"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"





Spată de oaie leat 1700 şi ceva...



   Mai mulţi cititori mi-au reproşat că nu public mai multe reţete "neaoşe" româneşti. 
   Încerc să le satisfac dorinţa cu o reţetă foarte veche (de prin cronici) de pe vremea lui Brâncoveanu Vodă...
   Dar mai întâi vreau să le prezint o masă boierească descrisă cu mult talent de romancierul Nicolae Filimon.

   "Masa era aşezată între două paturi şi împregiurată cu scaunele pe care erau să şază onorabilii oaspeţi... Pe masă erau rânduite o mulţime de farfurii cu mezelicuri de tot felul, marinată de stacoji, farfurioare mai mici cu icre proaspete de morun, licurini jupuiţi, sardele muiate în untdelemn de Mitilene, amestecat cu piper şi zeamă de lămâi de Messina, masline dulci de Tessalia, grămădite în forma piramidală, icre tari de chefal, smochine de Santorini, halva de Adrianopole ... Toate aceste mezelicuri erau aşezate după o regulă militară, având la fiecare distanţă de două palme câte o carafă cu vin galben de Drăgăşani, cu pelin roşu din viile mănăstirei Bistriţa şi cu vinuri orientale de diferite colori şi gusturi...  anason de Chios şi mastică de Corint... 
   Patru ţigănaşi curat îmbrăcaţi aduceau bucate la masă şi două ţigance tinere şi frumuşele erau însărcinate a turna prin pahare... După "mezelicuri" este adusă ciorba de ştiucă fiartă în zeamă de varză cu hrean, apoi două farfurii lunguieţe cu mihalţi şi păstrăvi rasol muiaţi în oţet şi untdelemn; aduseră mai multe vase de cositor pline cu iahnii, cu plachii, cu morun gătit în masline şi foi de dafin, cu crapi umpluţi cu stafide şi coconare..."

   Dar să vedem cum era preparată spata de oaie pe vremea lui Brâncoveanu Vodă:
"Să iai spata de oaie să o împănezi cu căţei (de usturoi n.n.), iar de nu-ţi va plăcea, o crestează numai.
Deci ia slănină, să o tai mărunt şi-ntr-ânsa să prăjăşti ceapă au mai bine în unt proaspăt; şi dupre ce o vei prăji, să o pui peste spată cu slănină au cu unt, cu ce o vei prăji.
Deci sa iai gutui o parte şi mere creţeşti altă parte, curate, şi le taie fălii, apoi jumătate să pui pe sub spată şi alta pe deasupra, puind sare, piper, stafide mărunte au din cele mari, vin cât să o acopere, apoi o fiarbe. Şi părându-ţi prea acră pune şi puţintică zeamă de carne au apă".




   Dar şi spată de viţel:
Să poate face şi friptă, împănată mărunt cu slănină, presărată pe deasupra cu sare şi sămânţă de molotru pisată subţire, învăluită într-un prapor uns cu unt proaspăt şi friptă în frigare, puindu-i un vas dedesupt, ca să să sprijinescă mustul şi grăsimea ce din ia se va scură. 
Şi aşa după ce se va frige bine pe di parte, să o pui în tipsie, puind-ui mustul şi grăsimea cea din ia care s-au scurs pe deasupra, storcând şi naramze au lămâi înlăuntru în must".

POFTĂ BUNĂ!


   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu