"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"





Pâinea noastră...


Pâinea noastră cea de toate zilele,   dă-ne-o nouă astăzi... fără e-uri şi amelioratori...

Cam aşa ne-am ruga noi... Din păcate ruga noastră din ce în ce mai des rămîne în van.
Eu cumpăram pâine cu secară de la o firmă care o făcea destul de bună. Nu era întotdeauna foarte crescută, dar avea un gust bun.
Pe etichetă scrie: făină de grîu, făină de secară, malţ de secară, sare iodată, drojdie, apă.
Numai că, de vre-o două săptămîni, aspectul s-a schimbat, este mai pufoasă, rămînînd aşa cam vre-o 3-4 zile, ceace m-a pus pe gînduri. Am făcut o mică investigaţie şi am aflat că afară e vopsit gardul şi înăuntru... diverşi amelioratori. Bineînţeles ne-semnalaţi pe etichetă.

Aşa că mi-am adus aminte de maşina de făcut pâine (foto) pe care am cumpărat-o cu vreo trei ani în urmă, dar am folosit-o foarte rar. Am hotărît să fac singur pâinea.Am cumpărat făină albă 000, tărîţe de grîu şi cu greu (nu se prea găseşte)  făina de secară.

Am pus maşina la lucru, folosind următoarea reţetă:


Făină albă 000: 480 gr.
Făină de secară: 60 gr.
Tărîţe de grîu: 60 gr.
Apă călduţă: 380 ml.
Ulei de măsline: o lingură rasă.
Sare: o linguriţă.
Drojdie praf două linguriţe rase. (Am muiat-o în apă calduţă).

Am pus maşina la lucru şi am selectat o coacere mai intensă.
A ieşit o pâine foarte bună, fără e-uri şi amelioratori dar  şi mai ieftină.

Firma în cauză a mai pierdut un client.

(Ceea-ce vă doresc şi dvs...să părăsiţi producătorii tâlhari...).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu