de legume, 2 linguri lapte dulce, 1 lingură ulei, zeama de la 1/4 lămâie.
Încălziţi uşor uleiul, presăraţi făina şi amestecaţi pînă la omogenizare, adăugaţi supa şi fierbeţi 10-15 minute. Cînd s-a legat adăugaţi mărarul tocat, laptele şi mai daţi un clocot. Înainte de servire se încorporează şi zeama de lămâie.

- Sos de mărar II:
1 lingură mărar tocat, 1 lingură făină, 150 ml. apă, 50 ml. smîntînă, 20 gr. unt, sare.
Topiţi untul, adăugaţi făina şi amestecaţi pînă la omogenizare, turnaţi apa amestecînd continuu, adăugaţi ceapa rasă pe răzătoare, sare după gust şi fierbeţi 10 minute. La sfîrşit se adaugă smîntîna şi se mai dă un clocot.

- Sos de mărar III:
200 ml supă degresată de oase de vită, 1 lingură făină, 1 lingură mărar tocat fin , sare, 2 linguri cu smîntînă.
Puneţi într-un vas făina şi turnaţi încet 2 linguri de supă amestecînd pînă la omogenizare, adăugaţi restul de supă, un praf de sare şi fierbeţi 10 minute la foc mic, amestecînd să nu se prindaă Puneţi mărarul şi smîntîna, lăsaţi să mai dea un clocot.

- Sos de mărar IV:
1 lingură mărar tocat mărunt, 1 gălbenuş de ou fiert, 200 ml supă de zarzavat, 1 lingură făină, 1 lingură rasă oţet, 1 lingură ulei.
Făina se omogenizează în ulei încălzit, se adaugă gălbenuşul mărunţit şi se amestecă bine. Se toarnă încet amestecînd continuu supa de legume, se fierbe 10 minute. Se pune mărarul şi oţetul, se mai dă un clocot.

- Sos de mărar V:
1 lingură mărar tocat mărunt, 100 gr roşii, 1 lingură făină 1 lingură ulei, 50 ml apă, sare.
Roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţă, se toacă mărunt. Făina se pune în uleiul încălzit şi se amestecă bine să nu facă cocoloaşe. Se pun roşiile şi apa, se fierbe 10 minute. Se adaugă mărarul, se mai dă un clocot.

- Sos de mentă:
1 linguriţă mentă, 1 lingură ulei de măsline, 1 lingură făină, 1 linguriţă zeamă de lămaâe, sare.
În 250 ml apă se fierbe menta, apoi se toacă foarte mărunt. În uleiul călduţ se încorporează făina, se adaugă menta tocată, zeama de lămâie, un praf de sare, se amestecă şi apoi se toarnă încet zeama în care a fiert menta, se pune pe foc mic şi amestecînd continuu se mai fierbe 8-10 minute. Se potriveşte la preparate din carne de oaie, peşte, paste făinoase.

- Sos de salvie:

5 frunze de salvie, 2 frunze de busuioc, 5-6 căţei de usturoi, 1 ceapă eşalotă, 1 lingură ulei de măsline, 1 lingură făină, 1 lingură vin sec, 200 ml suc de roşii, 1/2 linguriţă zahăr, un vîrf de cuţit sare.
Ceapa eşalotă şi usturoiul se toacă mărunt, se călesc uşor în ulei pînă la transparenţă. Se adaugă făina şi se amestecă bine. Apoi se încorporează restul ingredientelor şi se fierbe 10 minute. La sfîrşit se adaugă vinul. Acest sos se potriveşte foarte bine cu paste făinoase.

- Sos de mere:
3-4 mere Jonathan, 1 lingură făină, 1 lingură ulei, piper alb, 2 linguri smîntînă sau lapte.
Merele se curăţă de coajă, se taie în feliuţe mici şi se fierb pînă se moaie de tot. În ulei se omogenizează făina, se adaugă merele fierte şi tocate mărunt, un vîrf de cuţit de piper alb, se amestecă bine. Se adaugă zeama în care au fiert merele şi se mai fierbe 8-10 minute la foc mic, iar la sfîrşit se adauga smîntîna. Se mai dă un clocot.

- Sos de muştar:
1 lingură muştar, 1 gălbenuş de ou fiert tare, 1 lingură făină, 1 lingură ulei, o linguriţă zeamă de lămâie, 150 ml. apă.
Făina se încorporează în ulei cald, se adaugă gălbenuşul mărunţit şi frecat pastă, muştarul, apoi se toarnă apa calduţă amestecînd continuu pentru omogenizare; se pune zeama de lămâie şi se fierbe la foc mic 10 minute.

- Sos de roşii:
1/2 kg roşii, 1 lingură făină, 250 ml apă, 20 ml ulei, 1 ceapă mică, 5-6 frunze de ţelină, sare.
Roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţă şi se toacă mărunt. Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei pînă devine transparentă, se încorporează făina, se adaugă roşiile, frunzele de ţelină tocate, sarea şi apa calduţă. Se fierbe 10-15 minute amestecînd sa nu se prindă de fundul vasului.

- Sos de roşii II:
1/2 kg roşii, 20 ml ulei, 1 lingură faină, 100 ml smîntînă, 1 foaie de dafin, sare.
Se opăresc roşiile, se curăţă de pieliţă, se toacă mărunt. Uleiul se încălzeşte uşor, se încorporează făina, se adaugă roşiile şi apa calduţă, un praf de sare şi se fierbe 10-15 minute. La sfîrşit se adaugă smîntîna.
- Notă: roşiile se pot înlocui cu suc de roşii sau bulion diluat. Daca se doreşte mai dulce, se adaugă 1 linguriţă rasă, cu zahăr.

- Sos de vişine:-
200 gr vişine fără sîmburi. Se procedează la fel ca la sosul de mere.

- Unt compus

2009-07-25T13:30:00.010+03:00

- Untul compus se obţine prin încorporarea mai multor elemente aromatice. Se utilizează ca bază pentru tartine, sau pentru decorarea lor, (sau a altor preparate ce se servesc reci) cu ajutorul unui cornet sau şpriţ. Untul înainte de folosire se bate pînă devine cremos, apoi se adaugă diversele componente.

- Unt cu pastă anşoa:
125 gr. unt, 50 gr. file de anşoa, sau pastă de anşoa, piper. (sare după caz).
Se pisează foarte bine fileurile într-un mojar, apoi se încorporează untul, un praf de piper şi se freacă bine pînă se omogenizează.

- Unt cu arpagic:
100 gr. unt, 100 gr, arpagic mare, sare, piper alb.
Arpagicul se opăreşte în apă clocotită, se scurge bine, apoi se stoarce de apă într-o pînză de tifon (etamină). Se pisează foarte bine într-o piuliţă de lemn, apoi într-un vas se amestecă cu untul, un praf de sare şi piper alb, cu o paletă se freacă bine pînă se transformă într-o pastă fină.

- Unt cu hrean:

200 gr. unt, 50 gr. hrean, 2 linguri zeamă de lămâie, 1/2 linguriţă praf de cimbru, un vîrf de cuţit sare.

Untul se freacă spumă, hreanul se rade pe o răzătoare fină. Se amestecă toate componentele pînă la omogenizare.

- Unt cu tarhon:

200 gr. unt, sare, 2 linguri zeamă de lămâie, 1 lingură cu vîrf tarhon proaspăt, tocat mărunt.

In untul frecat spumă se adaugă tarhonul, zeama de lămâie, un praf de sare şi se amestecă pînă la omogenizare.

- Unt cu tarhon II:
- 100 gr unt, 50 gr. tarhon, sare.
Tarhonul proaspăt se opăreşte, se scurge bine de apă, se stoarce într-o pînză de tifon şi se pisează bine într-o piuliţă de lemn.
Tarhonul pisat se amestecă cu untul şi un praf de sare, se freacă bine pînă se transformă într-o pastă fină. Se poate folosi şi tarhon murat în sare.

- Unt verde:
- 200 gr. unt, 200 gr. spanac, 50 gr. tarhon, 50 gr. pătrunjel verde, 100 gr. ceapă verde (frunzele), 2 căţei de usturoi, piper, sare.
Spanacul, tarhonul, patrunjelul, se curăţă de crenguţe, se spală bine (inclusiv frunzele de ceapă verde) şi se opăresc 2-3 minute în apă clocotită. Se storc bine de apă, apoi se pisează într-o piuliţă de lemn împreună cu usturoiul zdrobit, pînă se transformă intro pastă.
Se transferă îintr-un alt vas, se adaugă untul, un praf de sare, piper şi se omogenizează bine.

- Unt roşu:
100 gr. unt, două linguriţe pline cu boia de ardei dulce, sare.
Untul se freacă bine împreună cu boiaua şi un praf de sare, pînă se omogenizează. Atenţie să nu ramînă cocoloaşe de boia.

- Unt galben:
100 gr. unt, două gălbenuşe fierte tari, sare, piper.
Se procedează ca la reţeta de mai sus.

- Unt vişiniu:
100 gr. unt, 1 lingură cu sfeclă roşie fiartă sau din conservă, sare, piper.
Sfecla roşie se toacă foarte mărunt, se amestecă cu untul făcut spumă, se pune un praf de sare şi de piper. Se amestecă foarte bine pînă se omogenizează complet.

- Tartine

2009-07-24T13:33:00.033+03:00

Tartină sau sandwich?
.
În general cele două denumiri se confundă, dar în realitate între ele există deosebiri. Tartina este făcută dintr-o felie de pâine sau franzelă unsă cu o compoziţie din diverse ingrediente. Sandwichul are două felii de pâine (sau chiar mai multe) între care se pun ingredientele. Sandwich-ul tip american trebuie să fie facut cît mai mare şi din cît mai multe straturi...

.- In cele ce urmează ne vom ocupa doar de tartine dar spre final vă vom prezenta şi o reţeta de sandwich ceva mai special...

- Feliile de pâine sau franzelă nu trebuie să fie mari, se vor tăia cam de 7-8 cm lungime.
Tartinele cu brînză şi pastă de peşte sunt mai gustoase cu franzelă sau pâine alba, iar cele din carne sau alte amestecuri picante, cu pâine neagră sau din secară.
- Tartinele se ornează cu unt compus (vezi reţeta) şi cu feliuţe subţiri de ardei verde, gogoşar roşu, castravete proaspăt, sau murături.
- Untul pentru compoziţie înainte de amestec, se freacă pînă devine spumos.
- Tartinele se pot orna cu bucăţele subţiri de salam, şuncă, cîrnaţi, carne friptă sau fiartă, fileuri de anşoa, sardine, gogoşari, ardei, castraveciori, etc. Să avem grijă ca compoziţia pastei să se potriveasca cu elementele de ornare.
Pe cît posibil folosiţi produse româneşti; cele din import nu sunt aşa gustoase. Comparaţi o telemea de Sibiu cu o feta de la mall...
..
- Pastă de brînză:
300 gr. brînză de burduf (să nu fie iute), 50-60 gr. unt, 3 linguri smîntînă, piper.
- Într-un vas se pun ingredientele, brînza, untul, smîntîna, un praf de piper, şi se amestecă bine pînă se obţine o pastă omogenă. Dacă nu este destul de moale se mai adaugă o lingură cu smîntînă.
- Cu această compoziţie se ung feliile de franzelă sau pâine.
Tartina se orneaza cu bucaţele de măsline şi/sau gogoşar, feliuţe de castravete. Ca ornament se pot adăuga şi feliue mici de salam uscat.
.
.- Pasta de brînză poate fi facută în mai multe culori.
-Galben: dacă la omogenizare punem 2-3 gălbenuşuri de ou fiert tare. De preferat ouă de casă care au gălbenuşul colorat mai intens.
-Roşu: adăugăm boia de ardei dulce.
-Verde: adaugăm 2-3 linguri de spanac fiert şi tocat cît mai mărunt.
-Verde deschis: punem 2-4 frunze de salată tocată mărunt.
-Vişiniu: adaugăm o lingură cu zeamă de sfecla roşie, sau o lingură cu sfeclă roşie fiartă şi tocată mărunt.
Pentru un efect deosebit pe tartină putem combina culorile folosind 2-3 compoziţii.

- Deasemenea putem obţine gusturi diferite dacă adăugăm la compoziţie, mărar proaspăt tocat fin sau chimen măcinat.
- Compoziţia se poate face şi cu brînză telemea de oi, caş proaspăt sau brînză proaspătă de vacă. În aceste ultime două cazuri vom adăuga şi un praf de sare.

- Pastă de brînză cu chimen:
- 300 gr. caş proaspăt sau brînză de oaie, 100 gr. unt, 1 linguriţă boia dulce, 1 linguriţă rasă cu chimen, sare.
Caşul sau brînza se trece prin maşina de tocat de 2-3 ori, se amestecă cu untul frecat spumă, apoi se adaugă chimenul măcinat, boia şi un praf de sare şi se amestecă pînă la omogenizare. Se poate adăuga şi puţină ceapă verde tăiata mărunt.
.
- Pastă de urdă cu mărar:
- 300 gr. urdă dulce, 2 linguri cu smîntînă, 50 gr. unt, 2 linguri cu mărar tăiat foarte mărunt, sare.
Untul se freacă spumă, urda se sfărîmă cît mai mărunt, se amestecă şi se freacă bine pînă la omogenizare. Apoi se adaugă mărarul şi sare după gust, se amestecă bine.
.
- Pastă de ouă:
6 gălbenuşe de ou fierte tare, 2 linguri cu muştar, 100 gr. unt, sare, piper alb.
Gălbenuşele se freacă împreună cu untul, muştarul, un praf de sare şi unul de piper alb pînă se omogenizează bine.
Tartinele se ung cu pasta obţinută, se aşează cîteva feliuţe subţiri de gogoşar roşu proaspăt şi se ornează cu unt compus, verde şi/sau roşu.

- Pastă de fasole:
200 gr. fasole bătută, 1 ceapă mare, 3-4 căţei de usturoi, ulei, sare, piper, boia de ardei dulce.
Fasolea boabe se înmoaie în apă rece cam 12 ore. Se spală în 2-3 ape şi se pune la fiert în apa rece. Se fierbe 10 minute, apoi apa se aruncă, se pune alta clocotită şi se fierbe la foc mic. Cînd este fiartă, apa trebuie să fie sub nivelul fasolei cu un deget. Fasolea fiartă se zdrobeşte cu furculiţa adăugînd cîte puţină zeamă în care s-a fiert apoi se trece printr-o presă sau sită pentru separarea cojilor. La pasta astfel obţinută adăugăm usturoiul zdrobit, un praf de sare şi piper, după gust.
Ceapa se taie fideluţă sau mărunt, se căleşte în ulei pînă devine sticloasă, se adaugă o linguriţă cu boia de ardei dulce şi se amestecă bine, se mai ţine pe foc mic 1 minut.
Pasta de fasole se unge într-un strat de 3-4 mm pe feliuţe de pâine neagră şi se ornează cu ceapă călită.
.
- Pastă de slănină:
- 300 gr. slănină afumată, o ceapă mijlocie, piper.
Se trece prin maşina de tocat slănina afumată, ceapa se taie mărunt, sau se rade pe o răzătoare.
Se pune compoziţia într-un vas, se adaugă un praf de piper şi se freacă cu o paletă pînă se obţine o pastă omogena. Apoi se întinde pe felii de pâine neagră, se ornează cu bucaţele de măsline, castraveţi şi gogoşari muraţi.
.
- Pastă cu mezeluri:
- 300 gr. salam sau cîrnaţi afumat sau şuncă, 100 gr. unt, piper, nucşoară.
Cu ajutorul maşinii de tocat, trecem de 2-3 ori mezelul respectiv, pînă obţinem o pastă cît mai fină. Într-un vas punem pasta de mezel, untul, radem puţină nucşoară, dacă este necesar un praf de piper şi se freacă bine pînă se omogenizează. Ornamentăm cu ce avem la îndemînă: feliuţe de murături sau gogoşar, castraveţi, ardei gras proaspăt, feliuţe de măsline.
.
- Pastă de peşte I:
- 1 cutie cu sardele sau hering în ulei, 100 gr. unt, piper.
Se scurg sardelele de ulei, se sfărîma bine, apoi se adaugă untul, un praf de piper şi se amestecă bine pînă se obtine o pastă omogenă.
Dupa gust, se poate adăuga zeamă de lămâie.
Se vor folosi felii de pâine de secară. Se ornează cu bucăţele de măsline.
Dacă pasta este prea tare, se poate adăuga ulei din conservă.
..
- Pastă de peşte II:
- 1 cutie cu sardele sau hering în ulei, 100 gr. unt, un ou fiert tare, piper, zeamă de lămâie, un măr Jonathan ras. Oul se taie cît mai mărunt, în special albuşul iar în rest se procedează ca la reţeta de mai sus.
.
- Pastă de peşte III:
- 1 cutie cu sardele sau hering în ulei, 100 gr. unt, o lingură cu muştar, o linguriţă cu chimen măcinat, frunze de pătrunjel, sare, piper.
Frunzele de pătrunjel se toacă mărunt, se adaugă la celelalte ingrediente şi se procedează ca la reţeta I.
.
- Pasta de peste IV:
- 300 gr. hamsie sărată, 100 gr. unt, 1 ceapă, ulei, piper.
Ceapa tăiata mărunt se căleşte în ulei fierbinte pînă capătă aspect sticlos. Hamsiile (*) se curăţă de cap şi coadă, se trec prin maşina de tocat cu sită deasă împreună cu ceapa călită şi scursă de ulei. Se pune compoziţia într-un castron, se adaugă untul şi un praf de piper şi se freacă pînă se face o pastă omogenă. Pentru ornament se pun bucăţele de măsline şi frunzuliţe de pătrunjel.
(*) dacă hamsiile sunt mici pînă la 7-8 cm nu trebuie curăţate.
.
- Pastă cu ciuperci:
250 gr. ciuperci, 150 gr. unt, 50 gr. caşcaval, 1 ceapă mijlocie, 2 linguri ulei, 1 foaie de dafin, 1/2 lămâie, piper, sare.
- Ciupercile bine spălate se taie cît mai mărunt. Ceapa tocată mărunt se căleşte în ulei pînă devine sticloasă, apoi se adaugă ciupercile, foaia de dafin, zeama de lămâie, o linguriţă rasă de sare şi un praf de piper. Se pune să fiarbă pe foc mic, cca 30 de minute, ca să scadă toată zeama şi să se moaie ciupercile. Cînd se ia de pe foc se adaugă mărar sau pătrunjel tocat mărunt. După ce se răceşte, se amestecă cu untul şi se freacă bine, pînă la omogenizare.
Tartinele se ung cu pastă de ciuperci, se rade caşcaval deasupra şi se poate orna cu bucaţele de măsline
.
- Pastă cu piept de curcan:
300 gr. piept de curcan fiert, 100 gr. unt, doua linguri de muştar cu hrean, sare, piper, castravete şi gogoşar roşu murat.
Pieptul de curcan fiert, se trece prin maşina de tocat, chiar de două ori dacă este cazul. Se amestecă cu untul, muştarul, un praf de sare şi unul de piper şi se freacă bine pînă se omogenizează.
Pasta se unge pe tartine şi se decorează cu feliuţe subţiri de castravete şi gogoşar murat, puse alternativ.
Se recomandă pâine neagră sau de secară.

- Tartine calde:
10 felii de franzelă sau specialitaţi din făină albă se ung cu unt, peste care se presară un strat de 4-5 mm caşcaval ras. Se pun într-o tavă şi se dau la cuptor, pînă caşcavalul se topeşte. Se servesc calde. Ca băutură se potriveşte berea.

- Tartine "ardeleneşti":
10 felii de pâine neagră de casă, mai mulţi căţei de usturoi, untură de porc facută în casă, boia dulce, sare.
Feliile de pâine neagră (în lipsă de secară), se taie în două, se ung cu untură de porc, apoi se presară sare, boia dulce de ardei şi se orneaza cu feliuţe subţiri de usturoi. Se poate orna şi cu feliuţe subţiri de ceapă neaparat roşie. Se însoţeşte cu un păhăruţ rece de palincă de prune în jur de 40-45'.
Notă: Se foloseşte numai pâine neagră; de casă este cea mai bună. Untura de porc trebuie să provină de la topirea în casă a slăninei albe. Untura din comerţ obţinută prin centrifugare nu este bună. Folosiţi numai usturoi românesc, cel turcesc (fără rădăcină) este tratat cu sulfat de cupru (*) sa nu încolţească şi este dăunator. Idem si pentru ceapă. Nu vă faceţi probleme cu colesterolul. Combinaţia de untură cu usturoi şi palincă nu face rău! Gîndiţi-vă cîte E-uri îngurgitaţi zilnic... (*) Faceţi o probă: introduceţi un căţel de usturoi din import în oţet, în scurt timp se face verde! adică otravă...
.
- Sandwich special în "stil american":
- Compoziţie: două felii de pâine cît mai mari, frunze de salată aşişderea, o sticlă de ketch-up cît mai picant şi un pui cît mai gras, proaspăt scos din rotisor.

- Se ia o felie de pâine se pune pe un platou, se stropeşte din gros cu ketc-up apoi se aşează o frunză de salată, pe frunză se pune puiul, pe pui o altă frunză, se stropeşte bine cu ketc-up, apoi o altă felie de pâine şi se ornează cu cel mai mare şi mai acru castravete murat ce-l avem prin cămară...

? ? ?...

Castraveţi muraţi repede

2009-07-24T09:34:00.013+03:00

- Pentru un borcan de 3 litri: 2 kg. castraveţi mici şi mijlocii, un ardei iute, 35 gr. sare mare (ne-iodată) la un litru de apă, o foaie de dafin, 10 boabe de piper.
- Castraveţii se pun într-un vas cu apă şi se lasş cca o ora, apoi se spalş foarte bine în 2-3 ape.
- Se crestează castraveţii pe lungime, pe interior , capetele rămînînd întregi, apoi se aşează în borcan în poziţie verticală, la mijlocul borcanului se pune şi ardeiul iute, crestat şi el în lung. Se toarnă apa pînă la gura borcanului, apoi se măsoară cantitatea de apă; se pune într-o cratiţă, se adaugă sarea măsurată la cantitate, piperul boabe şi frunza de dafin. Se fierbe 10 minute apoi se răceşte. Murăturile vor fi mai gustoase cu apă de izvor. Daca apa de la robinet este de proastă calitate, atunci trebuie sa fiarbă cca 20 minute, pentru a se evapora clorul. Bineînţeles se pune o cantitate mai mare de apă la fiert, pentru a compensa evaporarea.
- Se pune în borcan deasupra castraveţilor o coajă de pâine preferabil neagră, învelită într-o bucăţică de tifon, apoi se toarnă lichidul fiert şi răcit, pînă acoperă bine castraveţii. Borcanul acoperit cu o farfurioară, se pune la soare. Dupa 24 de ore se scoate coaja de pâine şi se pritoceşte zeama din borcan. (Se toarnă în alt vas apoi se pune la loc). Această operaţiune se face zilnic, pînă se murează castraveţii (cînd zeama devine uşor lăptoasă).
- Castraveţii astfel muraţi se păstrează la frigider. Se servesc într-o strachină de pămînt, tăiaţi cubuleţe, iar peste ei se toarnă zeama din borcan lungită cu puţina apă, să nu fie prea acră (după gust). Bineinţeles se manîncă cu lingura...

- Omleta

2009-07-23T20:22:00.009+03:00

Omleta simplă: 4 ouă, un cubuleţ de unt sau două linguri de ulei, două linguri de lapte (sau smîntînă), un praf de sare, piper.
- Se bat bine ouăle împreuna cu laptele şi un praf de sare. Se înfierbantă tigaia, apoi se pune cubuleţul de unt sau ulei. După un minut se pun ouăle bătute şi se lasă să se prajeasca fără a se amesteca. Dupa ce s-a rumenit pe o parte, cu o paleta se întoarce şi pe partea cealaltă, apoi se scoate pe o farfurie. Se piparează dupa ce este gata.
- Omleta se poate face cu diverse umpluturi: ciuperci, mazăre sotată, ficat, şuncă, sardele etc. În acest caz umpluturile trebuiesc preparate înainte de omletă.
- Cine nu suportă prăjelile, poate face omleta la cuptor. Se pun ouăle bătute într-o cratiţă unsă cu unt şi se ţine în cuptorul bine încins vre-o 10 minute. Dacă pe cratiţă se pune un capac, atunci ompleta va ieşi mai pufoasă.
- Omleta se poate orna cu o rămurică de pătrunjel, foi de salată, sau bucăţele de gogoşar.

- Papară din ouă.

2009-07-21T18:58:00.022+03:00

- Papară cu costiţă afumată:

(pentru o persoană), 2 ouă, o felie de costiţă afumată cca. 20 gr., un cubuleţ de unt, sare, piper.

- Costiţă afumată se taie cubuleţe şi se prăjeste uşor în unt. Se bat ouăle şi se adaugş peste costiţă. Se săreaza uşor şi se pipărează.

- Compoziţia nu trebuie să se întărească.

Se serveşte fierbinte cu mămăliguţă.

- Papară cu slănină afumată:

se procedează ca la reţeta de mai sus, doar că la prăjit nu se mai foloseste unt, deoarece slănina va lăsa destulă grăsime pentru prăjitul compoziţiei.

- Papară cu roşii:

2 ouă, o roşie mijlocie, un cubuleţ de unt, sare, piper, pătrunjel verde tocat.

- Se curaţă roşia de pieliţă, se taie cubuleţe cît mai mici şi se scurg de zeamă. Se sparg ouăle într-o farfurie, se adaugă roşia tăiată. Se pot pune şi 1-2 linguri cu lapte sau smîntînă. Se bate bine compoziţia.

- Într-o tigaie se topeşte untul şi se adaugă compoziţia. Papara trebuie să fie moale. Dacă este prăjită prea mult se schimbă gustul. Se scoate pe o farfurie şi se ornează cu pătrunjel verde tocat mărunt.

- Notă:

- Papara se deosebeşte de omletă prin preparare. Omleta se prăjeşte pe ambele parţi ca o clătită. Papara se amestecă cu o paletă n timpul prăjirii şi cînd s-au coagulat ouăle, se ia de pe foc. Papara trebuie să fie moale, nesolidificată.

- Papară cu slănină şi brînză:

2 ouă, 20 gr. slănină afumată, 30 gr. brînză telemea, 2 linguri smîntînă, piper.

- Se bat ouăle împreună cu 2 linguri de smîntînă şi cu brînza telemea sfărîmată bine. Se prăjeşte slănina afumată tăiată bucăţele, se adaugă compoziţia şi se prăjeste pînă se coagulează ouăle. Se pune pe o farfurie, şi se pipărează după gust.

- Papară reţetă proprie (pentru o persoană):

2 ouă, 20 gr. slănină afumată, 20 gr. cîrnaţi afumat, un cartof mic cca. 70 gr., un cubuleţ de unt cca. 10 gr.,2 linguri smîntînă, sare, piper.

Se prăjeşte slănina afumată, tăiată bucăţele, se scoate afară pe o farfurioară, în untura rămasă se prăjeşte uşor cîrnatul afumat tăiat bucăţele, se scoate şi el pe o farfurioară. Se taie cartoful pai, se prăjeşte nu prea tare în grăsimea rămasă, apoi se scurge bine toată grăsimea din cratiţă. Se pune cubuleţul de unt, se adaugă slănina, feliuţele de cîrnat şi cartofii pai prăjişi şse încălzesc.

- Se sparg ouăle într-o farfurie adîncă, se adaugă smîntîna şi se bat bine. Apoi se toarnă în tigaie se prăjeşte uşor amestecînd continuu cu o paletă şi cînd ouşle se coagulează se ia de pe foc. Nu uitaţi, papara trebuie să fie moale. Se pipăreaza şi se sarează, daca este cazul.

- Se serveşte caldă cu murături sau diverse salate. O reţeta de castraveţi muraţi rapid, în cursul verii veţi găsi pe sait.

- Se recomandă un vin alb sec.

Ouă cu legume (reţetă proprie):

2 ouă, un ardei (gogoşar) gras, o ceapă potrivită, o roşie mijlocie, sare, piper, ulei de măsline.

- Se taie ceapa fideluţă, ardeiul la fel, şi se călesc în ulei, pînă ceapa devine sticloasă. Roşia se curăţă de pieliţă, şi se taie cubuleţe. Roşia cu cît este mai zemoasă este mai bună. Se pune roşia tăiată şi sucul rezultat în cratiţă, se adaugă un praf de sare şi se fierbe la foc mic, amestecînd să nu se prindă de fundul cratiţei.

- Se sparg ouăle într-o farfurie adîncă şi se bat bine cu o furculiţă.

