Ienupărul poate fi găsit în zeci de varietăţi. La noi creşte în zonele montane şi sub-montane la peste 700m altitudine, sub formă de arbust. Se folosesc fructele uscate, numite şi boabe de ienupăr.
Boabele de ienupăr au un gust uşor aromat. Se folosesc pentru a condimenta diferite mâncăruri cu varză, carne, în special vânat.
Este folosit desemenea pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice, precum ginul sau rachiul. Cel mai cunoscut este rachiul de ienupăr, foarte răspândit în Germania.
Este o plantă veşnic verde. La noi în ţară creşte numai cultivat. Există mai multe varietăţi cu flori albastre, albe sau roşii. Cea mai răspândită este varietatea cu flori albastre.
Frunzele de isop au un gust uşor mentolat-amărui. Se folosesc în stare proaspătă sau uscată, la condimentarea salatelor, marinatelor, sosurilor, precum şi la prepararea unor lichioruri. Florile proaspete de isop se folosesc la ornamentarearea salatelor.
Plantele de isop trebuie uscate în încăperi întunecoase, ferite de lumină şi se păstrează în recipiente închise ermetic.
Izma este ruda sălbatică a mentei de grădină. Creşte pînă la 1 metru înălţime, are flori mici de culoare roz-violacee.
Este foarte aromată cu un gust puternic mentolat. Creşte cam în toată ţara.
O varietate este Izma creaţă (Mentha spicata), care se găseşte tot în flora spontană.
Izma se foloseşte în special pentru ceaiuri dar şi pentru aromatizarea mâncărurilor, salatelor şi a băuturilor alcoolice sau ne-alcoolice.
Leurda (denumită greşit usturoi sălbatic ) este o plantă erbacee care creşte pînă la 30-40 cm înălţime, în unele zone chiar pînă la 50 cm. Se găseşte prin păduri, crescând la umbra copacilor. Se poate cultiva cu succes. Înfloreşte în perioada aprilie-iunie. Are un miros şi gust puternic de usturoi.
Se folosesc frunzele în stare proaspătă, recoltate înainte de înflorirea plantei, la diverse preparate ca: salate, sosuri, preparate din ouă, unt compus, adaosuri la ciorbe şi borşuri.
Se poate păstra prin congelare. Dacă este uscată mai pierde din gust şi miros.
Este o plantă antiseptică şi antibacteriană.
Leuşteanul (Levisticum officinale):
Leuşteanul este o plantă perenă din familia pătrunjelului, creşte pînă la 70-80 cm uneori chiar la 1-1,2 m înălţime. În general sunt folosite numai frunzele în stare proaspătă, congelate, conservate sau uscate.
Este utilizat pentru condimentarea ciorbelor, borşurilor, conservelor de legume. Unele persoane îl utilizează şi ca condiment la murături.
Leuşteanul este foarte popular în sudul şi sud-estul Europei. În Moldova borşul fără leuştean, nu este borş...
Levănţica sau lavanda, este o plantă aromatică, originară din zona mediteraneeană, care creşte ca o tufă pînă la 30-50 cm înăţtime. Are flori albastre foarte parfumate care apar în luna Iulie. Se folosesc numai florile. Se recoltează chiar înainte de deschiderea corolei florii. Se pastrează prin uscare. Este folosită în scop medicinal, în industria parfumurilor şi pentru aromatizarea unor dulciuri şi siropuri. Trebuie folosită cu prudenţă, fiind puternic parfumată.
Florile uscate se pun în săculeţi de pânză, se aşează printre haine şi rufe pentru a le parfuma. Are şi un rol anti-molie.
Este o plantă originară din zona mediteraneeană, creşte şi în flora spontană de la noi, dar mai mult cultivată. Tulpina este acoperită cu perişori albi. Creşte pînă la 40-50 cm înălţime, are frunze mari de culoare verde închis şi flori frumoase de culoare albastru strălucitor.
Are un gust asemănător cu al castravetelui proaspăt.
Frunzele se folosesc în stare proaspată pentru condimentarea unor salate, sosuri reci. Prepararea termică distruge gustul. Nu poate fi păstrată uscată sau conservată.
Este o plantă erbacee cu frunze lanceolate la bază. Înfloreşte la sfârşitul lunii mai. În grădină se cultivă macrişul de cultură (Rumex acetosa cultivar) care este asemănător celui din flora spontană, doar ca are frunze mai mari.
Există mai multe varietăţi de macriş dar care sunt folosite mai rar în preparate, (macrişul mărunt, macrişul ciobănesc, dragaveiul etc.).
Se folosesc frunzele care au un gust acrişor spre acru, la salate, ciorbe, borşuri, sosuri, ca atare sau ca adaosuri.
Este o plantă ierboasă înaltă de 0,8-1,5 m. Se găseşte în ţara noastra în special ca specie cultivată, în mai multe varietăţi, cu flori de culoare albă, roşu purpuriu, violacee, violet, albastră.
Sunt folosite seminţele (nu conţin alcaloizi) pentru diferite preparate, mai cunoscut fiind cozonacul cu mac.
Din capsula verde, necoaptă se extrage un lichid-latex din care se produc opiaceele. Aşa că atenţie la cultivare...
Este o plantă perenă cu tulpini înalte şi frunze ovale. Are flori mici sub formă de ciorchine, de culoare violet. Este originar din Asia Mică.
Se folosesc frunzele proaspete care sunt puternic aromate, uşor amărui. Frunzele uscate mai pierd din aromă. Se usucă la întuneric, apoi se păstrează în recipiente închise ermetic. Se pot măcina şi păstra sub formă de pulbere.
Măghiranul se foloseste ca condiment pentru diverse preparate culinare, ciorbe, fripturi sosuri, la prepararea unor mezeluri.
Este o plantă anuală, cu tulpina ce poate ajunge la 1 m înălţime, originară din zona mediteraneeană. De la mărar se folosesc frunzele pentru diverse preparate culinare. Seminţele ăi tulpina se folosesc ca condiment pentru murături. Mărarul se păstreaza uscat, fruze, seminţe, tulpină.
Mărarul se foloseşte pentru aromatizarea a puzderie de preparate: sosuri, salate, ciorbe, borşuri, etc.
Menta de grădină:
Este o plantă de cultură provenită din selectionarea izmei din flora spontană. Are aceleaşi proprietăţi ca izma. (Vezi mai sus).
Muştarul este o plantă erbacee anuală. Creşte pînă la 70-80 cm înălţime, cu flori galben-aprins, face păstăi cu 5-7 seminţe. Seminţele muştarului alb de fapt sunt de culoare galbenă pînă la maro deschis. Există şi alte varietăţi cu seminţe de culoare gri sau neagră (Sinapis nigra) care are seminţe mai iuţi decât cel alb.
Seminţele se utilizează la fabricarea muştarului de masă. De asemenea se folosesc la murături, având calitatea de a păstra murăturile pe termen mai lung şi mai crocante.
Este o plantă anuală, de provenienţă asiatică, face parte din familia bujorului. Negrilica, (chimen negru, nigeluţă, cernuşcă) are flori frumoase, se cultivă şi ca plantă decorativă. Din flori iau naştere capsule pline cu seminţe triunghiulare de culoare neagră intensă, cu o aromă deosebită. Seminţele măcinate au un gust iute-amărui, puţin afumat. Se obişnuieste ca seminţele înainte de folosire să fie prăjite în ulei.
În scop culinar se foloseşte la aromarea brânzeturilor, preparatelor de panificaţie, patiserie, prepararea mezelurilor, mâncăruri din legume sau cu carne. În amestec cu coriandru şi tarhon se poate obţine un oţet foarte aromat şi plăcut la gust, pentru condimentarea salatelor.
Oregano (origan, şovârv) este o plantă perenă, creşte pînă la 70-80 cm, sub formă de tufiş cu frunze ovale de 3-4 cm. Florile sunt violacee sau roşiatice, mai rar albe, în funcţie de varietate.
Provine din regiunea mediteraneeană, creşte în flora spontană sau cultivat.
Se folosesc fruzele în stare proaspătă sau uscată. Dacă sunt uscate aroma este mai puternică. Gustul este asemaănător cu cel al cimbrişorului, puţin mai mentolat. Frunzele uscate se păstrează în recipiente închise ermetic, în spaţii întunecoase. Se poatre şi măcina sub formă de praf.
Este utilizat la condimentarea mâncărurilor din legume şi/sau carne, omlete, pizza. Eu l-am încercat la ciorba de legume fără carne şi mi-a plăcut.
Este un condiment care rezistă bine la preparare termică.
Este o plantă erbacee cu frunze lungi crestate şi flori galbene, cunoscută de mai toată lumea şi cu numele de lăptucă, crestăţea, curu' găinii, etc.
Se folosesc frunzele fragede, înainte de înflorire, pentru salate, singură sau în combinaţie. Are un gust plăcut, uşor amărui. Se foloseşte des ca adaos la salata de cartofi cu ceapă.. Frunzele proaspete de păpădie, curăţă organismul de toxine.
Este o plantă legumicolă, cultivată pentru rădăcina ăi frunze. Se mai găsesc denumiri ca pătrunjică şi găgăuţ. Pătrunjelul este originar din zona de est a Mediteranei.
Există două varietaăţi de pătrunjel: una numai pentru fruze şi a doua pentru frunze şi rădăcină. Frunzele se folosesc în stare proaspătă şi nu trebuie fierte deoarece pierde toată aroma. Se adaugă la preparat după ce acesta s-a fiert. Rădăcina, în schimb după fierbere are o aromă mai puternică.
Frunzele se adaugă la tot felul de mâncăruri gătite şi salate. Rădăcina la supe, ciorbe etc.
Frunzele uscate pierd din aromă. Se pot conserva prin congelare.
Este o plantă ierboasă, creşte pînă la o înălţime de cca 1m, cu flori de un galben pal, foarte mirosiroare. Se cunosc 2-3 varietăţi de pelin. Frunzele de pelin se recoltează primăvara devreme. Se păstrează în stare uscată 6-8 luni.
Pelinul este utilizat în special pentru aromatizarea unor băuturi ca: vinul pelin, absint, amaretto, bitter, vermut.
Este o plantă perenă, meliferă, aromatică. Creşte în tufe de 80-90 cm înălţime. Se găseşte în flora spontană in zona olteniei si banatului, dar mai des este cultivată. Mai este cunoscută şi sub denumirea de iarba stupilor. Frunzele seamana cu ale urzicii. Gustul şi mirosul frunzelor este asemănător cu cel de lămâie.
Frunzele de roiniţă se consumă prospete sau uscate. Se foloseşte la aromatizarea salatelor, oţeturilor, lichiorurilor.
Este o plantă mediteraneeană cu frunze în formă de ace şi flori de culoare albastră, albă sau roşie. La noi în ţară se cultivă în sere sau în ghivece şi jardiniere, deoarece nu rezistă la ger.
Gustul şi mirosul este uşor amărui-răşinos.
Se foloseşte în stare proaspată sau uscată, pentru aromatizarea unor mâncăruri din carne şi legume, dar şi a oţetului.
Dacă se pune pe cărbunii unui grătar prin ardere va aromatiza carnea.
Rubarba (revent, rabarbură, rabarber) este o plantă perenă care are peste 50 de varietăţi. La noi în ţară se găsesc varietăţile Rhabarbarum şi officinale, care nu se deosebesc prea mult una de alta, ambele cu codiţe de culoare roşie şi care sunt şi cele mai gustoase.
Creşte sub formă de tufă în medie pînă la 1 m înălţime, are frunze mari. De la rubarbă numai codiţele frunzelor sunt comestibile. Trebuie să aibă o structură fermă. Daca sunt ofilite sau lemnoase nu se consumă. Partea protectoare de la suprafaţa codiţelor se îndepartează. Frunzele sunt toxice. Gustul este acrişor spre acru.
La noi în ţară nu este prea cunoscută (cu excepţia Ardealului), cu toate că creşte uşor ori unde. Nu este afectată de ger.
Rubarba se foloseşte la multe preparate culinare ca dulceţuri, compoturi, prăjituri, sosuri, singură sau în combinaţie cu alte fructe. Sucul de rubarbă se poate conserva prin fierbere şi se foloseşte la acrirea ciorbelor.Din sucul de rubarbă se poate face o băutură răcoritoare (cu zahăr sau îndulcitor adăugat).
Rucola (voinicica) este o plantă anuală originară din zona mediteraneeană. Face parte din familia verzei. Planta se cultivă şi în ţara noastră şi se pretează bine pentru ghivece şi jardiniere. Planta creşte rapid putând să ajungă la 100 cm, are frunze asemănătoare cu ale păpădiei. Face flori alb-gălbui cu nervuri violet. Produce fructe sub forma unei teci alungite 1-4 cm, în care se găsesc seminţele.
Frunzele de rucola au o aromă puternică, gust amărui aducând cu gustul de nucă. Se consumă doar în stare proaspătă, la salate şi ca adaos la alte preparate.
Seminţele de rucola au acelaşi gust cu frunzele şi se folosesc măcinate, ca condiment.
Plantele aromatice (1) A-H >>>
Plantele aromatice (3) S-Z >>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu