Anul acesta (2016) am avut acces la mai multe soiuri de mere, tradiţionale româneşti. Astfel că am făcut marmeladă şi gem ceva mai mult. Am avut la dispoziţie mere din soiul Batul (Pătul), Reinette (Renete), Ionathan şi Parmen auriu.
Am făcut combinaţii din mere cu pere de iarnă, mere cu gutui, numai mere sau mere cu mere din două soiuri.
Mod de preparare:
Fructele se curăţă de coajă şi alveola cu sâmburi, se taie în opt, se introduc într-o cratiţă în care am pus apă cu zeamă de lămâie sau sare de lamâie, pentru a nu se inchide la culoare.
Apoi le transferăm într-o cratiţă întinsă, mare, pentru fiert. Putem adăuga o jumătate de ceaşcă cu apă ca să nu se prinda de fundul vasului, pînă începe fierberea. După ce începe să fiarbă compoziţia, o amestecăm până fructele se moaie bine. Lăsăm să se răceasca puţin, apoi le mărunţim cu blenderul, pînă devin o pastă fină. Punem la fiert şi adăugăm la fiecare kilogram de fructe zeama de la o lămâie. Când compoziţia devine consistentă dar nu tare, avem două soluţii, o transferăm în borcane de 400-800 gr, sau o fierbem mai mult pînă devine destul de tare şi formăm calupuri pătrate sau dreptunghiulare, pe care le învelim în celofan sau hârtie pentru copt şi punem la cămară. In acest ultim caz, marmelada se poate tăia cu cuţitul, dar la folosire va trebui înmuiata în apă.
La compoziţia de mere cu pere nu se pune îndulcitor, deoarece este destul de dulce şi aşa. Dacă facem numai din mere, cînd compoziţia ajunge cam la jumătatea timpului de fierbere, gustăm şi dacă credem că vrem mai dulce putem adăuga 5-6 pastile de îndulcitor topite în apă. Merele Renet sunt mai acre.
Mere cu pere 2,5kg + 2,5 kg - fără îndulcitor.
Mere cu gutui 2,5kg + 2,5 kg - fără îndulcitor sau după gust 5-6 pastile îndulcitor.
Mere cu mere 5kg: 5-6 pastile de îndulcitor la 5 Kg de compoziţie.
Gutui: 5kg: 5-6 pastile îndulcitor, sau după gust.
Amestecul de fructe se face cam 50%-50%, pentru a se păstra gustul fiecărui fruct.
Eu fierb compoziţia în cuptorul de la aragaz, astfel că o amestec doar odată la 40-50 de minute şi nu mai stau cu nasul în aragaz aproape continuu să nu se prindă pe fundul cratiţei.
La final, trebuie să fac o precizare:
In România se cam face confuzie între marmeladă şi gem.
Marmelada este un produs din fructe foarte bine măcinate, care în final are aspectul unei cărămizi, semi-tare. Cei mai în vârstă îşi mai amintesc de lădiţele de 5 Kg din lemn, cu marmeladă multifruct, care se găsea din belşug înainte de 1989. Numai fructe, fără conservanţi şi E-uri...
Gemul este un produs din fructe, cu aspect mai moale, cu bucăţele de fruct ne-zdrobite, care curge uşor de pe lingură.
La marmeladă şi gem se poate adăuga zahăr sau alţi îndulcitori.
Magiunul (sau alte denumiri - click şi vezi: "Magiun de prune" ) este făcut în special din prune, fără nici-un adaos de zahăr sau îndulcitori.
Nu mai pomenesc de dulceaţă, care este ultra-dulce şi ultra-nesănătoasă, dar deosebit de gustoasă.
Din fructe se mai pot face jeleuri, peltele şi pistil, dar aceste produse au fost uitate de majoritatea populaţiei, iar prepararea lor destul de laborioasă.
#Marmelada #gem #magiun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu