În anotimpul rece, se pretează foarte bine băuturile calde, slab alcoolice, precum grog, bischof (bişof), punch (punş) în Ardeal cunoscut sub denumirea de bole.
Grogul este o băutură de provenienţă britanică, care are în compoziţia de bază, romul negru (Jamaica).
În secolele trecute, echipajele de piraţi din Caraibe, erau serviţi cu grog (rom, ceai, lămâie) avînd un rol anti-scorbutic.
Grog - I:
75 ml. rom Jamaica 10 gr, zahăr pudră, 125 ml. apă fierbinte, o felie de lămâie.
Se toarnă într-un pahar din sticlă (termo-rezistentă) sau încalzit în prealabil, romul, zahărul apoi apa fierbinte şi felia de lămâie. Se serveşte imediat.
Grog - II:
60 ml. rom, 20 ml. lichior de cacao sau cafea, 5 gr. zahăr pudră, 1 felie de lămîie, 120 ml apă fierbinte.
Se procedează ca la prima reţetă.
Grog - III:
75 ml. rom, 5 gr zahăr tos, 10 gr. zahăr pudră, o felie de lămâie, 125 ml. apă fierbinte.
Se pune zahărul tos într-o lingură şi deasupra unei flăcări se caramelizează pînă devine maro deschis. Se introduce lingura în pahar, se toarna apa fierbinte, se amesteca pîna se topeşte caramelul, apoi se adaugă romul, zahărul pudră si lămâia.
Grog - IV:
75 ml. rom, 10 gr. zahăr pudră, o felie de lămâie, 125 ml. apă fierbinte, un pliculeţ ceai de Ceylon.
Se toarnă apa fierbinte în pahar, se pune pliculeţul cu ceai, se lasă pîna face o culoare de ceai slab, se scoate pliculeţul, apoi se adaugă restul ingredientelor.
În lipsă, romul se poate înlocui cu coniac.
Bischof (Bişof) este o băutură tradiţională în nordul Europei, făcuta din vin fiert cu mirodenii şi coajă de portocală. Se serveşte fierbinte.
Bischof - I:
1 litru de vin roşu, 100 gr. zahăr, coaja de la o portocală, coaja de la un sfert de lămâie, 1/2 linguriţă cu scortişoară, 3-4 cuişoare.
Se pune la foc să se înfierbînte, la primul clocot de ia de la foc, se strecoară şi se serveşte imediat în ceşti de ceramică.
Bischof - II:
1 litru vin roşu, 100 ml rom sau coniac, 100 gr. zahăr, scorţişoară, 3-4 cuişoare.
Se procedează ca mai sus.
Bischof - III:
1 litru vin demni-dulce (tip Porto), 100 gr. zahăr, 4 cuişoare, 1 vîrf de cuţit de nucşoară, coaja de la o lămâie.
Într-o cratiţă smalţuită, se pun 200 ml. vin, zahărul, cuişoarele, nucşoara şi coaja de lămâie tăiată peştişori.
Se acoperă cu un capac şi se lasă la macerat 24 de ore. Apoi se adaugă restul de vin, se înfierbîntă pînă la punctul de fierbere, se strecoară şi se serveşte imediat.
Punch (Punş, Punci) este o băutură de provenienţă indiană, adusă în Europa de către britanici. Punsch-ul se face din amestec de sucuri de fructe, fructe tăiate cu/sau fără adaos de diferite alcooluri.
Se serveşte în general rece, dar există şi variante calde.
Varietatea de fructe, face posibil orice fel de amestecuri. Punch-ul trebuie ţinut la macerat la rece 12-24 de ore pentru ca aromele diferitelor fructe să se întrepătrundă.
Adaosul de alcooluri este format în general din rom, coniac, şampanie, diferite lichioruri şi vin.
Tăria nu trebuie să depăşească 15-16% alcool.