"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"





Conservarea plantelor aromatice


   Începând cu 15 Mai şi până prin 15 Iunie, este perioada cea mai propice pentru recoltarea şi conservarea plantelor aromatice. În acest interval aromele plantelor sunt cele mai puternice.
   Plantele pentru conservat trebuie să fie cât mai proaspete, deci dacă le cumpărăm de la piaţă, este bine să le rezolvăm în aceiaşi zi.
   Mă voi referi doar la cele mai cunoscute şi mai utilizate, ca: tarhonul, leuşteanul, mărarul şi frunzele de ţelină.
   Cea mai simplă metodă de conservare este uscarea.
   Mai întâi, îndepartam de pe tulpini şi crenguţe, părţile vătămate. Le punem într-un vas mare plin cu apă rece şi lăsăm plantele să se moaie praful şi alte depuneri cca 30-40 de minute. Le spălăm bine sub jet de apă la robinet, apoi le scurgem câteva minute. După aceasta desprindem frunzele de pe tulpini şi crenguţe, le aşezăm pe câteva ziare curate, într-o cameră cât mai întunecoasă pentru uscare. Din când în când le mai vânturăm pentru a se putea usca uniform.
   Când frunzele devin casante, înseamnă că s-au uscat şi le punem în caserole de plastic sau borcănele de sticlă închise ermetic, apoi le aşezăm în cămară în locul cel mai întunecos.

   A doua metodă de conservare este în oţet din vin de 9*.
   Dupa spălarea frunzelor, le punem într-un vas de plastic şi le sărăm uşor, cu sare mare fără iod, le ţinem astfel până a doua zi, pentru a se înmuia frunzele, astfel că într-un recipient va încăpea o mai mare cantitate.  Le aşezăm în borcane din sticlă de 300-400 mL, nu prea îndesat, apoi turnăm peste ele oţet curat din vin, de 9*. Oţetul poate fi încălzit dar nu prea mult.

   Tulpinile şi crenguţele de tarhon rămase, le vom utiliza astfel: părţile mai fragede le rupem în bucăţele de 1-2 cm, le introducem într-o sticlă şi turnăm peste ele oţet din vin de 9*, încălzit sub punctul de fierbere, astupăm ermetic, iar peste 1-2 luni vom avea un oţet de tarhon foarte aromat. Tulpinile lemnoase rămase, le punem la uscat, iar la toamnă le vom folosi la conservarea murăturilor.
   Tulpinile de leuştean şi de mărar se usucă şi ele, primele vor fi de folos la ciorbe iar celelalte la aromarea murăturilor.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu