Timpul de prindere (covăsire) este variabil, în funcţie de temperatura înconjurătoare şi de tipul de lapte folosit.
Preparare: într-un castron sau bol din porţelan sau ceramică, turnăm laptele călduţ, în care introducem bucăţica de coajă de pâine.
Aşezăm bolul acoperit cu un şerveţel, într-un loc călduţ. Timpul de covăsire poate dura între 24 şi 62 de ore, în funcţie de laptele folosit.
Cel mai bun lapte este cel obţinut direct de la vacă, apoi cel de la dozator, apoi laptele pasteurizat simplu şi ultimul pe listă, laptele UHT, la care covăsirea poate dura 3-4 zile (laptele produs de firma Muller la care a durat 5 zile!). Dupa covăsire punem laptele la frigider pentru cca 12 ore. Vom obţine o băutură cu un gust deosebit, uşor acrişor şi acidulat, foarte răcoritor. Bucăţica de coajă se poate mânca!...
Laptele covăsit rece, este excelent cu mămăliguţă caldă.
Nu încercaţi cu laptele produs de firma Carmo-Lact Prod Monor. S-a prins doar după ce am mai adăugat 10 picături de suc de lămâie şi o lingură cu iaurt!... Şi asta după 7 zile...
Laptele se fierbe înainte de a-l pune în vasul de ceramică la covăsit?
RăspundețiȘtergereLaptele se fierbe daca este proaspat, de la taran sau dozator.
RăspundețiȘtergereDaca este pasteurizat, atunci nu.
in loc de ulcica de lut smaltuita sau vas de portelan, merge si in borcanas de sticla cam de 1 l ? multumesc anticipat, voi face si eu in casa
RăspundețiȘtergereDesigur si sticla. Chiar si metal, daca este bine smaltuit.
RăspundețiȘtergere