- Magiun de prune

"Magiun" , "Lictar" în Transilvania, "Povidlă" în Moldova, "Silvoi" şi "Pecmez" în Banat dar şi alte denumiri locale...    De fapt ce este magiunul? O pastă consistentă obţinută prin fierberea prunelor, fără adaos de zahăr şi conservanţi. Dacă are adaos de zahăr atunci intră în categoria marmeladelor sau a gemurilor.

   Compoziţie: cel mai bun magiun/lictar se prepară din prune soiul Bistriţene, Brumării sau Vânăta Românească, bine coapte. În lipsă vom folosi prune Stanley, care sunt asemănătoare dar cu un gust mai puţin pregnant. Prunele se spală bine cu apă, apoi se scot sîmburii. Se pun la fiert pe foc mic, într-un ceaun din  cupru sau fontă. În lipsă putem folosi  o oală emailată. (* Notă) Pe timpul fierberii se amestecă continuu cu o lingură sau paletă din lemn, pentru a nu se prinde de fundul vasului. Când compoziţia ajunge groasă, se pune fierbinte în borcane de 320, 420 sau 720 gr. Borcanele bine închise cu capac se pun în cuptorul cald al aragazului pentru 20-30 de minute. Apoi le aşezăm într-o pătură şi lăsăm să se răcească treptat. Astfel magiunul se poate păstra timp îndelungat.
   (* Notă) pentru cei leneşi (ca mine) puneţi prunele într-o cratiţă, o aşezaţi în cuptorul de la aragaz şi amestecaţi doar o dată sau de două ori pe oră... Aşa magiunul nu se mai prinde de fundul cratiţei...
   Din 5 Kg prune brutto (cu sâmburi), se obţin  ~1,8 kg lictar. La un Kg prune sunt ~90 grame sâmburi şi codiţe.

Prunele pregătite pentru fiert

Cînd eram copil, îmi amintesc că bunica mea făcea lictar pe care îl punea în oale de lut acoperite cu o simplă hârtie şi le păstra în pivniţă. Tot în pivniţă găseam şiruri lungi de oale de lut pline cu smântână, lapte covăsit, tăviţe cu zahăr ars cu nuci şi o mulţime de alte bunătăţi...

Notă: mai demult, magiunul clasic se producea în ceaune din cupru sau fontă, puse pe un foc de lemne, afară în curte. Gustul este puţin diferit, dar mai aromat!
Existau (sau poate mai există şi azi) ceaune făcute special pentru fiert lictar, având instalat un sistem de amestec, care putea fi manipulat de la 1-2 m de cazan.

   Iată cum descrie prepararea lictarului un autor (A.St. ?),  pe la anul 1900:
Lictarul cel mai bun e cel de prune. Se iau prune brumării bine coapte, se curăţă de sâmburi şi se fierb într-o căldare, la început cu foc iute, iar în urmă la foc moale. Pe când fierbe, se amestecă mereu cu un mestecău de lemn ca să nu se prinză de fund.
După ce se îngroaşă cam ca zahărul legat pentru şerbet, se pune în oale smălţuite şi legate cu hârtie şi se păstrează în pod.

Câteva proprietăţi ale magiunului de prune:
- Fructoza din prune nu stresează pancreasul (indice glicemic 39), deci este bun şi pentru diabetici;
- Bogat în antioxidanţi;
- Conţine fibre care stimulează digestia;
- Conţinut bogat în potasiu, magneziu, fier, calciu, bor, seleniu. Protejează sistemul nervos şi muscular;
- Facilitează absorbţia calciului, magneziului şi vitaminei D, fortificând sistemul osos;
- Întăreşte sistemul imunitar;
- Detoxifiază şi energizează organismul.