"Într-o lume toxică, a mânca sănătos este un act de responsabilitate"





Blogul este în construcţie...



Stimati cititori,
Acesta este un blog.
Acest blog nu este un forum pentru discuţii libere!
Nu vor fi publicate:
- comentariile irelevante; 
- comentariile celor care nu au citit cu atenţie materialul respectiv; 
- comentariile păreriştilor; 
- comentariile care conţin date sau sfaturi incerte, sau care nu pot fi verificate din surse de încredere;


Rog cititorii blogului ca înainte de a face un comentariu, să citească cu atenţie materialul. Am observat că mulţi pun întrebări la care răspunsul se găseşte chiar în articolul respectiv.
Mulţumesc!


Citiţi şi rubrica: Produse mizerabile <<<*aici*>>>
Cafea AMAROY falsificată
Peşte Pangasius lipsă la gramaj dar şi cu viermi !!!


O persoană din Chişinău a căutat pe google:
"tehnologia mujdeiului"...

Mi-a plăcut...

Vă recomand:  (click pe titlu)

***MERE ÎN HALAT***

***Ciorba ardeleneasca de salata***

Luna Septembrie - luna magiunului de prune - click:
***Magiun de prune***

A venit sezonul pentru piftii şi răcituri:

Click aici:  ***Piftii şi răcituri***






Aventurile vedetei "NMS Vulturul"


Povestea navei "NMS Vulturul" şi a echipajului său în timpul celui de al II-lea război mondial.





CAFRINCO


   Era pe la începutul anilor '60. Într-un oraş din România, era o cofetărie cu numele de Mocca la doi paşi (reali) de alta numită Macul Roşu. Cum această vecinătate nu le făcea bine niciuneia, s-a luat hotărârea ca Mocca să fie transformată în cafenea. Era prima deschisă în oraş. A avut un succes extraordinar. Era plină permanent. Clienţii, avocaţi, scriitori, ziarişti, actori, etc., în general lume bună. (Inclusiv câte un urechist cu ochi albaştri de la secu'). Mai târziu pe la sfârşitul anilor '70 ca tot ce este bun, sa stricat. Au proliferat derbedeii, infractorii, curvele şi tot felul de lume slabă. 
   Dar povestea noastră este de prin anii '60. Erau patru tineri prieteni. Un contabil şef, un ziarist , un  tehnician meteorolog şi unul din radiocomunicaţii. Se întâlneau de câteva ori pe săptămână la Caffè Mocca la un filtru mic din cafea atunci măcinată, o frişcă mică (aceea adevarată din lapte) şi un coniac mic (Zarea 3 stele produs după reţeta originară). Totul costa 5 Lei din care 20 de bani bacşiş...
   Într-o zi fiind sătui de veşnica ceaşcă de cafea cu frişcă, le-a venit o idee. Un amestec care sperau ei să mai schimbe gustul meniului... Cafeneaua dispunea de nişte pahare înalte de cca 300 mL, care iniţial erau destinate unor sucuri de fructe preparate pe loc. Cum aparatul respectiv s-a stricat, paharele stăteau degeaba pe un raft. Aşa că au cerut patru pahare goale în care au pus: o ceaşcă cu cafea filtru rece (150 mL), un coniac (50 mL), o îngheţată de vanilie (din aceea făcută cu ouă şi lapte nu din prafuri) şi o frişcă mică (50 mL, din lapte nu din vegetale ca acum...) ingrediente pe care le-au amestecat bine. Au cumpărat şi patru paie (de orez,  din plastic încă nu apăruseră) şi au trecut la degustare. 
   Au fost atât de încântaţi de gust şi aromă încât au repetat experienţa de multe ori în zilele şi lunile următoare. I-au dat şi un  nume format din primele două litere ale ingredientelor: CAFRINCO. Cum şi alţi clienţi au văzut "produsul" au învăţat şi ei să-l prepare, asta până când după vre-o 4 ani  le-a venit  ideea şi conducerii cafenelei, dar rezultatul a fost net inferior. (Comerţul socialist... mde... nu că ăsta de acum ar fi mai breaz...).

   Am regăsit reţeta într-un vechi carneţel şi în amintirea celor patru prieteni (doi trecuţi la cele veşnice, unul dispărut în lumea largă şi unul încă pe pământul României) v-am prezentat-o şi dvs.
Dacă aveţi curiozitatea şi curajul s-o încercaţi, Poftă bună!

Notă: În acea vreme nu se ştia nimic despre existenţa Cafe Frappe-ului, apărut cu mulţi ani mai târziu.



Călătorie virtuală pe Dunărea Românească.







   În anul 2008 am făcut ultima croazieră pe Dunăre la bordul unei mici ambarcaţiuni. Atunci pe Dunărea românească nu existau nici-un fel de amenajări pentru navigaţia turistică. Am fost curios dacă după zece ani s-a schimbat ceva.

Mai multe  citiţi aici:


Pe scurt despre fabricarea caşcavalului


   În urmă cu ceva timp un prieten proprietar a câtorva văcuţe lăptoase care s-a săturat să vândă laptele pe mai nimic unor firme multinaţionale, m-a rugat să caut pe internet date despre producerea caşcavalului. Am găsit mai multe date autohtone dar şi străine, pe care i le-am oferit. Chiar am descoperit că în ţări ca Franţa, Elveţia, Olanda, Austria, sunt o mulţime de mici fabricanţi de brânză şi caşcaval în gospodăria proprie, care apoi le vând în mici magazine din împrejurimi.
   Apoi m-am gândit că aceste informaţii pot fi de folos şi altor deţinători de vaci. În loc să vândă laptele pe nimic, sau să-l dea la animale, pot fabrica în gospodăria proprie un caşcaval de calitate, care poate aduce profituri mult mai mari decât laptele crud.
   Au nevoie de o încăpere foarte curată cu podea de ciment sau gresie şi pereţi acoperiţi cu faianţă. De asemenea o pivniţă uscată şi bine aerisită pentru maturarea caşcavalului.
Instrumentarul necesar se găseşte în comerţ, la o simplă căutare pe internet.

   Caşcavalul  face parte din familia brânzeturilor opărite şi se face din lapte de vacă, oaie, bivoliţă, separat  sau în amestec.

   Caşcavalurile de acelaşi tip pot avea gusturi uşor diferite în funcţie de zonă şi calitatea nuteţurilor. Caşcavalul produs din laptele animalelor crescute în zone de munte este calitativ superior celor crescute la şes.  

    Caşcavalul este ca fabricaţie şi denumire 100% de origine românească. Apare în documente scrise încă din anul 1374. Filologul german Gustav Meyer a scris că denumirea de caşcaval este de origine românească şi s-a răspândit apoi în Ungaria (kaskaval), Polonia (kaszkawal) şi ulterior Bulgaria, Macedonia (kashkaval), Albania (kaçkavall), Serbia (kačkavalj), Turcia (kaşkaval), Israel (kaskavalקשקבל ), Levant (kashkawan) .
Brânzeturi opărite asemănătoare se fabrică în multe ţări sub diferite denumiri; ex.  Cheddar în Anglia.

   Întru-cât fabricarea caşului este bine cunoscută, voi începe direct cu producerea caşcavalului.

  Precizez că eu nu am fabricat nici-odată caş sau caşcaval. Cu excepţia brânzei proaspete sau când am făcut brânză framântată din caş proaspăt. Deci nu trageţi în pianist!... 



1) Caşcaval de casă.
Caşul se ţine la dospit cam 2 zile, până face nişte găurele.

   Se fierbe apoi apă într-un vas, caşul se taie felii şi se scufundă în apa fiartă, până se înmoaie ca o gumă. Opărirea caşului se face la o temperatură de 72-80* C. În apa de opărit se poate pune 5-10% sare mare ne-iodată.
Imediat ce l-am pus în apă începem să-l învârtim uşor (apăsând uşor pe bucăţile de caş astfel încât acestea să se lipeasca unele de altele) cu ajutorul a două linguri de lemn, până când devine elastic (procedeul acesta poate dura 10 min).

Se aşează apoi în forme, se modelează cu o lingură şi se lasă în formă pînă se răceşte,
12-24 ore.
.
Se pune apoi în saramură, se lasă cam o zi. Saramura se face destul de tare 22-24% sare, se lasă pe o parte jumatae de zi şi apoi se întoarce. După ce este scos din saramură caşul se lasă la scurs.

Când este foarte bine scurs (se ţine cam 3-4 zile într-o cameră răcoroasă) se pune la maturat intr-un loc răcoros dar bine ventilat.
Mărimea bucăţilor de caşcaval poate fi de diferite dimensiuni şi greutăţi de la 250 gr la 5 Kg.  



2) Caşcaval tip Penteleu.
Se face din lapte de vacă sau în amestec cu lapte de oaie.
- opărirea caşului se face cu apă fierbinte la 90۫ - 98۫ C , în 2-3 reprize,până ce pasta obţinută se poate prelucra prin întindere;

- pasta opărită este trecută pe crintă unde este frământată şi introdusă în forme care se întorc de 3-4 ori în intervalul de 30 minute;

- sărarea se face prin introducerea roţilor în saramură de 22-24%, timp de 20-24 ore;
temperatura saramurii este de 12۫ – 14 ۫ 

3) Caşcaval tip Dalia (Rucăr).
Se face din lapte de vacă.
Opărirea în apă sărată concentratie 10% la temperatira de 72-80*C a caşului maturat.
Acest caşcaval nu se mai săreaza după formare, sau doar puţin timp, cam 10 ore.

4) Caşcaval tip Dobrogea
   Se produce numai din lapte de oaie, după reţeta de mai sus.


…………………………………………………….

Sărarea:
Sărarea are ca scop:
- În etapa iniţială pentru formarea crustei (coaja);
- Conservarea caşcavalului;
- Stabilizarea gustului.



1) Caşcavalul se întoarce zilnic şi se freacă cu sare uscată. Aceasta asigură o bună formare a crustei (cojii); timp de 7 zile.

2) Timp de 15 zile, caşcavalul este întors şi frecat cu apă uşor sărată de 3 ori pe săptămână. Temperatura mediului 15-17*.
Scop: Formarea unei pelicule subţiri de culoare galben-portocalie pe suprafaţa caşcavalului care contribuie la dezvoltarea aromei.


3) Pentru o maturare îndelungată: Timp de 24 de luni la o temperatură de 12-14* şi umiditate 90-95%.
La fiecare 5 zile caşcavalul este udat cu o pensulă de păr, cu apă sărată. 
Roţile de caşcaval este bine să fie aşezate pe rafturi din lemn de brad.
În acest timp caşcavalul dobândeşte fineţe, supleţe şi o culoare frumoasă, galbenă.

4) Maturarea scurtă: Timp de 45 de zile, se realizează la temperaturi de 12-14* şi o umiditate de 90-95%.

5) Păstrarea caşcavalului maturat pentru uscare:
Vara: Temperatura 15-20*, umiditate 50-55%.
Iarna: Temperatura 5-15*, umiditate 50%.

6) Controlul calităţii:
Se face cu ajutorul unui instrument cum se vede în fotografia de mai jos. Produsul trebuie să fie aspectuos, culoare frumoasă, elastic, gust şi miros plăcut.





Exemple de aşezare pe rafturi pentru maturare:









Greierele şi furnica - fabulă actualizată


Primăvara: Furnica sapă, face straturi, plantează  seminţele.
Trece greierele.
- Ce faci, greieraşule?
- Merg la o băută cu băieţii.
- Măi, măi! Să nu vii la iarnă să-mi ceri mâncare…
- Da, mda, bine...

Mai departe click şi citiţi aici:





Despre cozonac



      Cozonacul nostru cel de toate sărbătorile pascale. Fără aroma de cozonaci proaspeţi şi pufoşi, nu ne putem închipui un paşte, mai ales pentru copii. 
   Puţini ştiu că, cozonacul în forma şi reţeta cunoscuta de noi toţi, este invenţie românească.
   La inceputul secolului XVIII Anton-Maria del Chiaro, secretar al domnului Constantin Brâncoveanu, scria despre coşurile cu cozonaci gustoşi ce se aduceau la nunţi, făcuţi din nişeştea, lapte, zahăr şi gălbenuş de ou. 
   Cercetătoarea bulgară, etnologul Donka Sabotinova, spune ca acesta a ajuns în Bulgaria în jurul anului 1915, adus din România, de negustori în preajma sărbătorilor pascale, comercializat sub denumirea de kozunak. 
   Se pare că denumirea de cozonac  provine din limba greacă - ϰοσωνάϰι (kosonáki), în traducere - păpuşică.
   Moldovenii se laudă că ei fac cel mai bun cozonac... se poate să aibă dreptate!
   Cozonacul după reţeta tradiţională se prepară din: făină 000, lapte dulce, ouă, unt, zahăr, drojdie, coajă de lămâie rasă.  
Cozonacul se prepară simplu sau cu diverse umpluturi din: nuci, rahat, stafide, mac, susan, fructe confiate, etc.

   Din păcate lumea din lipsă de timp sau comoditate, apelează din ce în ce mai des la cozonacul industrial din comerţ, care nu mai are nimic din gustul, savoarea şi aspectul cozonacului tradiţional. 

   De Crăciunul anului 2015, s-au cumpărat din magazine 7,3 milioane de cozonaci!
   Din cercetările făcute de o echipă de experţi APC conduşi de prof. univ. dr. Costel Stanciu s-a constatat că cozonacul industrial nu mai respectă de loc reţeta tradiţională. În compoziţie s-au găsit: spărtură de soia, şrot de soia, făină de soia degresată, făină de orz, amidon din porumb, ouă praf, fibre de cartofi, praf de zer, oţet din vin , lapte praf, gluten din grâu, ulei de palmier, ulei de rapiţă, enzime, făină de porumb şi griş de grâu, conservanţi, coloranţi, agenţi de îngroşare, agenţi de umezire, emulsifianţi, corectori de aciditate, stabilizatori. S-au analizat 31 de produse în care s-au găsit 30 de aditivi, care prezintă risc de apariţie a unor afecţiuni medicale în cazul unui consum constant. (potrivit www.eva.ro).

   Eu am testat cozonaci de la trei firme. Compoziţia declarată pe eticheta de prezentare.

Un cozonac adevarat trebuie sa fie pufos, sa se topeasca in gura. Cel industrial este aspru.

Firma Grewe din Veştem Sibiu: Cozonac cu nucă - 375 gr

Compoziţie: făină albă 000, zahăr, nucă măcinată 20% (*), grăsimi vegetale şi animale, glucoză, ouă, sare iodată, lapte praf, arome.
(*) apreciere - maxim 13-15%.
Gust îndoielnic, uşor acid. Aluat sfărâmicios, felii sparte, deformate.
Aspect comercial nota 3.



Firma Eldi din Agrişteu Mureş: Cozonac cu nucă - 450gr:

Compoziţie: făină albă de grâu, apă potabilă, nucă 9,6%, zahăr, soia, amidon de porumb, făină de grâu pregelatinizat, vanilină, ouă, margarină, drojdie, zer praf, sare, arome, acid ascorbic.
Gust îndoielnic, aluat sfărâmicios,
Aspect comercial nota 4.


Firma Pan Mitea SRL din Dumbrăveni Sibiu:
Cozonac cu nucă - 450gr
Compoziţie: făină de grâu, drojdie, apă, sare iodată, lapte, ouă, zahăr, margarină, ulei, miez de nucă, arome de vanilie, rom, lămâie.
Gust destul de plăcut, aluat destul de fraged, se feliază uşor.
Aspect comercial 7.
Cozonacul de post, aspect comercial: 6.



Am considerat nota 10 pentru cozonacii prezentaţi în foto nr.1.




   

Marmeladă fără zahăr şi conservanţi



   Anul acesta (2016) am avut acces la mai multe soiuri de mere, tradiţionale româneşti. Astfel că am făcut marmeladă şi gem ceva mai mult. Am avut la dispoziţie mere din soiul Batul (Pătul), Reinette (Renete), Ionathan şi Parmen auriu.
   Am făcut combinaţii din mere cu pere de iarnă, mere cu gutui, numai mere sau mere cu mere din două soiuri.

   Mod de preparare:
   Fructele se curăţă de coajă şi alveola cu sâmburi, se taie în opt, se introduc într-o cratiţă în care am pus apă cu zeamă de lămâie sau sare de lamâie, pentru a nu se inchide la culoare.


Apoi le transferăm într-o cratiţă întinsă, mare, pentru fiert. Putem adăuga o jumătate de ceaşcă cu apă ca să nu se prinda de fundul vasului, pînă începe fierberea. După ce începe să fiarbă compoziţia, o amestecăm până fructele se moaie bine. Lăsăm să se răceasca puţin, apoi le mărunţim cu blenderul, pînă  devin o pastă fină. Punem la fiert şi adăugăm la fiecare kilogram de fructe zeama de la o lămâie. Când compoziţia devine consistentă dar nu tare, avem două soluţii, o transferăm în borcane de 400-800 gr, sau o fierbem mai mult pînă devine destul de tare şi formăm calupuri pătrate sau dreptunghiulare, pe care le învelim în celofan sau hârtie pentru copt şi punem la cămară. In acest ultim caz, marmelada se poate tăia cu cuţitul, dar la folosire va trebui înmuiata în apă.


   La compoziţia de mere cu pere nu se pune îndulcitor, deoarece este destul de dulce şi aşa. Dacă facem numai din mere, cînd compoziţia ajunge cam la jumătatea timpului de fierbere, gustăm şi dacă credem că vrem mai dulce putem adăuga 5-6 pastile de îndulcitor topite în apă. Merele Renet sunt mai acre.


Mere cu pere 2,5kg + 2,5 kg - fără îndulcitor.
Mere cu gutui 2,5kg + 2,5 kg - fără îndulcitor sau după gust 5-6 pastile îndulcitor.
Mere cu mere 5kg:  5-6 pastile de îndulcitor la 5 Kg de compoziţie.
Gutui: 5kg: 5-6 pastile îndulcitor, sau după gust.

Amestecul de fructe se face cam 50%-50%, pentru a se păstra gustul fiecărui fruct.


Eu fierb compoziţia în cuptorul de la aragaz, astfel că o amestec doar odată la 40-50 de minute şi nu mai stau cu nasul în aragaz aproape continuu să nu se prindă pe fundul cratiţei.


La final, trebuie să fac o precizare:
   
   In România se cam face confuzie între marmeladă şi gem.  
   Marmelada este un produs din fructe foarte bine măcinate, care în final are aspectul unei cărămizi, semi-tare. Cei mai în vârstă îşi mai amintesc de lădiţele de 5 Kg din lemn, cu marmeladă multifruct, care se găsea din belşug înainte de 1989. Numai fructe, fără conservanţi şi E-uri...
   Gemul este un produs din fructe, cu aspect mai moale, cu bucăţele de fruct ne-zdrobite,  care curge uşor de pe lingură.
   La marmeladă şi gem se poate adăuga zahăr sau alţi îndulcitori.
   Magiunul (sau alte denumiri - click şi vezi: "Magiun de prune" ) este făcut în special din prune, fără nici-un adaos de zahăr sau îndulcitori.
   Nu mai pomenesc de dulceaţă, care este ultra-dulce şi ultra-nesănătoasă, dar deosebit de gustoasă.
Din fructe se mai pot face jeleuri, peltele şi pistil, dar aceste produse au fost uitate de majoritatea populaţiei, iar prepararea lor destul de laborioasă.

#Marmelada #gem #magiun 

Zărgan la cuptor


   Zilele trecute am fost la pescărie şi am găsit un peşte pe care nu l-am mai văzut de ani de zile.
    Zărganul sau Ştiuca de mare (belone euxini) este un peşte care trăieşte în Marea Neagră pe lângă ţărm. ( se mai găseşte în marea Mediterană şi marea Baltică).
   Este un peşte fusiform, cu capul lung şi fălci alungite dotate cu dinţi mici foarte ascuţiţi.
   Are o carne foarte bună, plăcută la gust, dar este dotat şi cu o mulţime de oase...

   L-am curăţat de intestine, l-am spălat bine pe dinăuntru, i-am tăiat capul şi coada, apoi l-am tăiat în trei bucăţi, ca să pot folosi un vas mai mic.

   Am uns un vas cu ulei, am aşezat peştele, l-am sărat uşor, apoi piper măcinat. Peste el am pus câteva felii de lămâie fără coajă, o linguriţă cu măgheran, o lingură mare cu sos picant (vezi reţeta aici) un pahar (50 ml)  cu vin alb sec, 3-4 căţei de usturoi tocaţi mărunt şi 3-4 frunze de ceapă verde, tăiata cam de 1cm. 
   Am pus un capac pe vas şi l-am introdus în cuptorul încins unde l-am lăsat cam o oră şi jumătate.

   A ieşit o bunătate dacă nu luăm în seamă multitudinea de oase... 
L-am servit împreună cu un pahar cu vin sec Sauvignon Blanc, recolta 2010... 

  Dacă încercaţi şi voi, vă doresc poftă bună. 

   

Sarmale ardeleneşti


   Sarmale ardeleneşti: Acest preparat este interzis vegetarienilor, veganilor, răuveganilor şi altor mâncători de iarbă...     ...(glumesc...)

   Nu voi încerca să laud sarmalele pentru-că  a făcut-o mult mai bine şi cu mai mult talent, Păstorel Teodoreanu. Click şi citiţi  aici "Odă sarmalei" 


Ingrediente:
1-2 verze murate bine, cam 2 Kg;
500 gr. carne de porc tocată; 
200 gr. costiţă de porc afumată;
200 gr. cârnaţi de porc, afumaţi;
100 gr. slănină de porc, afumată;
1 ceapă albă mijlocie;
2 linguri cu vârf de orez;
1-2 foi de dafin;
1 linguriţă rasă cu piper măcinat;
10 boabe de piper;
1/2 linguriţă rasă cu cimbru măcinat;
2-3 crenguţe cimbru uscat;
1 lingură cu bulion sau 2-3 cu suc de roşii;


Pentru sarmale este bună varza murată cu foi subţiri. Dacă varza este prea acră sau sărată, spălăm frunzele cu apă. Dacă avem frunze mici, atunci tăiem nervura de pe dosul frunzei dar fără să o găurim.

In Ardeal de regulă, sarmalele sunt mai mici ca dimensiune, astfel dacă avem foi mari, putem face câte două la o frunză. 
Ceapa o tăiem mărunt şi o călim în puţin ulei până devine transparentă.
Spălăm orezul în 5-6 ape.
Peste carnea tocată, adaugăm ceapa călită, orezul spălat, cimbrul şi piperul măcinat, o amestecăm bine, frământând-o cu mâinile. Putem adăuga 2-3 linguri cu apă pentru a face pasta mai fragedă.


Alegem frunzele de varză, cele mai frumoase şi subţiri, punem câte o lingură cu carne, având grijă să rămână la margini puţină frunză liberă.  Rulăm frunza în jurul tocăturii, iar capetele laterale le introducem în interiorul sarmalei, astfel că la fiert să nu se desfacă.

Varza rămasă, o tăiem fideluţă. 


Pentru fiert cea mai potrivită este o oală de pamânt special făcută pentru sarmale.

Dacă nu avem, folosim o oală smălţuită, de 4-5 L.

Pe fundul oalei, punem feliuţe de slănină afumată, astfel ca să acoperim tot fundul, apoi un strat de varză fideluţă, peste varză aşezăm cârnaţii afumaţi, tăiaţi cam de 6-7 cm lungime, apoi aşezăm sarmalele. Peste sarmale punem costiţa afumată tăiată felii, peste costiţă firele de cimbru şi restul de varză tăiată.
Pe lângă sarmale punem boabele de piper şi frunzele de dafin. Adaugăm apă cât să acopere varza, apă în care am diluat bulionul.


Punem la fiert, (eu o pun în cuptor) şi lăsăm câteva ore: 4-6 în funcţie de cât de tare este varza.

Oricum, cea mai bună metodă este să o gustăm din când în când şi mai complectăm din apă, daca a scăzut prea mult.


Pentru un gust cât mai bun, sarmalele se pun la rece şi sunt lăsate 2-3 zile la aşezat aromele.

Apoi le servim cu smântână şi mămăliguţă.
La sarmale merge un vin alb sec. 

Poftă bună!

Tăiţei cu varză


În pământ am rădăcina
Şi-un cotor mi-este tulpina.
Frunzele sunt numeroase
Albe, verzi, mari şi cărnoase.

Gustul meu este dulceag
Ca să mă mănânci cu drag,
Preparată sau murată
Proaspată sau în salată.
Eu sunt varza, acum ştii
Şi-am vitamine mii.


   Despre virtuţile dar şi beneficiile consumului de varză s-au scris cărţi întregi. De aceea nu voi mai pierde vremea cu descrieri si voi trece direct la Tăiţei cu varză...
   Un preparat simplu, ieftin şi mai ales foarte gustos. 
(Poate fi şi pe placul vegetarienilor  ).  
Necesită doar varză, tăiţei şi încă 3 ingrediente:
- Varză albă: 1 Kg.
- Tăiţei: 200 gr.
- Ulei: 4 linguri de supă.
- Piper o lingură rasă.
- Sare.

   Curăţăm varza de cotor şi nervurile groase, o taiem fideluţă, apoi o frecăm bine cu sare şi o lăsăm 3-4 ore, pentru a se muia.
   O stoarcem uşor şi o punem la călit într-o cratiţă cu ulei. Va fi gata cănd va scădea şi va căpăta o culoare galben-maronie. Adăugăm piperul şi tăiţeii fierţi în apă cu sare. După gust potrivim de sare.
   Dăm la cuptor pentru cca. 15 minute.

Este bună caldă sau rece. Cei pofticioşi pot adăuga o linguriţă cu smântână.

Varza se poate căli şi în untură, ( aşa cum se făcea în vechime) dar atunci este bună numai caldă.



Ceapă murată


   Am tot auzit de ceapa murată, dar recunosc, că nu am habar ce gust are. Din ce am citit, se pare că este bună...
   Aşa că m-am gândit să pun un borcan de probă, iar peste 4 săptămâni, voi afla şi gustul... 
Public reţeta pentru cei care vor să încerce.

Ingrediente:
- Ceapă roşie sau albă, de dimensiuni cât mai mici.
Cine are, arpagic, dimensiune mare. Nu dau cantitatea pentru-că am uitat să o cântăresc!...
- Oţet din vin, o parte,
- Apă, două părţi,
- O linguriţă sare,
- O lingură zahăr, sau 1-2 pastile de îndulcitor,
- 8-10 boabe de piper,
- 1-2 frunze de dafin.

   Cum ceapa se curăţă cam greu şi pentru a nu produce pierderi curăţind-o "en gros", am pus la foc o oală cu apă, când a clocotit, am tras-o deoparte şi am pus ceapa la opărit 2-3 minute.

Am scurs apa şi după ce ceapa s-a răcit am decojit-o foarte uşor, apoi am aşezat-o într-un borcan.

   Am pus la fiert apa, oţetul, sarea, zahărul, piperul şi foile de dafin. Am lăsat să clocotească 3-4 minute.

Am pus borcanul pe o bucată de gresie şi l-am umplut până sub gură, cu amestecul de ingrediente.
Am închis bine capacul, am aşezat borcanul în cuptorul de aragaz vre-o 20 de minute, apoi într-o pătură să se răceasca încet, cam 20-24 ore.

- Ce gust are?  Vom afla peste 4 săptămâni...   

   De Crăciun am desfăcut borcanul cu ceapă. 
Concluzia mea:
are gust bun, este foarte crocantă, poate fi servită în combinaţie cu alte murături, pe lângă diverse fripturi.

   

Supă de vinete cu sau fără perişoare


   O supă mai puţin obişnuită... Dar, şi cu vinete se poate face o supă cu un gust excelent.
Ingrediente:
2 vinete mari sau 3 mijlocii,
1 ceapă mijlocie
4-5 căţei de usturoi,
1 morcov mic,
1/2 gogoşar
200 gr. cârnat proaspăt.
piper,
sare,
cimbru.
ulei,

Preparare:
   Se curăţă vinetele de coajă, se taie felii de 2-2,5 cm grosime. Se trece fiecare felie printr-o soluţie de apă cu oţet sau lămâie (la 1 L apă, 2-3 linguri cu oţet sau suc de lămâie), pentru a se păstra culoarea albă.
   Aşezăm feliile de vânătă pe o farfurie, le sărăm bine şi apoi lăsăm 1-2 ore. După aceea le stoarcem de zeama maronie şi le tăiem cubuleţe.

Tăiem mărunt ceapa şi gogoşarul, radem morcovul pe răzătoarea mare.
Tăiem cârnatul în bucăţele de ~ 2-3 cm si formam mici perişoare.

   Într-o oală de 4 L, călim în ulei ceapa, morcovul şi gogoşarul, până ceapa devine translucidă.
   Turnăm  apă şi punem la fiert, până   ingredientele sunt aproape fierte, apoi adăugăm vinetele şi perişoarele. Fierbem totul. Spre sfârşitul fierberii, adăugăm usturoiul tocat, piperul boabe sau măcinat (după dorinţă), o linguriţă rasă cu cimbru măcinat, se drege de sare.

  Dupa fierbere, lăsăm supa cca 1/2 oră pentru a se aşeza aromele.
Se serveşte cu puţină smântână.

  Cine doreşte poate face supa şi fără carne. Şi aşa este foarte bună.

Vinete murate cu usturoi


   Un preparat pentru gusturi rafinate...
Se prepară ca murături pentru iarnă dar poate fi şi un aperitiv la o ţuica mică...  Au un gust foarte bun. 
Ingrediente: 
Vinete: 1,5 Kg
Gogoşari: 0,75 Kg.
Oţet de 9*: 250 mL
Apă: 500 mL 
Sare mare ne-iodată.
Zahăr: 3 linguri sau 5 pastile sucrazit.
Usturoi: 2 căpăţâni mărime medie
Foi de dafin: 4
Piper boabe: o linguriţă.
Cantitatea este suficientă pentru 4 borcane de 720 gr.

Preparare:
- Vinetele se spală şi se curăţă de coajă. Se taie în felii groase de 1,5-2 cm. Pentru a evita înnegrirea, se scufundă puţin în apă cu oţet (500 mL apă şi 1-2 linguri cu oţet).
- Aşezăm feliile de vinete într-o cratiţă emailată sau bol de plastic, le presărăm bine cu sare şi lasam pentru  1-2 ore.
- Pregătim marinata într-o oală de 2-3 L: Apa, oţetul, o linguriţă rasă de sare, zahărul, piperul şi foile de dafin. Gustăm marinata care trebuie să fie dulce-acrişoară.
- Tăiem gogoşarii feliuţe.
- Feliile de vinete le stoarcem uşor în mână pentru eliminarea lichidului maroniu care este cam amar.
- Punem marinata la foc, când clocoteşte opărim gogoşarii şi la urmă vinetele. Trebuie doar să se moaie, pentru a le putea aşeza în borcane.
- Tocăm mărunt usturoiul ca pentru mujdei.
- Aşezăm feliile de vinete, intercalate cu gogoşari, în fiecare borcan o frunză de dafin din marinată, boabe de piper şi presărăm usturoi tocat. Turnăm marinata fierbinte.

- Închidem bine borcanele cu capace, apoi le punem în cuptorul de la aragaz fierbinte, pentru 25-30 minute.
După ce s-au înfierbîntat bine, le aşezăm într-o pătură şi le lăsăm la răcit încet, cca 24 ore. Le dăm la cămară, unde este bine să fie întuneric.

Iar în final dacă v-a rămas vre-un borcan puteţi pune şi pisica...



  



Brânza de capră



      Brânza din lapte de capră, este superioară ca gust şi proprietăţi, faţă de cea de oaie sau vacă.
   Brânza de capră este foarte apreciată în ţări ca Franţa, Italia sau Grecia.
   În ultimii ani a început să fie căutată şi pe piaţa românească, mai ales ca brânză telemea, fiind mai scumpă decât telemeaua de vacă sau oaie.
   Se poate cumpăra la preţuri de 15-30 lei, mai proaspătă, sau 20-50 lei mai uscată, în funcţie de zonă şi de cupiditatea producătorului...
   Desigur există şi alte varietăţi de brânză dar la noi se produc mai rar.

   Una din marile minciuni propagate de unii producători, este aceea că laptele de capră nu ar avea colesterol. De fapt, 100 gr. brânză de capră, conţine 25mg colesterol.
Doar că, conţinutul de colesterol este mai redus decât la laptele de vacă sau oaie şi este un colesterol bun.
   Laptele de capră conţine 35% trigliceride cu lanţ mediu (laptele de vacă 17%), ceeace însemnă că produce energie fără a depune depozite de grăsime în corpul uman.
   Laptele de capră: 
- susţine producţia de hemoglobină fiind de ajutor în tratarea anemiei;
- este asemănător laptelui uman;
- este hipoalergic;
- este mai uşor digerabil deoarece conţine mai puţină lactoză;
- conţine o cantitate mai mare de acizi Omega-6: acid linoleic şi arachidonic.
- este bogat în calciu, fosfor, zinc, seleniu, potasiu, minerale care îmbunătăţesc sistemul imunitar şi previn bolile neuro-vegetative;
- mai conţine vitamina A, B6, B12, C, D şi E.
100 gr. brânză de capră proaspătă are 270 cal.,  semi-uscată 365 cal.,  uscată 450 cal.

   Desigur că în afară de telemea, există o multitudine de brânzeturi din lapte de capră, produse după metode  tradiţionale proprii sau zonale, de la cea proaspătă la aceea învechită 6-12 luni, cu densităţi şi gusturi diferite.
   Există o varietate în Franţa, produsă în regiunea Deux Sevres care este ţinută la învechit învelită în frunze de castan (comestibil), ce-i oferă un gust deosebit, de nucă.



Eu nu cumpăr brânză de capră de la marii producători multi-naţionali.
Există şansa ca respectiva brânză sa nu fi văzut vre-un gram de lapte de capră iar învechirea să fie făcută pe bază de E-uri...


Eu mănânc slănină!



   De-alungul timpului, tot felul de "savanţi" mari specialişti făcuţi la apelul de seară, ne învăţau că cutare aliment este benefic, cutare aliment este otravă, ori că apa este udă şi nu ne hidratează. 
   Primul atac asupa sănătăţii a venit din cauza crizei zahărului. Pe la începutul secolului trecut, consumul de zahăr scăzuse din cauza apetenţei pentru miere şi îndulcitori artificiali. Rapid, fabricanţii de zahăr au găsit diverşi "savanţi" care elogiau calităţile fenomenale ale zahărului, fără de care sănătatea ar avea de suferit... Copii, soldaţii, sportivii erau îndemnaţi să mănânce zahăr pentru fortifiere!...
   Apoi au descoperit că, consumul de vin mai ales cel roşu este dăunător cardiacilor. A venit şi vremea când grăsimile naturale erau considerate drept otrăvuri!
   În epoca comunistă citeam ziarul "Magazin" fiind printre puţinele unde nu apărea mutra lui ceauşescu. Am citit atunci că locuitorii din Burgundia (unde se produce celebrul vin roşu), nu au boli cardiace. M-am întrebat cum se împacă această ştire cu interdicţia impusă de medici cardiacilor, să nu bea nici măcar un strop de vin roşu.
   În fine acum, în epoca internetului, când informaţia nu mai poate fi ţinută sub obroc, aflăm că zahărul este cel mai toxic aliment, că grăsimile vegetale rafinate nu sunt nici pe departe sănătoase, că grăsimile animale nu sunt periculoase, că vinul roşu întăreşte inima, deci un păhăruţ seara la culcare este benefic. Şi aceasta în urma unor studii serioase.
   Desigur şi acum mai există "specialişti" în nutriţie care propovăduiesc tot felul de aberaţii alimentare. Îmi amintesc de un "mare specialist", care ne spunea că laptele ne-procesat este un aliment dăunător, dar că dacă vom consuma iaurt de la Danone vom fi fericiţi!

   Dar să revenim la slănină...
In urma unor cercetări serioase aflăm că:
Slănina de porc este un aliment natural, fără E-uri sau alte chimicale. 
Slănina de porc conţine: retinol, tiamină, seleniu, niacină, fosfor, calciu, riboflavină, potasiu, acid arahidonic.
100 gr. slănină are 638 cal şi 6,3 gr. proteine.
Dacă este consumată în cantităţi moderate, este benefică organismului.
Datorită seleniului şi acidului arahidonic, întăreşte sistemul imunitar şi favorizează scăderea colesterolului.
Reglează funcţionarea inimii şi îmbunătăţeşte tonusul vascular.

   Deci dimineaţa la micul dejun putem  mânca o feliuţă de slănină, însoţită de ceapă sau 2-3 căţei de usturoi, roşii, castraveţi sau ardei.
Ce poate fi mai bun decât o bucăţică de slănină ţinută la sare patru săptămâni pentru frăgezire şi afumată la fum rece?

Secretul constă în alimentaţie echilibrată. 
Câte puţin, din toate...



Spată de oaie leat 1700 şi ceva...



   Mai mulţi cititori mi-au reproşat că nu public mai multe reţete "neaoşe" româneşti. 
   Încerc să le satisfac dorinţa cu o reţetă foarte veche (de prin cronici) de pe vremea lui Brâncoveanu Vodă...
   Dar mai întâi vreau să le prezint o masă boierească descrisă cu mult talent de romancierul Nicolae Filimon.

   "Masa era aşezată între două paturi şi împregiurată cu scaunele pe care erau să şază onorabilii oaspeţi... Pe masă erau rânduite o mulţime de farfurii cu mezelicuri de tot felul, marinată de stacoji, farfurioare mai mici cu icre proaspete de morun, licurini jupuiţi, sardele muiate în untdelemn de Mitilene, amestecat cu piper şi zeamă de lămâi de Messina, masline dulci de Tessalia, grămădite în forma piramidală, icre tari de chefal, smochine de Santorini, halva de Adrianopole ... Toate aceste mezelicuri erau aşezate după o regulă militară, având la fiecare distanţă de două palme câte o carafă cu vin galben de Drăgăşani, cu pelin roşu din viile mănăstirei Bistriţa şi cu vinuri orientale de diferite colori şi gusturi...  anason de Chios şi mastică de Corint... 
   Patru ţigănaşi curat îmbrăcaţi aduceau bucate la masă şi două ţigance tinere şi frumuşele erau însărcinate a turna prin pahare... După "mezelicuri" este adusă ciorba de ştiucă fiartă în zeamă de varză cu hrean, apoi două farfurii lunguieţe cu mihalţi şi păstrăvi rasol muiaţi în oţet şi untdelemn; aduseră mai multe vase de cositor pline cu iahnii, cu plachii, cu morun gătit în masline şi foi de dafin, cu crapi umpluţi cu stafide şi coconare..."

   Dar să vedem cum era preparată spata de oaie pe vremea lui Brâncoveanu Vodă:
"Să iai spata de oaie să o împănezi cu căţei (de usturoi n.n.), iar de nu-ţi va plăcea, o crestează numai.
Deci ia slănină, să o tai mărunt şi-ntr-ânsa să prăjăşti ceapă au mai bine în unt proaspăt; şi dupre ce o vei prăji, să o pui peste spată cu slănină au cu unt, cu ce o vei prăji.
Deci sa iai gutui o parte şi mere creţeşti altă parte, curate, şi le taie fălii, apoi jumătate să pui pe sub spată şi alta pe deasupra, puind sare, piper, stafide mărunte au din cele mari, vin cât să o acopere, apoi o fiarbe. Şi părându-ţi prea acră pune şi puţintică zeamă de carne au apă".




   Dar şi spată de viţel:
Să poate face şi friptă, împănată mărunt cu slănină, presărată pe deasupra cu sare şi sămânţă de molotru pisată subţire, învăluită într-un prapor uns cu unt proaspăt şi friptă în frigare, puindu-i un vas dedesupt, ca să să sprijinescă mustul şi grăsimea ce din ia se va scură. 
Şi aşa după ce se va frige bine pe di parte, să o pui în tipsie, puind-ui mustul şi grăsimea cea din ia care s-au scurs pe deasupra, storcând şi naramze au lămâi înlăuntru în must".

POFTĂ BUNĂ!