- Se încearcă dacă ardeiul şi ceapa sunt fierte şi se adaugă ouale bătute; se amestecă continuu pînă se coagulează.

- Se scoate pe un platou; se poate servi caldă sau rece.

- Se recomandă o bere rece, eventual făcută după reţeta prezentată pe blog.

- Ouă fierte.

2009-07-21T18:06:00.017+03:00

- Cred că fiecare dintre noi am bombănit cînd oul pus l-a fiert s-a spart şi s-a împrăştiat în apă. În cele ce urmează vă prezint o metodă destul de bună pentru a evita acest lucru.
- Ouăle de la magazin au coaja mult mai subţire decît cele de casă şi sunt fragile.
- Ouăle pentru fiert nu trebuie să fie reci.
- Luăm o cratiţa de 1 litru, punem apă, adăugăm o lingură cu oţet, apoi introducem oul (ouăle) şi punem pe aragaz la încălzit 1-2 minute, atît cît încă mai putem pune degetul în apă fără să fie fierbinte. Scoatem oul şi după ce începe apa să fiarbă îl introducem din nou cu ajutorul unei linguri, încet, cu grijă şi lăsăm să fiarbă fix 3 minute şi jumătate. (Cu ochii pe ceas). Scoatem imediat oul şi-l răcim cu apă rece. Astfel oul va fi fiert nici tare dar nici prea moale.
- Dacă totuşi se sparge coaja, datorită oţetului, albuşul ieşit se va coagula imediat fără să se împrăştie în apă.
În acest caz scoatem conţinutul oului şi-l trecem într-un pahar cu picior. Ba chiar putem orna cu cîteva fire de pătrunjel tocat.
Dacă avem musafiri, aceştia nu vor observa greşeala...

- Ouă ochiuri româneşti:
- Intr-o cratiţă cu apă clocotită în care s-a adăugat 2 linguri de oţet şi un praf de sare se introduc ouăle, (sparte în prealabil într-o farfurioară) unul cîte unul să nu se atingă între ele ca să-şi păstreze forma rotundă.
- Cînd albuşul s-a coagulat, ouăle se scot din apă cu o paletă sau o lingură mare prevăzută cu găuri şi se aşează pe farfurioare pre-încălzite. Se toarnă deasupra unt topit, se sărează şi pipărează uşor. Se servesc imediat, cu mămăliguţă.

- Salată de ouă (reţetă proprie):
- 2 ouă, 4-5 feliuţe de salam uscat, (cîrnaţi afumat sau şuncă), 1/2 lămâie, 1 ceapă verde, ulei de măsline, sare, piper.
- Se fierb ouăle tari (10-12 minute), se răcesc bine apoi se curăţă de coajă.
- Se taie ouăle felii cu aparatul de tăiat ouă. Primul ou tăiat se aranjează felie lîngă felie pe fundul unui platou. Se stropeşte cu suc de lămâie fiecare feliuţă, se sărează şi se pipărează uşor. Apoi peste ele se adaugă felii de salam sau şunca tăiate peştişori. Se stropeşte uşor cu puţin ulei de măsline. Peste acest strat se adaugă al doilea ou, procedînd identic. Deasupra se decorează cu ceapa verde tăiată mărunt. Se stropeşte din nou cu puţin ulei de măsline.
- Se pune la frigider pentru o oră.
- Se serveşte ca aperitiv, cu un păhărel cu ţuica sau palincă.

- Ouă umplute (reţetă proprie):
2 ouă, 50 gr. brînză de burduf ( să nu fie iute!), 20 gr. unt, puţin mărar verde, o linguriţă cu muştar, piper măcinat, două măsline.
- Ouăle se fierb tari (10-12 min.), se răcesc bine şi se curaţă de coajă.
Se taie în jumătate pe lungime şi se scot gălbenuşurile.
- Gălbenuşurile, brînza, untul, muştarul, un praf de piper şi mărarul tocat mărunt, se amestecă bine pînă se face o pastă omogenă.
- Se ia un platou pe care se aşeaza 4 frunze mici de salată, pe care se pun jumătăţile de ou, umplute cu pastă. Ouăle umplute se ornează cu feliuţe de măsline.

POFTĂ BUNĂ!