"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"


Blogul este în construcţie...



Stimati cititori,
Acesta este un blog.
Acest blog nu este un forum pentru discuţii libere!
Nu vor fi publicate:
- comentariile irelevante; 
- comentariile celor care nu au citit cu atenţie materialul respectiv; 
- comentariile păreriştilor; 
- comentariile care conţin date sau sfaturi incerte, sau care nu pot fi verificate din surse de încredere;


Rog cititorii blogului ca înainte de a face un comentariu, să citească cu atenţie materialul. Am observat că mulţi pun întrebări la care răspunsul se găseşte chiar în articolul respectiv.
Mulţumesc!


Citiţi şi rubrica: Produse mizerabile <<<*aici*>>>
Cafea AMAROY falsificată
Peşte Pangasius lipsă la gramaj dar şi cu viermi !!!


O persoană din Chişinău a căutat pe google:
"tehnologia mujdeiului"...

Mi-a plăcut...

Vă recomand:  (click pe titlu)

***MERE ÎN HALAT***

***Ciorba ardeleneasca de salata***

Luna Septembrie - luna magiunului de prune - click:
***Magiun de prune***

A venit sezonul pentru piftii şi răcituri:

Click aici:  ***Piftii şi răcituri***






Marmeladă fără zahăr şi conservanţi



   Anul acesta am avut acces la mai multe soiuri de mere, tradiţionale româneşti. Astfel că am făcut marmeladă şi gem ceva mai mult. Am avut la dispoziţie mere din soiul Batul (Pătul), Reinette (Renete), Ionathan şi Parmen auriu.
   Am făcut combinaţii din mere cu pere de iarnă, mere cu gutui, numai mere sau mere cu mere din două soiuri.

   Mod de preparare:
   Fructele se curăţă de coajă şi alveola cu sâmburi, se taie în opt, se introduc într-o cratiţă în care am pus apă cu zeamă de lămâie sau sare de lamâie, pentru a nu se inchide la culoare.

Apoi le transferăm într-o cratiţă întinsă, mare, pentru fiert. Putem adăuga o jumătate de ceaşcă cu apă ca să nu se prinda de fundul vasului, pînă începe fierberea. După ce începe să fiarbă compoziţia, o amestecăm până fructele se moaie bine. Lăsăm să se răceasca puţin, apoi le mărunţim cu blenderul, pînă  devin o pastă fină. Punem la fiert şi adăugăm la fiecare kilogram de fructe zeama de la o lămâie. Când compoziţia devine consistentă dar nu tare, avem două soluţii, o transferăm în borcane de 400-800 gr, sau o fierbem mai mult pînă devine destul de tare şi formăm calupuri pătrate sau dreptunghiulare, pe care le învelim în celofan sau hârtie pentru copt şi punem la cămară. In acest ultim caz, marmelada se poate tăia cu cuţitul, dar la folosire va trebui înmuiata în apă.

   La compoziţia de mere cu pere nu se pune zahăr sau îndulcitor, deoarece este destul de dulce şi aşa. 
Dacă facem numai din mere, cînd compoziţia ajunge cam la jumătatea timpului de fierbere, gustăm şi dacă credem că vrem mai dulce putem adăuga 5-6 pastile de îndulcitor topite în apă. Merele Renet sunt mai acre.

Mere cu pere 2,5kg + 2,5 kg - fără îndulcitor.
Mere cu gutui 2,5kg + 2,5 kg - fără îndulcitor sau după gust 5-6 pastile îndulcitor.
Mere cu mere 5kg:  5-6 pastile de îndulcitor la 5 Kg de compoziţie.
Gutui: 5kg: 5-6 pastile îndulcitor, sau după gust.

Amestecul de fructe se face cam 50%-50%, pentru a se păstra gustul fiecărui fruct.

Eu fierb compoziţia în cuptorul de la aragaz, astfel că o amestec doar odată la 40-50 de minute şi nu mai stau cu nasul în aragaz aproape continuu să nu se prindă pe fundul cratiţei.

La final, trebuie să fac o precizare:
   
   In România se cam face confuzie între marmeladă şi gem.  
   Marmelada este un produs din fructe foarte bine măcinate, care în final are aspectul unei cărămizi, semi-tare. Cei mai în vârstă îşi mai amintesc de lădiţele de 5 Kg din lemn, cu marmeladă multifruct, care se găsea din belşug înainte de 1989. Numai fructe, fără conservanţi şi E-uri...
   Gemul este un produs din fructe, cu aspect mai moale, cu bucăţele de fruct ne-zdrobite,  care curge uşor de pe lingură.
   La marmeladă şi gem se poate adăuga zahăr sau alţi îndulcitori.
   Magiunul (sau alte denumiri - click şi vezi: "Magiun de prune" ) este făcut în special din prune, fără nici-un adaos de zahăr sau îndulcitori.
   Nu mai pomenesc de dulceaţă, care este ultra-dulce şi ultra-nesănătoasă, dar deosebit de gustoasă.
Din fructe se mai pot face jeleuri, peltele şi pistil, dar aceste produse au fost uitate de majoritatea populaţiei, iar prepararea lor destul de laborioasă.


Zărgan la cuptor


   Zilele trecute am fost la pescărie şi am găsit un peşte pe care nu l-am mai văzut de ani de zile.
    Zărganul sau Ştiuca de mare (belone euxini) este un peşte care trăieşte în Marea Neagră pe lângă ţărm. ( se mai găseşte în marea Mediterană şi marea Baltică).
   Este un peşte fusiform, cu capul lung şi fălci alungite dotate cu dinţi mici foarte ascuţiţi.
   Are o carne foarte bună, plăcuta la gust, dar este dotat şi cu o mulţime de oase...

   L-am curăţat de intestine, l-am spălat bine pe dinăuntru, i-am tăiat capul şi coada, apoi l-am tăiat în trei bucăţi, ca să pot folosi un vas mai mic.
   Am uns un vas cu ulei, am aşezat peştele, l-am sărat uşor, apoi piper măcinat. Peste el am pus câteva felii de lămâie fără coajă, o linguriţă cu măgheran, o lingură mare cu sos picant (vezi reţeta aici) un pahar (50 ml)  cu vin alb sec, 3-4 căţei de usturoi tocaţi mărunt şi 3-4 frunze de ceapă verde, tăiata cam de 1cm. 
   Am pus un capac pe vas şi l-am introdus în cuptorul încins unde l-am lăsat cam o oră şi jumătate.

   A ieşit o bunătate dacă nu luăm în seamă multitudinea de oase... 
L-am servit împreună cu un pahar cu vin sec Sauvignon Blanc, recolta 2010... 

  Dacă încercaţi şi voi, vă doresc poftă bună. 

   

Invadatorii islamişti - primele atacuri în România !


   Dupa cum era de aşteptat nici românii nu scapă de atacurile bandelor de invadatori islamişti.
   In 2 Aprilie, a avut loc un atac asupra unor cetăţeni civili din Timişoara. O bandă formată din 5 arabi, aşa zis refugiaţi au atacat aproape de  centrul oraşului Timişoara mai multi cetăţeni, pe care i-au lovit şi au încercat să-i jefuiască.

Citiţi mai multe:  ===AICI===


Sarmale ardeleneşti


   Sarmale ardeleneşti: Acest preparat este interzis vegetarienilor, veganilor şi altor mâncători de iarbă...     (glumesc...)

   Nu voi încerca să laud sarmalele pentru-că  a făcut-o mult mai bine şi cu mai mult talent, Păstorel Teodoreanu. Click şi citiţi  aici "Odă sarmalei" 

Ingrediente:
1-2 verze murate bine, cam 2 Kg;
500 gr. carne de porc tocată; 
200 gr. costiţă de porc afumată;
200 gr. cârnaţi de porc, afumaţi;
100 gr. slănină de porc, afumată;
1 ceapă albă mijlocie;
2 linguri cu vârf de orez;
1-2 foi de dafin;
1 linguriţă rasă cu piper măcinat;
10 boabe de piper;
1/2 lingurita rasă cu cimbru măcinat;
2-3 crenguţe cimbru uscat;
1 lingură cu bulion sau 2-3 cu suc de roşii;

   Pentru sarmale este bună varza murată cu foi subţiri. Dacă varza este prea acră sau sărată, spălăm frunzele cu apă. Dacă avem frunze mici, atunci tăiem nervura de pe dosul frunzei dar fără să o găurim.
   In Ardeal de regulă, sarmalele sunt mai mici ca dimensiune, astfel dacă avem foi mari, putem face căte două la o frunză. 
   Ceapa o tăiem mărunt şi o călim în puţin ulei până devine transparentă.
Spălăm orezul în 5-6 ape.
   Peste carnea tocată, adaugăm ceapa călită, orezul spălat, cimbrul şi piperul măcinat, o amestecăm bine, frământând-o cu mâinile. Putem adăuga 2-3 linguri cu apă pentru a face pasta mai fragedă.

   Alegem frunzele de varză, cele mai frumoase şi subţiri, punem câte o lingură cu carne, având grijă să rămână la margini puţină frunză liberă.  Rulăm frunza în jurul tocăturii, iar capetele laterale le introducem în interiorul sarmalei, astfel că la fiert să nu se desfacă.
   Varza rămasă, o tăiem fideluţă. 

   Pentru fiert cea mai potrivită este o oală de pamânt special făcută pentru sarmale.
Dacă nu avem, folosim o oală smălţuită, de 4-5 L.

   Pe fundul oalei, punem feliuţe de slănină afumată, astfel ca să acoperim tot fundul, apoi un strat de varză fideluţă, peste varză aşezăm cârnaţii afumaţi, tăiaţi cam de 6-7 cm lungime, apoi aşezăm sarmalele. Peste sarmale punem costiţa afumată tăiată felii, peste costiţă firele de cimbru şi restul de varză tăiată.
   Pe lângă sarmale punem boabele de piper şi frunzele de dafin.
Adaugăm apă cât să acopere varza, apă în care am diluat bulionul.

   Punem la fiert, (eu o pun în cuptor) şi lăsăm câteva ore: 4-6 în funcţie de cât de tare este varza.
Oricum, cea mai bună metodă este să o gustăm din când în când şi mai complectăm din apă, daca a scăzut prea mult.

   Pentru un gust cât mai bun, sarmalele se pun la rece şi sunt lăsate 2-3 zile la aşezat aromele.
Apoi le servim cu smântână şi mămăliguţă.
La sarmale merge un vin alb sec. 

Poftă bună!

Jihad în Europa! Pericol extrem !




   Musulmanii invadează Europa!

   Peste 120 de morţi, câteva sute de răniţi, acesta este bilanţul atacului islamiştilor în capitala Franţei. 
   Si acesta este doar începutul!

„În Dunăre şi Rhin va veni să bea,
Cămila cea mare, 
și nu e pocăință
Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei
Și în apropiere de Alpi, Cocoșului va fi ruina”.

(Nostradamus)

Cititi aici:



Tăiţei cu varză


În pământ am rădăcina
Şi-un cotor mi-este tulpina.
Frunzele sunt numeroase
Albe, verzi, mari şi cărnoase.

Gustul meu este dulceag
Ca să mă mănânci cu drag,
Preparată sau murată
Proaspată sau în salată.
Eu sunt varza, acum ştii
Şi-am vitamine mii.


   Despre virtuţile dar şi beneficiile consumului de varză s-au scris cărţi întregi. De aceea nu voi mai pierde vremea cu descrieri si voi trece direct la Tăiţei cu varză...
   Un preparat simplu, ieftin şi mai ales foarte gustos. 
(Poate fi şi pe placul vegetarienilor  ).  
Necesită doar varză, tăiţei şi încă 3 ingrediente:
- Varză albă: 1 Kg.
- Tăiţei: 200 gr.
- Ulei: 4 linguri de supă.
- Piper o lingură rasă.
- Sare.

   Curăţăm varza de cotor şi nervurile groase, o taiem fideluţă, apoi o frecăm bine cu sare şi o lăsăm 3-4 ore, pentru a se muia.
   O stoarcem uşor şi o punem la călit într-o cratiţă cu ulei. Va fi gata cănd va scădea şi va căpăta o culoare galben-maronie. Adăugăm piperul şi tăiţeii fierţi în apă cu sare. După gust potrivim de sare.
   Dăm la cuptor pentru cca. 15 minute.

Este bună caldă sau rece. Cei pofticioşi pot adăuga o linguriţă cu smântână.

Varza se poate căli şi în untură, ( aşa cum se făcea în vechime) dar atunci este bună numai caldă.



Ceapă murată


   Am tot auzit de ceapa murată, dar recunosc, că nu am habar ce gust are. Din ce am citit, se pare că este bună...
   Aşa că m-am gândit să pun un borcan de probă, iar peste 4 săptămâni, voi afla şi gustul... 
Public reţeta pentru cei care vor să încerce.

Ingrediente:
- Ceapă roşie sau albă, de dimensiuni cât mai mici.
Cine are, arpagic, dimensiune mare.
Nu dau cantitatea pentru-că am uitat să o cântăresc!...
- Oţet din vin, o parte,
- Apă, două părţi,
- O linguriţă sare,
- O lingură zahăr, sau 1-2 pastile de îndulcitor,
- 8-10 boabe de piper,
- 1-2 frunze de dafin.

   Cum ceapa se curăţă cam greu şi pentru a nu produce pierderi curăţind-o "en gros", am pus la foc o oală cu apă, când a clocotit, am tras-o deoparte şi am pus ceapa la opărit 2-3 minute.
Am scurs apa şi după ce ceapa s-a răcit am decojit-o foarte uşor, apoi am aşezat-o într-un borcan.

   Am pus la fiert apa, oţetul, sarea, zahărul, piperul şi foile de dafin. Am lăsat să clocotească 3-4 minute.
Am pus borcanul pe o bucată de gresie şi l-am umplut până sub gură, cu amestecul de ingrediente.
Am închis bine capacul, am aşezat borcanul în cuptorul de aragaz vre-o 20 de minute, apoi într-o pătura să se răceasca încet, cam 20-24 ore.

- Ce gust are?  Vom afla peste 4 săptămâni...   

   De Crăciun am desfăcut borcanul cu ceapă. 
Concluzia mea:
are gust bun, este foarte crocantă, poate fi servită în combinaţie cu alte murături, pe lângă diverse fripturi.

   

Supă de vinete cu sau fără perişoare


   O supă mai puţin obişnuită... Dar, şi cu vinete se poate face o supă cu un gust excelent.
Ingrediente:
2 vinete mari sau 3 mijlocii,
1 ceapă mijlocie
4-5 căţei de usturoi,
1 morcov mic,
1/2 gogoşar
200 gr. cârnat proaspăt.
piper,
sare,
cimbru.
ulei,

Preparare:
   Se curăţă vinetele de coajă, se taie felii de 2-2,5 cm grosime. Se trece fiecare felie printr-o soluţie de apă cu oţet sau lămâie (la 1 L apă, 2-3 linguri cu oţet sau suc de lămâie), pentru a se păstra culoarea albă.
   Aşezăm feliile de vânătă pe o farfurie, le sărăm bine şi apoi lăsăm 1-2 ore. După aceea le stoarcem de zeama maronie şi le tăiem cubuleţe.

Tăiem mărunt ceapa şi gogoşarul, radem morcovul pe răzătoarea mare.
Tăiem cârnatul în bucăţele de ~ 2-3 cm si formam mici perişoare.

   Într-o oală de 4 L, călim în ulei ceapa, morcovul şi gogoşarul, până ceapa devine translucidă.
   Turnăm  apă şi punem la fiert, până   ingredientele sunt aproape fierte, apoi adăugăm vinetele şi perişoarele. Fierbem totul. Spre sfârşitul fierberii, adăugăm usturoiul tocat, piperul boabe sau măcinat (după dorinţă), o linguriţă rasă cu cimbru măcinat, se drege de sare.

  Dupa fierbere, lăsăm supa cca 1/2 oră pentru a se aşeza aromele.
Se serveşte cu puţină smântână.

  Cine doreşte poate face supa şi fără carne. Şi aşa este foarte bună.

Vinete murate cu usturoi


   Un preparat pentru gusturi rafinate...
Se prepară ca murături pentru iarnă dar poate fi şi un aperitiv la o ţuica mică...  Au un gust foarte bun. 
Ingrediente: 
Vinete: 1,5 Kg
Gogoşari: 0,75 Kg.
Oţet de 9*: 250 mL
Apă: 500 mL 
Sare mare ne-iodată.
Zahăr: 3 linguri sau 5 pastile sucrazit.
Usturoi: 2 căpăţâni mărime medie
Foi de dafin: 4
Piper boabe: o linguriţă.
Cantitatea este suficientă pentru 4 borcane de 720 gr.

Preparare:
- Vinetele se spală şi se curăţă de coajă. Se taie în felii groase de 1,5-2 cm. Pentru a evita înnegrirea, se scufundă puţin în apă cu oţet (500 mL apă şi 1-2 linguri cu oţet).
- Aşezăm feliile de vinete într-o cratiţă emailată sau bol de plastic, le presărăm bine cu sare şi lasam pentru  1-2 ore.
- Pregătim marinata într-o oală de 2-3 L: Apa, oţetul, o linguriţă rasă de sare, zahărul, piperul şi foile de dafin. Gustăm marinata care trebuie să fie dulce-acrişoară.
- Tăiem gogoşarii feliuţe.
- Feliile de vinete le stoarcem uşor în mână pentru eliminarea lichidului maroniu care este cam amar.
- Punem marinata la foc, când clocoteşte opărim gogoşarii şi la urmă vinetele. Trebuie doar să se moaie, pentru a le putea aşeza în borcane.
- Tocăm mărunt usturoiul ca pentru mujdei.
- Aşezăm feliile de vinete, intercalate cu gogoşari, în fiecare borcan o frunză de dafin din marinată, boabe de piper şi presărăm usturoi tocat. Turnăm marinata fierbinte.

- Închidem bine borcanele cu capace, apoi le punem în cuptorul de la aragaz fierbinte, pentru 25-30 minute.
După ce s-au înfierbîntat bine, le aşezăm într-o pătură şi le lăsăm la răcit încet, cca 24 ore. Le dăm la cămară, unde este bine să fie întuneric.

Iar în final dacă v-a rămas vre-un borcan puteţi pune şi pisica...



  



Brânza de capră



      Brânza din lapte de capră, este superioară ca gust şi proprietăţi, faţă de cea de oaie sau vacă.
   Brânza de capră este foarte apreciată în ţări ca Franţa, Italia sau Grecia.
   În ultimii ani a început să fie căutată şi pe piaţa românească, mai ales ca brânză telemea, fiind mai scumpă decât telemeaua de vacă sau oaie.
   Se poate cumpăra la preţuri de 15-30 lei, mai proaspătă, sau 20-50 lei mai uscată, în funcţie de zonă şi de cupiditatea producătorului...
   Desigur există şi alte varietăţi de brânză dar la noi se produc mai rar.

   Una din marile minciuni propagate de unii producători, este aceea că laptele de capră nu ar avea colesterol. De fapt, 100 gr. brânză de capră, conţine 25mg colesterol.
Doar că, conţinutul de colesterol este mai redus decât la laptele de vacă sau oaie şi este un colesterol bun.
   Laptele de capră conţine 35% trigliceride cu lanţ mediu (laptele de vacă 17%), ceeace însemnă că produce energie fără a depune depozite de grăsime în corpul uman.
   Laptele de capră: 
- susţine producţia de hemoglobină fiind de ajutor în tratarea anemiei;
- este asemănător laptelui uman;
- este hipoalergic;
- este mai uşor digerabil deoarece conţine mai puţină lactoză;
- conţine o cantitate mai mare de acizi Omega-6: acid linoleic şi arachidonic.
- este bogat în calciu, fosfor, zinc, seleniu, potasiu, minerale care îmbunătăţesc sistemul imunitar şi previn bolile neuro-vegetative;
- mai conţine vitamina A, B6, B12, C, D şi E.
100 gr. brânză de capră proaspătă are 270 cal.,  semi-uscată 365 cal.,  uscată 450 cal.

   Desigur că în afară de telemea, există o multitudine de brânzeturi din lapte de capră, produse după metode  tradiţionale proprii sau zonale, de la cea proaspătă la aceea învechită 6-12 luni, cu densităţi şi gusturi diferite.
   Există o varietate în Franţa, produsă în regiunea Deux Sevres care este ţinută la învechit învelită în frunze de castan (comestibil), ce-i oferă un gust deosebit, de nucă.



Eu nu cumpăr brânză de capră de la marii producători multi-naţionali.
Există şansa ca respectiva brânză sa nu fi văzut vre-un gram de lapte de capră iar învechirea să fie făcută pe bază de E-uri...


Eu mănânc slănină!



   De-alungul timpului, tot felul de "savanţi" mari specialişti făcuţi la apelul de seară, ne învăţau că cutare aliment este benefic, cutare aliment este otravă, ori că apa este udă şi nu ne hidratează. 
   Primul atac asupa sănătăţii a venit din cauza crizei zahărului. Pe la începutul secolului trecut, consumul de zahăr scăzuse din cauza apetenţei pentru miere şi îndulcitori artificiali. Rapid, fabricanţii de zahăr au găsit diverşi "savanţi" care elogiau calităţile fenomenale ale zahărului, fără de care sănătatea ar avea de suferit... Copii, soldaţii, sportivii erau îndemnaţi să mănânce zahăr pentru fortifiere!...
   Apoi au descoperit că, consumul de vin mai ales cel roşu este dăunător cardiacilor. A venit şi vremea când grăsimile naturale erau considerate drept otrăvuri!
   În epoca comunistă citeam ziarul "Magazin" fiind printre puţinele unde nu apărea mutra lui ceauşescu. Am citit atunci că locuitorii din Burgundia (unde se produce celebrul vin roşu), nu au boli cardiace. M-am întrebat cum se împacă această ştire cu interdicţia impusă de medici cardiacilor, să nu bea nici măcar un strop de vin roşu.
   În fine acum, în epoca internetului, când informaţia nu mai poate fi ţinută sub obroc, aflăm că zahărul este cel mai toxic aliment, că grăsimile vegetale rafinate nu sunt nici pe departe sănătoase, că grăsimile animale nu sunt periculoase, că vinul roşu întăreşte inima, deci un păhăruţ seara la culcare este benefic. Şi aceasta în urma unor studii serioase.
   Desigur şi acum mai există "specialişti" în nutriţie care propovăduiesc tot felul de aberaţii alimentare. Îmi amintesc de un "mare specialist", care ne spunea că laptele ne-procesat este un aliment dăunător, dar că dacă vom consuma iaurt de la Danone vom fi fericiţi!

   Dar să revenim la slănină...
In urma unor cercetări serioase aflăm că:
Slănina de porc este un aliment natural, fără E-uri sau alte chimicale. 
Slănina de porc conţine: retinol, tiamină, seleniu, niacină, fosfor, calciu, riboflavină, potasiu, acid arahidonic.
100 gr. slănină are 638 cal şi 6,3 gr. proteine.
Dacă este consumată în cantităţi moderate, este benefică organismului.
Datorită seleniului şi acidului arahidonic, întăreşte sistemul imunitar şi favorizează scăderea colesterolului.
Reglează funcţionarea inimii şi îmbunătăţeşte tonusul vascular.

   Deci dimineaţa la micul dejun putem  mânca o feliuţă de slănină, însoţită de ceapă sau 2-3 căţei de usturoi, roşii, castraveţi sau ardei.
Ce poate fi mai bun decât o bucăţică de slănină ţinută la sare patru săptămâni pentru frăgezire şi afumată la fum rece?

Secretul constă în alimentaţie echilibrată. 
Câte puţin, din toate...



Prepararea rachiului de casă - (II)



   Au trecut ceva ani de la prima postare privind  Prepararea rachiului de casă (I)  . Am fost uimit de interesul arătat, numărul de pagini vizitate întrecând orice alt subiect, fiind pe primul loc în preferinţele cititorilor.
   De atunci am primit zeci de întrebari şi comentarii, la unele am răspuns pe blog, la altele prin e-mail.
   Trebuie sa remarc şi apariţia unor plagiatori care nu au avut măcar bunul simţ să ceară un accept pentru publicare. Doar precizarea sursei în cazul copierii cuvânt cu cuvânt, nu este suficient!

   Dar să revenim la subiect. 
   Am simţit nevoia să revin cu unele complectări, explicaţii şi recomandări.
   Încă odată subliniez, că eu mă adresez persoanelor dornice de a prepara un rachiu în gospodăria proprie, cu instalaţii simple aflate la îndemână şi nu pentru cantităţi comerciale. Singur cazanul pentru fierbere care este mai scump, restul ustensilelor le găsim prin gospodărie, sau de cumpărat la preţuri modice.

   Despre denumirile distilatelor din fructe:
   Distilatele din fructe, în general sunt numite rachiuri cam în toate ţările de origine, cu excepţia distilatelor din prune şi corcoduşe. Acestea au denumiri distincte: 
România - Ţuică, Palincă sau Pălincă în nordul Transilvaniei, 
local în Transilvania şi Banat - Şliboviţă.
Ungaria - Palinka.
Cehia - Slivovice.
Slovacia - Slivovica.
Austria - Slivovitz.
Serbia - Şlivovitsa.
Slovenia - Slivovka.
Polonia - Sliwowica.
    Originea ţuicii/pălincii de prune pare să fie nordul Transilvaniei, unde aceasta se face din "prune  bistriţene".
   In Slovacia slivovica se produce din "Bistritz Slivky" adică prune bistriţene...
   In Cehia există o regiune care se numeşte "Moravska Valaska" adică "Valahia Moravă". Aici slivovice se produce din "Bistrica Svestky" adică "prune bistriţene"!
Cele mai bune prune bistriţene se găsesc în zona Zlin şi Vsetin, unde există şi o "Universitate pentru specializarea în distilate şi studii despre Şliboviţă"...
   Populaţia acestei regiuni  provine din nordul Transilvaniei, valahi/români ajunşi acolo prin secolul XIV ca proprietari de turme de oi.

   În toată aceasta zonă, distilatele din celelalte fructe se numesc în general rachiu, raki, rakija, schnaps, brandy, etc.
   Cu toate că denumirea tradiţională de Slivovice sau Palinka în ţări ca Cehia sau Ungaria se referă în principal la produsul din prune, în ultimul timp din motive comerciale denumirea a este folosită şi distilatelor din alte fructe.
   Denumirea de horincă sau horilcă este împrumutată de la ruşi, folosită strict local la graniţa de nord în zonele cu locuitori ucrainieni.

Semnalez ceva ciudat, în ţările anglo-saxone, în ultimii ani a apărut denumirea de Prune Brandy  in loc de  Plum Brandy. (Prune Jam in loc de Plum Jam).

   Câte ceva despre butoaiele pentru fermentaţie:
   În gospodăriile ţărăneşti pentru fermentarea fructelor se folosesc de regulă budane din lemn de dimensiuni destul de mari, pentru sute de kilograme de fructe.


Budană din Maramureş

   În cazul nostru, sunt suficiente butoaie de dimensiuni mai mici pînă la 100-150 L. Desigur, soluţia fericită este folosirea butoaielor din lemn. Din păcate sunt scumpe, dificil de manevrat şi întreţinut, trebuie bine spălate imediat dupa întrebuinţare, altfel transferând gustul de mucegaiuri la fermentaţia următoare.



   O soluţie bună şi mai ieftină este folosirea unor butoaie din plastic, din cele fabricate pentru produse alimentare, cele mai potrivite fiind de 60 L, uşor de întreţinut şi manevrat. 
   Nu folosiţi butoaie a căror provenienţă nu este cunoscută! Ar putea proveni de la depozitarea unor produse chimice, toxice!
   Imediat după golirea decoctului, se spală cu apă caldă, se scurg şi se usucă pe interior, apoi se pun la păstrare pînă la fermentaţia următoare, cu capacul pus superficial, să nu intre praful, dar să permită aerisirea interiorului.  Nu le păstraţi pe lîngă grajduri, coteţe de porci sau păsări, deoarece vor împrumuta uşor diversele mirosuri.

   Despre umplerea butoaielor cu fructe am mai vorbit în partea I-a a materialului, aici aducem unele complectări.
   Cum fructele nu se coc toate odată, vom culege numai fructele coapte, inclusiv cele de pe jos, le punem în butoi punem capacul şi nu mai umblăm la ele. Pe măsura culegerii, vom adăuga fructe noi peste celelalte. Nu amestecăm fructele decât la plinul butoiului.
   Acum fructele se pot amesteca şi zdrobi. Pentru aceasta cel mai simplu mod, este cu maşina de găurit electrică. Se confecţionează un ax de cca 1 metru lungime, la un capăt se sudează o piesa în T, se introduce în mandrină şi se foloseşte la viteza cea mai mică, ca un mixer! Atenţie să nu loviţi pereţii butoiului!
Fructele stricate, putrede, nu se pun la fermentat, doarece strică gustul care va avea un caracter de pământ sau iarbă.
   Inainte de introducerea în butoi, fructele se vor spăla bine sub jet de apă.
La fiecare butoi se adaugă 10-15% apă fiartă, care îmbunătăţeşte fermentaţia.

   Cum nu întotdeauna fructele folosite sunt perfect coapte, la fiecare butoi se poate adăuga 0,5-1 Kg de zahăr topit în apă călduţă. Acesta este necesar pentru pornirea fermentaţiei. Fără acesta fermentaţia porneşte greu şi durează mult. 
     
   Butoaiele nu se umplu pînă la gură, ci cam 75-80% pentru a permite eliberarea gazelor de fermentaţie.
   Fermentaţia poate fi aerobă sau anaerobă. Cum în cazul butoaielor de plastic nu este posibilă utilizarea dopurilor de fermentaţie, vom adopta fermentaţia aerobă.
   Butoaiele nu se închid ermetic cu capacul, ci doar atât cât să nu pătrundă praf, însecte sau mici animale, lasând spaţiu pentru eliberarea gazelor de fermentaţie.
Vom observa că deasupra se va forma un strat întărit, denumit "pod", care va feri decoctul de contactul direct cu aerul.

   Durata de fermentaţie este destul de diferită, în funcţie de cantitatea de zahăr din fructe şi de temperatura ambiantă. O temperatură recomandată este de 18-20 gr. C. O temperatură mai mică va lungi perioada de fermentaţie. O temperatură mai mare nu este indicată, deoarece poate produce pierderi de alcool. Durata minimă poate fi de cca 3 săptămâni.
Primul semn este mirosul de alcool din jurul butoiului, apoi căderea podului.

   După terminarea fermentatiei dacă nu se face imediat distilarea, atunci butoiul se închide ermetic.

Fructele:
   Distilatele se pot face din aproape toate fructele cunoscute.
Un rachiu de calitate se face numai din fructe de calitate.
Acestea trebuie să fie bine coapte, să aibă aroma intensă a fructului respectiv.
Fructele putrezite sau mucegăite nu se folosesc, pentru-că vor strica gustul şi aroma distilatului.
Fructele care prezintă doar parţial zone afectate trebuie curăţate apoi folosite.
   Prunele şi perele (în special cele din soiul Williams) dacă sunt mai coapte decît normal vor da un distilat mai aromat şi mai gustos.

Prunele:
   Cele mai bune prune sunt cele din soiul "Bistriţene" dau o ţuică de cea mai înaltă calitate conţinutul de zaharuri putând atinge 14-15%.  Dar pot fi folosite orice fel de soiuri de prune, dacă sunt bine coapte.

Corcoduşele:
Atât cele galbene cât şi cele roşii au o cantitate mare de zaharuri + 15%, care dau o cantitate mare de distilat foarte aromat, de o calitate excepţională.

Merele:
Toate soiurile de mere pot fi folosite pentru producerea distilatului. Cantitatea de rachiu obţinută este în funcţie de soi, de zahărul conţinut care poate varia intre 8 şi 12%. Merele văratice au un conţinut mai mic de zaharuri (5-6%) deci producţia este mai mică.

Perele:
Toate soiurile de pere dau o producţie de distilat bună si de calitate, în special soiul Williams.
Perele de vară dau o cantitate mai mică de alcool.
Perele zemoase vor avea nevoie de un timp ceva mai îndelungat pentru fermentaţie deoarece conţin o mai mare cantitate de tanin care are nevoie de mai mult timp de disipare în masa decoctului.
   Un distilat de înaltă calitate se obţine din perele pădureţe care se găsesc prin pădurile României.

Cireşele:
Un rachiu aromat de foarte buna calitate se obtine din cireşe bine coapte, închise la culoare. Cireşele negre (sălbatice) dau rachiului o savoare deosebită.

Caisele:
Pentru un rachiu aromat si de calitate se folosesc doar caisele coapte la soare. Cele coapte la umbră conţin mai puţine zaharuri. În cazul caiselor, distilarea trebuie făcută imediat după terminarea fermentaţiei, deoarece prin păstrare se poate altera gustul distilatului.

Piersicile:
Se poate face rachiu şi din piersici, dar mai puţin aromat şi de calitate ceva mai slabă, având mai puţine zaharuri.

Strugurii:
Se vor folosi numai struguri bine copţi, albi sau negri, dar care trebuie dezbroboniţi. Adică se separă boabele de ciorchine. În cazul fermentaţiei împreună cu ciorchinele, rezultatul va fi un distilat cu gust amar, aspru, neplăcut.

Gutuile:
Rachiul de gutui este aromat şi plăcut, dar se prepară destul de greu din cauză că pulpa este foarte pietroasă şi necesită o măcinare prealabilă a fructului. Gutuile după culegere trebuie ţinute la copt încă 2-3 săptămâni.

Alte fructe din care se poate face rachiu sunt: Vişinele, Socul negru, Smeura, Afinele, Scoruşe, Coacăze, Mure, chiar şi Portocale sau Lămâi.

La un butoi de 60L putem sconta pe 12-14 litri de distilat. Desigur la fructele de vară cantitatea scade fiind de 5-6 l.

   Dacă avem suficiente fructe dintr-un singur fel, pentru a umple cel puţin un butoi, atunci recomand ca fiecare fruct să fie distilat separat. Vom obţine astfel rachiuri cu gusturi şi arome diferite. 
Amestecăm fructele doar dacă sunt puţine din fiecare soi.

Apa:
   La producerea distilatelor folosim şi apă atât ca adaos la fermentaţie cât şi pentru aducerea distilatului la o tărie convenabilă pentru consum.
   Deoarece în majoritatea cazurilor nu cunoaştem compoziţia chimică, vom folosi apa distilată sau dedurizată.
   Pentru dedurizare apa se fierbe, se răceşte şi se strecoară printr-un filtru de hârtie sau pânză.
Altă metodă este distilarea apei direct prin cazanul de distilare. 
Apa dedurizată sau distilată se foloseste imediat, deoarece prin păstrare mai îndelungată capătă gust şi miros de stătut.


Distilarea:
   De la început trebuie ştiut că un distilat de calitate se obţine dintr-un decoct de calitate.
Distilarea decoctului are două faze. 
Faza 1 - sau prima distilare, are ca scop separarea substanţelor volatile (alcool + arome) de cele ne-volatile.
Faza 2 - sau a doua distilare are ca scop creşterea procentului de alcool şi curăţarea aromelor dorite de substanţele ne-dorite. 
In faza 2-a se vor separa cele 3 părţi: fruuntea, mijlocul şi coada (otca)

Procedeul de distilare este descris amănunţit în partea I-a, click:
Prepararea rachiului de casă (I)

Borhotul:
Borhotul rezultat după distilare se depozitează într-o groapă acoperită cu pământ şi se foloseşte ca îngrăşământ natural.
Este interzis a se arunca la canal, putând duce la înfundarea acestuia, ca să nu mai vorbim de mirosul care se va infiltra în toate locuinţele învecinate.

Păstrarea şi învechirea distilatelor:
   Distilatul proaspăt obţinut, are o aromă slabă, un gust şi un miros înţepător. Distilatul trebuie să parcurgă o perioadă de maturare şi stabilizare a aromelor, devenind armonios şi plăcut la gust.
   Distilatul poate fi păstrat în butoaie din lemn de stejar, dud sau cireş, dar poate fi maturat şi în damigene de sticlă de 25-50 litri.
   În timpul maturării  se produce o pierdere din volumul distilatului. Dacă umiditatea relativă din spaţiul de maturare este sub 70%, se evaporă mai mult apă, iar la o umiditate peste 70% se evaporă mai intens alcoolul. Deci trebuie păstrat un echilibru al umidităţii. Umiditatea se masoară cu higrometrul, pe care îl găsim în magazine cuplat cu un termometru.
   Distilatul trebuie să fie maturat minim 6 luni, apoi învechit câţi-va ani!
Astfel:
în butoaie din lemn:
- distilatul din prune bistriţene, corcoduşe, mere, pere, caise, cireşe, vişine, primeşte maximul de calităţi la o învechire de 5 la 10 ani.
- distilatul din prune şi corcoduşe cu pieliţa de culoare roşie, 3-4 ani.
- distilatul din smeură, fragi, căpşuni 1-2 ani.
- distilatul de tescovină 6 luni la 1 an.
   După această perioadă se observă o diminuare a calităţii, astfel că este bine să-l tragem la sticle şi apoi depozitat la întuneric în poziţie culcată, cu lichidul pe dop.
   Distilatul maturat la damigene poate fi păstrat o perioadă mai lungă, în această stare.

   Temperatura optimă pentru maturare, învechire şi păstrare este de 15*C. Sub această temperatură distilatul se contractă, iar peste 15*C se dilată.
   Deci trebuie ţinut cont de temperatură, pentru că în timpul maturării prin dilatare se poate sparge recipientul dacă este din sticlă, sau aruncă dopul de la butoi şi pierdem o cantitate mare de rachiu.
   Este util să cunoaştem acest lucru şi pentru a nu avea surprize la îmbutelierea în sticle, constatând că avem rachiu mai mult sau mai puţin...
   Distilatul se păstreaza la întuneric şi temperatură constantă.
   Pentru consumul imediat, e bine să păstram rachiul în sticle mici de 0,3 - 0,5 litri, deoarece aromele se răspândesc în spaţiul rămas liber şi se pot pierde. Înainte de deschidere este bine să întoarcem sticla de 2-3 ori, pentru ca aromele să intre din nou în distilat.

   Un secret pentru cei care nu dispun de butoaie din lemn pentru maturarea rachiurilor.
Dacă puneţi în damigeană o crenguţă din lemn de dud fără coajă de cca 20cm, veţi obţine o frumoasa culoare galben-maroniu. O crenguţă de cireş va da o culoare galben-verzui, iar o crenguţă de stejar o culoare maro-castaniu. Dudul şi cireşul va îmbunătăţi şi gustul distilatului, obţinând un gust catifelat.
După două luni de la introducerea crenguţei, verificaţi la 3-4 zile culoarea distilatului. Scoateţi crenguţa când aţi obţinut culoarea şi gustul dorit.

Servirea rachiurilor:
   Desigur că unii din noi ne mai amintim că pe vremuri ţuica şi rachiul era servit în pahare numite ţoiuri de 50 sau 100 ml (foto 1 sus). Ţoiul are partea inferioară mai bombată iar cea superioară ca un gât de sticlă, împiedicând astfel ca aromele să se elibereze prea repede în aer. Cârciumarii aduceau rachiul la masă, tot în nişte ţoiuri dar de dimensiuni mai mari de 250-500 ml.

Stânga: ţoi de 500 mL -  Dreapta: butelcuţă pentru servirea rachiului

   Cum ţoiuri se găsesc mai greu, vom servi rachiul în cupe ca pentru coniac.
   Temperatura pentru servirea rachiurilor diferă în funcţie de gustul fiecăruia. Unii preferă de la gheaţă (*) alţii  la temperaturi mai ridicate. Aromele sunt mai pregnante la o temperatură de 15-18*C. 
   (*) Rachiul poate fi servi si "on the rocks" adică cu cuburi de ghiaţă, în cazul în care tăria alcoolică depăşeşte 48*

   Eu am mai prins vremea când la bodegă, ţoiul cu ţuică îngălbenită absolut natural din prună sau pară,  era însoţit întotdeauna de o gustare ca în poza de mai jos:


! ! !

Spor la treabă şi succes.
Noroc !



Spată de oaie leat 1700 şi ceva...



   Mai mulţi cititori mi-au reproşat că nu public mai multe reţete "neaoşe" româneşti. 
   Încerc să le satisfac dorinţa cu o reţetă foarte veche (de prin cronici) de pe vremea lui Brâncoveanu Vodă...
   Dar mai întâi vreau să le prezint o masă boierească descrisă cu mult talent de romancierul Nicolae Filimon.

   "Masa era aşezată între două paturi şi împregiurată cu scaunele pe care erau să şază onorabilii oaspeţi... Pe masă erau rânduite o mulţime de farfurii cu mezelicuri de tot felul, marinată de stacoji, farfurioare mai mici cu icre proaspete de morun, licurini jupuiţi, sardele muiate în untdelemn de Mitilene, amestecat cu piper şi zeamă de lămâi de Messina, masline dulci de Tessalia, grămădite în forma piramidală, icre tari de chefal, smochine de Santorini, halva de Adrianopole ... Toate aceste mezelicuri erau aşezate după o regulă militară, având la fiecare distanţă de două palme câte o carafă cu vin galben de Drăgăşani, cu pelin roşu din viile mănăstirei Bistriţa şi cu vinuri orientale de diferite colori şi gusturi...  anason de Chios şi mastică de Corint... 
   Patru ţigănaşi curat îmbrăcaţi aduceau bucate la masă şi două ţigance tinere şi frumuşele erau însărcinate a turna prin pahare... După "mezelicuri" este adusă ciorba de ştiucă fiartă în zeamă de varză cu hrean, apoi două farfurii lunguieţe cu mihalţi şi păstrăvi rasol muiaţi în oţet şi untdelemn; aduseră mai multe vase de cositor pline cu iahnii, cu plachii, cu morun gătit în masline şi foi de dafin, cu crapi umpluţi cu stafide şi coconare..."

   Dar să vedem cum era preparată spata de oaie pe vremea lui Brâncoveanu Vodă:
"Să iai spata de oaie să o împănezi cu căţei (de usturoi n.n.), iar de nu-ţi va plăcea, o crestează numai.
Deci ia slănină, să o tai mărunt şi-ntr-ânsa să prăjăşti ceapă au mai bine în unt proaspăt; şi dupre ce o vei prăji, să o pui peste spată cu slănină au cu unt, cu ce o vei prăji.
Deci sa iai gutui o parte şi mere creţeşti altă parte, curate, şi le taie fălii, apoi jumătate să pui pe sub spată şi alta pe deasupra, puind sare, piper, stafide mărunte au din cele mari, vin cât să o acopere, apoi o fiarbe. Şi părându-ţi prea acră pune şi puţintică zeamă de carne au apă".




   Dar şi spată de viţel:
Să poate face şi friptă, împănată mărunt cu slănină, presărată pe deasupra cu sare şi sămânţă de molotru pisată subţire, învăluită într-un prapor uns cu unt proaspăt şi friptă în frigare, puindu-i un vas dedesupt, ca să să sprijinescă mustul şi grăsimea ce din ia se va scură. 
Şi aşa după ce se va frige bine pe di parte, să o pui în tipsie, puind-ui mustul şi grăsimea cea din ia care s-au scurs pe deasupra, storcând şi naramze au lămâi înlăuntru în must".

POFTĂ BUNĂ!


   

Sarmalele cele de toate sărbătorile...

Odă sarmalei


Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii.

O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
şi se-nfăşoară în varză ca în văluri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatară principală, ţine-n spaţiu tolerate
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică-înnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când, de când e lumea, porcu' n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua...
(Păstorel Teodoreanu)
.

Untul de casă


Acum câteva zile am cumpărat unt de la magazin, destul de scump, 40 lei/Kg. Am constatat că avea un foarte pregnant gust de margarină. Am încercat şi altul ceva mai galben (45 lei-kg) , dar cu nimic mai bun decât primul.
Aşa că m-am hotărât să-mi produc singur untul necesar.
Am cumpărat 1 Kg de smântână vrac, de cca 30% grăsime (mai grasă n-am găsit).

Cum se prepară untul:
Se pune smântâna la rece în frigider, tot acolo am introdus şi vasul de la mixer. Secretul fabricării rapide este temperatura care trebuie să fie cât mai joasă.
După ce s-au răcit bine, am pus axul pentru bătut frişca în vas (foto), am turnat smântâna rece şi am pus mixerul în funcţiune.
Întâi smântâna s-a tramnsformat în frişcă şi în scurt timp s-a transformat în unt, care s-a aşezat în jurul axului.
Am scos 410 grame de unt dintr-un kilogram de smântână. Zerul rezultat l-am transferat într-un pahar de plastic şi l-am pus la frigider. L-am folosit la dres ciorba.
În funcţie de grăsimea smântânii şi a temperaturii, prepararea poate dura între 4 şi 12 minute. 



Untul rezultat are o foarte frumoasă culoare galbenă, naturală şi un gust foarte bun.
A doua tranşă de unt am făcut-o cu smântână de la ţăran (greu de găsit), untul având un gust deosebit!
Din 1 Kg smântână a ieşit 460 gr unt curat.

Untul produs din smântâna de la magazin (17 lei/kg) a costat 41 lei/Kg.
Cel produs din smântâna de la ţăran (25 lei/Kg) a costat 54 lei/Kg.

Nu încercaţi să faceţi unt din smântâna produsa de firmele:
UNICARM 
MONOR

pierdere de timp şi bani  !!!

P.S.
   Mai multi cititori s-au plâns că nu au reuşit să facă unt din smântâna cumpărată de la magazine.
Aceasta este dovada că ce se vinde sub denumirea de "smântână", nu este smântână ci un produs fals, probabil din componente vegetale.
   Şi eu am păţit aşa cu produsele unor firme.
Eu folosesc smântâna vrac, de la o singură firmă preţ 17,40 lei/kg. 
Produsele sub acest preţ s-au dovedit falsificate, indiferent de "brand"...
Singura soluţie este încercarea, cu cantităţi mici 2-300gr, până găsiţi un produs de calitate.